Merită făcut exercițiul ăsta, măcar o dată la cîțiva ani. În special pentru noi ăștia care mai mult scriem la tastatură.
Se ia o foaie de hîrtie, se aștern cîteva rînduri, se face poză și se nemurește undeva. Eu unul am ales să reproduc cîteva versuri de Nichita Stănescu, poetul meu preferat de departe:
Să nu pui mâna pe înger
te sfătuiesc prieteneşte
el nu e de jumulit pentru perini
el se sfieşte
el n-are aripi aşa cum crezi tu că el are
aripile lui sunt numai la verb,
de-aceea el zboară superb,
prin creierul cel mic, prin creierul cel mare.
El tocmai ca privirea
atâta doar că pentru dânsul
suntem cu toţii de sticlă.
Vede tot ce se petrece dinapoia noastră
la o adică
creanga lui nu este creangă de alun
aerul lui nu este aer de vultur.
Cum e el niciodată n-am să pot să v-o spun
căci de frig şi de căldură, mă scutur.
Și acum, în varianta analogică:
Să nu pui mîna pe înger …
Interpretările rămîn pentru audiență.
n.b.
Prima dată am vrut să scriu din Radu Gyr, însă ar fi fost de-un ridicol feroce. Un tip pe la 30 de ani, care tocmai a luat un mic dejun bun și hrănitor, care șede pe un scaun comod într-un birou plăcut iluminat … scriind din poetul închisorilor? Haida-de, Alexandru. Să nu sărim calul, zic.
Eu nu prea citesc iar din Nichita știu mai nimic. Acestea fiind zise, poezia mi-a plăcut și o să încerc o interpretare. Trimiterea e la diferența dintre sacru și profan, ezoteric și aparent, sensul ascuns (verbul) și vizibilul imanent (carnea de pe verb sau aripile îngerului).
Partea cu „de frig și de căldură mă scutur” indică o transcendere a lumii materiale sau carnale (prin transcenderea contrariilor ce o caracterizează).
Partea cu „se sfiește” sugerează că forța superioară (sau verbul) izvorăște din alte surse și e modulată cu totul diferit de cea brutală, telurică, grosieră.
E despre unde să cauți și unde nu, despre locurile de care se leagă esența lucrurilor și despre faptul că accesul la ele este condiționat de subtilitate, nu de forță sau de cantitate.