În principiu, da, sunt enervante. În principiu, da, ar putea fi interzise pentru că scot oamenii din minţi. Personal chiar îmi place sunetul pe care-l scot în grup, seamănă cu un roi de albine de undeva din fundul unei grădini .. dar divaghez.

Ce nu pot digera (can’t stomach) sunt însă opiniile astea:

South African people are a DISGRACE, ruining the football for everyone else, ok if it’s an African team, if not fuck off and die, i was glad they got the World cup, big regret.SA will NEVER EVER HOST AGAIN, useless. Worst World cup ever, killing the atmosphere, rude,thick obnoxious dummies.

Deci. Când au câştigat cupa mondială au fost faini, a fost drăguţ să ne prefacem că suntem corecţi politic şi că ne bucurăm pentru ei.

Da’ când mergem la ei în casă nu mai e fain. Nici un oficial FIFA nu avea idee cum sună un stadion african plin de trompetele astea. No way. N-ar fi avut cum, nu-i aşa? Deloc.

And about being “tradition”, they’re made of fuckin plastic so can’t be that much traditional.

Ha ha, mda, cine le-o fi vândut chestii din plastic? Cumva nişte europeni ageri? Nu?

Too bad the poor man’s horn is spoiling the rich man’s games.

Măcar unu’ sincer: noi avem pâinea şi cuţitul, mergem în Africa să ne batem joc de sărăcia lor. So cool. So hip. Go die in a fire.

I think it should only be played when South Africa is playing. I mean we can’t just ban something that is cultural for them, so we should keep that in place, but that in no way means that the vuvuzelas have the right to just block out other cultural sounds like the korean and brazilian drums, european boos, and Argentinian trumpets

Ahahaha deci am descoperit stupefiaţi că ăştia îs mai tari ca noi. Că au un instrument cu care pot să acopere ORICE ALTCEVA. E vine lor, bineînţeles, cine se cred ei să demonstreze că europenii nu ştiu nici măcar să scoată sunete? Let alone that white men can’t jump, either.

but the germany match somehow make me ignore it because the germans were simply epic that match and made me look at the game more than hear it

Uite o opinie cât de cât faină. Dacă urmăreşti fotbalul nu-ţi mai pasă de alte chestii. Wait, what? Vrei să spui că toţi hipstării care se uită la meciuri doar ca să aibă subiect de conversaţie ar trebui să se abţină?!

An important piece of tradition that has been around for less than 20 years? A TRADITION is the ‘handing over’ or ‘passing on’ of customs or practices. Therefore it is absolute impossible for a tradition to be defined in one generation.

Bine, nu-i tradiţie, e obicei local. Cum era, local custom. Repeat after me: mergem în Africa pe stadioanele lor şi le spunem cum să se comporte. Sună foarte logic.

Alternativa, exprimată prin glorioasele cuvinte ale unui oarecare comentator de pe Youtube:

Get some earplugs and some tissues for your tears. Fucking soccer fans.

Exact.

Observ o atitudine generală legată de Sportul Rege, aşa cum era supranumit. O atitudine de nervi, lehamite, delăsare, pe scurt o atitudine aproape disperată a suporterului român: atitudinea de “lăsaţi-i în pace!”.

E drept, şi eu mă enervez că prima pagină din Prosport este uneori umplută cu poveşti despre pizdele lui Mutu sau despre nevasta lui Dragomir. Nu des, că nu le prea citesc mizeriile, zic aşa. Este un lucru cu care probabil suntem de acord: n-ar trebui ca presa să fie plină de zoaiele lui Becali, de injuriile lui Iancu sau inepţiile lui Borcea. Ar trebui să se scrie despre sportivi, despre sport, despre alte sporturi, că vorba aia am avea de unde să culegem. Şi totuşi, nu se întâmplă asta. De ce .. ?

Îndrăznesc o explicaţie. Fotbalul aduce fonduri grase, e un fel de axiomă. Când spui “fotbal” nu mai spui doar “spectacol”, “goluri” sau “meci”, ci spui “bere, seminţe, reclamă, bilete scumpe, încă o navetă de bere, fulare, calendare cu fotbalişti, abţibilde” – and so on and so forth. O adevărată industrie. Din acest punct de vedere, nu-mi permit să penalizez presa. Ei încearcă să strângă firimituri dintr-o masă întinsă şi bogată, o masă unde te înfrupţi dacă ştii ce să faci. Vina nu este a lor în totalitate, pe vremea când aveam un boom economic şi imobiliarele au fost pe val, a apărut o întreagă turmă de wannabe arhitecţi, constructori şi alţi meseriaşi legaţi de domeniul ăsta. E normal.

Un meci de baschet la Sala Olimpia strânge aproximativ 500 de oameni în medie, 1000 dacă adversarul este cunoscut şi 2000 dacă e derby. Sala Sporturilor din Cluj se umple când joacă U Mobitelco, tot la baschet. La handbal sunt privitori, chiar şi la volei uneori, însă aceste sporturi nu sunt o industrie. Hai să comparăm acum cu S.U.A. – care dacă altceva nu ştiu, însă la reclamă sunt aşi. O privire mică în N.B.A., şi ce vedem? Săli de capacitate imensă, zeci de mii de locuri, umplute până la refuz. Sporturi absolut oribile, promovate bine şi spectatorii momiţi să bage banu’. Iar unde sunt spectatori, sponsorii şi marketerii vin şi ei, că doar n-or fi proşti.

Alt exemplu, poate aţi spune că nu sunt astea lucruri interesante? Şi totuşi, se umpleau săli de sport şi acum 20 de ani, în orice ţară europeană priveai. Pentru că pasiunea omului de rând pentru întreceri, pentru jocuri (luden), este nemăsurată. Ne plângem că nu avem ce privi în afară de fotbal. Păi hai să construim 3-4 săli de sport în fiecare oraş, bazine de înot şi terenuri de rugby, locuri confortabile şi nu doar rânduri de bănci, să punem deci o taxă minimă de intrare şi afişe în tot oraşul.

Îndobitocirea fotbalistică este şi vina fiecăruia, a spectatorilor de canapea, a comentatorilor de după monitor .. fix ca în politică şi peste tot în viaţă, primeşti doar ceea ce ai cerut. Să ne cerem deci sportul înapoi, nu doar să facem marşuri de protest pentru jamboane şi jamboni

An după an, meci după meci, BCM Elba Timişoara strângea tot mai mulţi fani, urmăritori, interesaţi şi privitori. O echipă micuţă cu un buget de austeritate, dar cu jucători ale căror inimi s-au regăsit mereu în tribună.

E plăcut să urci prima serie de trepte. Ai trecut de body-guard, te-a pipăit, te-a scăpat de sticla de suc. Ai urcat şi ai ajuns la bară, vezi deja terenul, tabela şi pe băieţi la încălzire. Vine a doua serie de trepte, urci cu paşii uşori, priveşti mulţimea pestriţă care se încălzeşte între două bârfe (musai sportive) şi câteva ocheade pe teren. “Îi spulberăm pe Atlassib, o să vezi!”. Cântă imnul. Jucători, antrenori, spectatori, cu toţii acordă cinstea cuvenită steagului românesc. Încă 3 minute, şi se dezlănţuie iadul.

Sala driblează în forţă, oamenii bat frenetic din tălpi, aplaudă, scandează, sar de pe scaune şi marchează de la 3 puncte împreună cu Rade. A venit şi tobarul, unu-doi şi de peste tot răsună refrenul Horto Magico … “Şi dacă tu vei câştiga, de bucurie vom sări şi vom cânta!”. Sfertul 3, când a început deja sfertul 3? Adeversarul revine furios, strivit sub răsuflarea dragonică a miilor de suflete. Luptă cu toate forţele să revină. Faultează, rupe, distruge, sala rănită mugeşte precum un taur înjunghiat. Ultimele, neiertătoare minute! Coş. Încă unul. Avem 5 puncte avans, hai că putem! Dribling. Fault. Două libere, încă o triţă, 10 puncte, îi îngropăm, e clar.

Fluier final, 2000 de oameni au câştigat încă un meci al vieţii lor.

Şi e plăcut să cobori treptele de la Sala Olimpia, între 2000 de eroi ai sportului cu mingea.