Vă supun atenției un articol intitulat, sugestiv, „Biserici construim, dar sfinți producem?”. Autorul este un anume Nicolae Geantă, pastor.

Omul ridică o problemă interesantă, de altfel perenă. În lumea spirituală, cea mai ușoară treabă este să arunci în stînga și-n dreapta cu simboluri. Creștinul își face cruce cînd trece pe lîngă biserică, nu din mare smerenie ci din reflex. Toată încărcătura spirituală a gestului se erodează în timp, rămînînd coaja care nu mai ascunde nimic.

Construcția unei biserici nu-i cu mult diferită, privind din perspectiva asta. Clădirea bisericii e coaja; însă enoriașii cu viață aleasă ar fi miezul cel dulce.

Poftim, deci, întrebare: mai avem miez?

*

Eu unul nu sunt bisericos. Deloc. Niciodată n-am fost, deși bunica mea s-a străduit din toate puterile în acest sens. Religios am fost, pînă mi-a trecut. Azi mă declar agnostic pur și simplu.

Totuși, dincolo de considerentele abstracte ale credinței, creștinismul oferă un set de valori morale concrete și aplicabile. Le-au împrumutat de la alții, le-au mai cîrpit și ei puțin, și le-au exersat timp de mii de ani. E ceva, e o bază pe care se poate clădi.

Prin urmare, observații ca ale domnului Geantă își păstrează tăișul:

În România nu ducem lipsă de biserici. Și nici în Europa sau SUA. Dar de sfinți? Nu desenații de pe pereți, ci viii din strană sunt rara avis. Inactuali.

Să poftim cu încredere, zic. Care se simte pasibil de-a fi sfînt? Care se simte măcar curat și împăcat spiritual? Nu neapărat în raport cu doctrina bisericii catolico-ortodox-reformată. Așa, în general. Sfințenia poate fi un concept care trece lejer de barierele cultei proprii.

Uite, eu ridic primul mîna, și recunosc cinstit că-s departe de așa ceva. Da’ foarte departe, știți cum? Sufăr de N defecte, din care multe sunt nasoale. Lenea, spre exemplu, mi se manifestă pe la toate colțurile. Pofta cea pofticioasă. Măcar de mînie nu sufăr, cred.

*

Iată, deci, forța întrebării. Chiar dacă nu credem fix în Trompi sau în Zamolxe, totuși avem cu toții un sistem moral propriu. Iar în raport cu acel sistem moral, întrebarea domnului Geantă rămîne vie și imposibil de ocolit.

Cît de bine ne respectăm codul moral propriu? Cît de bine semănăm cu portretul nostru ideal?