Am o problemă cu securiştii români

Ştiţi proiectul de lege prin care SRI urmează să taie şi să spânzure vizavi de absolut tot ce înseamnă internet românesc?? Probabil că nu.

Proiectul de lege poate fi citit urmând linkul. Reacţiile APADOR-CH(i) sunt şi ele disponibile. Dacă doriţi să vi se facă greaţă, puteţi citi şi declaraţii ale generalului Dumbravă precât şi ale altor fiinţe limitate.

~*~

Eu unul am încercat, onest, să citesc proiectul de lege. Am mai citit şi alte legi, am mai citit şi alte texte, nu-mi stă în gât stilul(ii). Totuşi documentul crucii mă-sii este complet ermetic. Hai să vă citez:

Art. 5

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

(1) Ameninţare cibernetică – circumstanţă sau eveniment care constituie un pericol potenţial la adresa securităţii cibernetice

(6) Eveniment survenit în spaţiul cibernetic – acţiune desfăşurată în spaţiul cibernetic care are drept consecinţă modificarea stării infrastructurilor cibernetice

(15) Spaţiu cibernetic – mediul virtual, generat de infrastructurile cibernetice, incluzând conţinutul informaţional procesat, stocat sau transmis, precum şi acţiunile derulate de utilizatori în acesta

Băi frate …

Deci “spaţiul cibernetic” este egal, complet, cu toate calculatoarele şi/sau device-urile de stocare şi de reţea din ţara asta. Nu vorbim despre o aplicare rezonabilă a definiţiei, ci de o aplicare aşa cum ar face-o SRI dacă ar avea nevoie să-şi bage nasul. Tot ce înseamnă calculator, Mac, hard extern, router, stick usb, hub, disc dvd. Una la mână.

Apoi, ameninţarea cibernetică este un căcat atât de vag încât poate însemna orice. M-am conectat la internet? Poate am viruşi pe PC, deci sunt (nu-i aşa?) un pericol potenţial şi o ameninţare cibernetică. Nimănui nu-i e clar unde şi cum se evaluează “potenţialul” ăla. Două la mână.

Ce sunt infrastructurile cibernetice? Conform punctului 7 pe care nu l-am transcris, infrastructurile sunt “sisteme informatice, aplicaţii aferente, reţele şi servicii de comunicaţie electronice”. Spre exemplu, PCul propriu face parte din infrastructura ţării, şi anume ori de câte ori trimit sau primesc pachete de date. Trei la mână.

Doar subpunctele astea sunt suficiente cât să mi se ridice părul pe picioare.

~*~

Restul mizeriei nu v-o mai citez, că mi se face greaţă.

Între timp, s-a băgat la înaintare o fiinţă cu titlul de general, care se ocupă în principal cu dezinformarea. I-auzi:

Conform generalului Dumbravă, realitatea virtuală în care trăim nu mai are răbdare cu dezbaterile îndelungate ale legilor în Parlament, atâta vreme cât În fiecare secundă sunt 8 noi utilizatori ai Internetului și 18 victime ale diverselor fraude pe Internet. În 24 de ore se scriu 250.000 de coduri malițioase. Un troian poate să infecteze în zilele noastre 1,2 miliarde de PC-uri. Noi putem să avem răbdare, dar realitatea obiectivă și virtuală nu are răbdare cu noi. Câte victime au fost în cele două săptămâni de secunde de când discutăm noi această lege?”.

Ne-ar trebui o citare pentru datele alea, o sursă, dar nu-mi fac iluzii.

Căcatul ăsta e varză alarmistă. Nu vedem statul decretând că “în fiecare an se produc 5 milioane de saltele proaste, şi sute de mii de oameni dorm prost din cauza lor”. Pe lângă intervenţia necerută şi nenecesară a statului, mai avem şi datele globale aplicate local. Nu-mi pasă că un troian poate infecta milioane de PCuri, este treaba utilizatorului să-şi facă ordine(iii); aş vrea să aflu câţi români suferă, preferabil din gura lor şi nu dintr-o aproximaţie a unui General Pădurice. Nu-mi pasă ce “coduri” răuvoitoare se scriu, oricine poate scrie cod prost care nu funcţionează; pula mea, când eram copil am scris în Pascal un program care făcea lista fişierelor de pe disc şi le ştergea, uite unde stătea marele hacker al ţării. În fiecare secundă 18 idioţi cad pradă fraudelor pe glob, dar de ce contează numărul ăsta când vorbim de România? Într-o vreme erau viruşi care-ţi furau şi schimbau parola contului Yahoo, de ce nu s-a sesizat nimeni atunci? C-au fost plânsete de jale.

~*~

Pe scurt, guvernul român împreună cu SRI -foştii securişti- vor să-şi voteze nişte drepturi la care Agenţia Naţională de Securitate din SUA nici nu visează.

A existat odată un om care zicea, parafrazând, că cine-şi vinde libertatea în numele securităţii nu le merită pe nici una(iv). Bun? Bine?

Răul ale multe forme, el se schimbă şi se adaptează aşa cum îi cere situaţia de pe teren. Nici un guvern al lumii acesteia nu are forţa, puterea şi maleabilitatea să lupte cu o entitate răuvoitoare. Un guvern care restrânge drepturile cetăţenilor sub pretextul unei astfel de lupte este el însuşi malum in se, o chestie răuvoitoare în esenţa ei, care trebuie stârpită.

~*~

Eu unul am de gând să criptez absolut toate comunicaţiile mele începând din secunda când “legea” asta intră în funcţiune, spre exemplu folosind un VPN şi/sau reţeaua Tor, https peste tot şamd.

România nu mai este statul care poate fi condus “cu mână de fier” ca pe vremea împuşcatului sau ca pe vremea bunicuţei, nici măcar ca pe vremea chiorului. Cetăţenii pleacă peste graniţă de ceva vreme, şi vor continua să plece de fiecare dată când situaţia se înrăutăţeşte. Oamenii din România au opţiuni. În ritmul ăsta, în ţară vor rămâne non-oamenii. Ce să zic, guvernare plăcută şi “la revedere”, mă găsesc încurajat să încerc să plec şi eu.

----------
  1. Asociaţia pentru apărarea drepturilor omului – comisia Helsinki []
  2. Nici nu mă încântă, în general legile sunt scrise după un tipar şi cu o anumită formă în minte. Dar legile bune au totuşi avantajul că sunt clare şi lizibile. []
  3. Eu, spre exemplu, am avut vreo 6 “viruşi” şi troieni” în viaţă. Pentru că nu-s complet dobitoc. []
  4. “He who sacrifices freedom for security deserves neither.”, citat atribuit lui Benjamin Franklin, părinte fondator al Statelor Unite []
----------
Amintiri din liceu (4)
În care îmi trag sufletul

Comments 7

  • Ai dreptate cu textul, e conceput cât mai vag, fie din prostie, fie din intenția de-a avea o bază legală pentru orice abuz, înclin să cred că din amândouă. Ai dreptate și cu declarațiile respectivului general, alarmiste ca să justifice graba de a obține ceea ce-și doresc.

    Aș completa că spațiul virtual nu mai poate fi împărțit pe țări la fel ca cel fizic, și deci nu poate fi controlat (regulated e termenul, nu?) în același mod de diverse guverne, nici măcar când ne referim exclusiv la activitatea virtuală a internauților dintr-o anumită țară. Un lucru pe care cei care fac parte din aceste guverne încă nu l-au chiar înțeles.

    Ca subtopic, am auzit că datele criptate sunt primele care intră în vizorul NSA.

  • La cat de lemnos e limbajul, miroase intocmai a esenta Americana, pe ideea ca pana implementeaza la ei, isi pot asigura marfa in alta parte, o mica testare de control.

    Dumbrava e probabil prostalaul care ia un ban acolo sa spuna poiezia, vad ca nu exista cu CV, ceva, nimic. L-am cautat de cand am vazut stirea in presa, acum cateva saptamani. SRI probabil are impresia ca “general” inseamna competenta mai nou. Doar e GENERAL. E BOSS.

  • @V: Americanii au implementat deja la ei, din câte s-ar zice. Ăsta a fost fondul scandalului Snowden.

    Uite și ceva mai nou pe temă, de data asta în Uniunea Europeană.

  • 1. Nu te alarma amice, chiar daca se voteaza cine plm crezi ca o sa o aplice?
    2. Lotus are dreptate. Ce face ma, criptezi?! Haker ciber mamii tale internetic! :)) La subsol cu tine cu lamba in ochi sa spui tot!

  • @ Spyked:

    Mersi de link.

    @ Mucegai:

    Pai nimeni anume nu “aplica” nimic, doar ca organele vor avea brusc drept sa te urmareasca fara stirea ta, sa-ti cotrobaie in absolut tot, si mai ales informatiile astfel obtinute pot oricand sa .. hm, sa se scurga acolo unde nu trebuie.

    Exemplul clasic e futerea in gura a unui oponent politic care are 2-3 chestii dubioase in calculator.

  • Protestez, futerea în gură nu e persecuție politică, e sex!

  • si tot n-am inteles..americanii vor chestia asta de la noi ca si treaba premergatoare implementarii la noi in tara a unui eventual sistem de vot electronic ?? lol….astia chiar ne cred bolinzi pe toti de aici…