cacofonie complet neintenţionată!
Am ajuns cumva, din întâmplare, să ridic problema asta în discuţiile mele onlain: dom’le, să dai cadou cărţi unui (pre)adolescent e probabil cel mai simplu lucru imaginabil, după dulciuri. Ştie deja să citească deci va citi orice, iar spre deosebire de a-i cumpăra jucării nu trebuie să te chinui să afli ce preferinţe are. Şi e şi o opţiune mai bună, fiindcă pari să-i vrei binele viitor, nu?
Contextul discuţiei mi-a amintit de copilăria proprie: io eram un de-ăla, bookworm, cititor avid cum s-ar zice pe româneşte. Îngurgitam multe feluri de text, şi asta făcea impresie bună la diverşi adulţi (de a căror părere mi se cam frângea, da’ eram oricum lăudat fiindcă aşa zice în manualul adultului politicos). Cum am copilărit în imediata urmare a colapsului Cortinei de Fier, cam toţi adulţii se găseau în posesia a diverse cărţi tipărite în epoca de tristă amintire ce tocmai se încheiase. Cărţi care, în majoritatea lor, erau de-o calitate jalnică, pline de aluzii la Măreţul Conducător şi la măreţia ţării aşa cum era ea în comunism. “Cu o torţă alergând în faţa nopţii”, de Eugen Barbu, n-o să-mi dispară curând coperta-i roşie din amintire; “Uzina vie” de Alexandru Sahia, o carte ce abia în 2012 am convins-o pe mama s-o scoată din bibliotecă, ş.a.m.d. ad nauseam.
Ei, aceste cărţi erau pentru adulţi balast: în primul rând fizic, ei neavând vreodată intenţia să le citească. În al doilea rând balast sentimental, amintindu-le de perioada trecută cu chinurile ei cu tot, însă ei neavând curajul să le dea foc sau să scape de ele. Aşa că am jucat de (zic eu) prea multe ori jocul tâmpiţel “alege-ţi ce vrei din biblioteca mea“, o bibliotecă compusă adeseori exclusiv din astfel de “opere”. Şi trebuia să aleg, şi să spun mersi, că cică aşa-i frumos. Da, n-am fost exemplarul cel mai independent.
Dând pe repede-înainte până în modernitate, am o întrebare pentru dumneavoastră: e ok să dai orice carte drept cadou? Pot înţelege ideea că orice cadou e un lucru bun, fiind el gratuit şi dat (am spera noi) din inimă.
Sigur, orice cadou e bun. Dar sincer acu’, alegând o analogie, oare a-i face cadou unui pasionat de vin o sticlă de poşircă ce-a costat 5 RON este acceptabil? Sigur că e vin dom’le, însă e cel mai probabil prost, şi la fel de probabil că cadorisitul a mai gustat vin prost cât pentru 3 vieţi. Aş fi curios dacă au primit şi alţii astfel de cadori, complet lipsite de gust. Faceţi nazuri sau ba? Denisa? Adriana? Bogdan? Lavinia?
Am primit si eu cadouri lipsite de gust. Acum mi-am adus aminte de un exemplu.Aveam o matusa care de fiecare data cand ne intalneam imi facea cadou un sapun. Pana intrun am cand i-am spus direct:
” -Matusa, chiar asa nespalata par?nu imi mai face cadou sapunuri!”
Eu inteleg sa faci cadou parfumuri fine etc. Dar sapun?
Cat despre carti… E ok sa faci cadou carti insa depinde la cine si depinde si ce fel de carte.Eu de ex am primit acum o luna 35 carti de specialitate in medicina si spun cu mana pe inima ca a fost unul din cele mai frumoase cadouri din viata mea.
Parerea mea – daca vrei sa faci cadou o carte, fa cadou o carte buna!
Nu pot spune ca retin prea bine cadourile primite. Cred ca-i ok sa faci cadou o carte, atata timp cat te intereseaza sa-i placa destinatarului, nu tie (cum adesea e tendinta) – tie iti dadeau sa alegi, chiar daca toate alegerile pe care puteai sa le faci erau slabe. Azi poate fi aceeasi problema, daca stii ca respectivul adolescent citeste pe rupte science fiction si fantasy (cum e cel mai probabil), iar tu ii faci cadou ‘Arhipelagul GULAG’, s-ar putea sa ajunga ascuns prin biblioteca, si doar peste ani buni, cu putin noroc, sa fie si parcurs.
Asa ca sustin ce-am zis deja, ca mi se pare un cadou foarte potrivit, atata timp cat stii, sau incerci sa afli aproximativ, ce i-ar placea sa citeasca sarbatoritului, si nu ce consideri tu la varsta ca ca-i o carte foarte buna.
@Bogdan
Dacă e ahtiat după un tipar, fie el gen sau autor sau naționalitate, nu-i chiar sigur să-i dai cadou urmându-l. Astfel m-am ales eu cu trei exemplare din aceeași versiune de Ubik.
Acum să generalizez ar fi o prostie, dar ce beletristică îmi place știu eu foarte bine, iar dacă persoana care-mi face cadoul nu-i mai temă decât mine nonficțiunea este o alegere mai bună. M-am ales cu vreo două prostii despre templieri, dar și cu Big Bang de Singh, care-i o cărticică ce-mi plăcu destul de mult și nu cred că aș fi citit-o altfel.
@Alin: da, cam asta e, totusi daca ai cateva linii mari de orientare, poti nimeni un cadou potrivit. Si eu cred ca ideea e ca printr-un cadou-carte sarbatoritul sa descopere ceva nou, ca in fond asta-i rostul cititului.
In general cand am ales sa dau cadou o carte m-am interesat de gusturile celui ce urma sa o primeasca si/sau daca e o carte speciala pe care ar vrea sa o aiba (chiar si daca numai de la o editura anume). Unde omul nu era interesat de lectura in mod explicit, am dat cadou carti indrumatoare, de ex lui frate-miu “Papillon” pt ca stiam ca e genul ce i-ar deschide apetitul pentru citit.
Cat despre sugestia ta cu arsul anumitor carti, mi se pare sincer o solutie oarba. Cartile, indiferent cat de proaste sunt considerate la un moment dat, nu cred ca ar trebui arse sau folosite sa te stergi la cur. E ok sa vrei sa te debarasezi de ele, din biblioteca personala, dar cred ca ar putea la fel de bine sa fie duse la biblioteca judeteana pt arhivare sau nu (depinde cum se considera de cuviinta). Am pierdut bucati mari din istorie doar pt ca n-am scris, cred eu ca nu e cazul sa mai si ardem bucati. Chit ca sunt nefolositoare ca stil scriitoricesc sau ca nu aduc nimic nou, ele pot folosi totusi pentru generatii viitoare macar sa-si faca o idee de ce insemna la un moment dat literatura romana. Surse sunt si acum destule, dar e altceva sa citesti un ziar de la 1979 fata de a citi o povestire despre cum era ziarul tiparit atunci si ce continea…
Dusul la biblioteca se incadreaza la “scapat de ele”.
Altfel, sunt de acord cu necesitatea de a avea o copie a trecutului, ca valoare istorica. Articolul asta de ce ti se pare ca l-am scris? : http://daimon.me/blog/2012/06/19/explicati-mi-cine-i-aceasta-entitate-si-cum-isi-permite-ea/
Nu vad de ce ar fi cartile o categorie de cadouri in sine separata/diferita de altele. Adica nu e niciodata problema sa dai o carte, daca o alegi cum trebuie – valabil pentru orice cadou.
Ce-i drept mi s-a povestit de o persoana care facea intotdeauna cadou perechi de chiloti pe principiul ca “oricand trebuie asa ceva”. Acolo poate fi mai mult de discutat daca e categoria ori alegerea problema presupun.
Cum adica “orice cadou e bun” ?! Mi se pare absurd.
Cartile cacadou – dAImon-s blog…
Pina la urma o dezbatere interesanta. Duceti cadou de Sade domnisoarelor proaspat intrate la liceu ?…
Dvd cu porno si gata.
Pe vremea lui Ceasca cartile cadou erau ca un ritual. Ieftin si cu trecere la parinti. In general se alegeau autori clasici cu riscul de a provoca dubloane (era sistematic cazul meu … biblioteca parintilor era bine garnisita cu clasici). In ceea ce priveste intrebarea “orice carte” e buna pe post de cadou , as spune ca raspunsul e cam acelasi pentru daruri haine, daruri dulciuri , alte daruri. Gen fusta extra mini mulata sau un kilogram de bomboane de ciocolata. In general aplic principiul “ce tie nu-ti place altuia nu-i face” asumandu-mi riscul de a deranja placerile unora.
[…] nepotrivite primite TweetdAImon imi pune o intrebare mai ciudata asa..zic ciudata, ca nu pare genul de intrebare la care as […]