O carte al cărei titlu nu mi-l amintesc

Sunt tâmpit.

Am citit acum mulţi, mulţi ani o carte. Subiectul era interesant, în acelaşi cheie cu mini-povestioara s.f. The Last Answer⁽ⁱ⁾. Se dă un Dumnezeu plictisit şi care creează oamenii fiindcă n-are chef să gândească singur. E mai mişto să vezi gâzele cum se agită în insectar, cu puterile lor minuscule.

Ani întregi mi-a tot revenit în minte întrebarea -fulgurant, ce-i drept- cum se numea cartea pe care o citisem când eram copil. O “împrumutasem” de la o tarabă stradală, pe când existau de-alea în buricul târgului. Habar n-aveam cum se numea autorul cărţii. Habar n-aveam titlul. Pe scurt, am fost în ceaţă complet, vreo 10 ani minim.

Ei bine, ieri am vrut să scriu un articol aici în care să întreb cititorii dacă pot identifica mizeria. Dar cum să descrii cartea? Păi, practic vorbind, autorul scrie ca şi cum ar purta conversaţii cu Dumnezeu.

Întâmplător, FIX ĂLA ESTE TITLUL CĂRŢII. V-am spus că sunt tâmpit?

Evident c-am găsit şi cartea la 5 minute după ce începusem schiţa de articol. Autorul este Neale Donald Walsch, şi oricine ştie trucurile Google poate să-i găsească cărţile aproape imediat⁽ⁱⁱ⁾.

Noh, într-un fel s-ar zice că am primit răspunsul pe blog, deşi nu în felul în care mă aşteptam. Tot ce am de făcut acum este să recitesc.