… și-a murit în baie …
*
Mai știm oare ce-a fost aia cultură generală? Era o chestie, cum să zic, era o Temă Majoră a societății românești pe vremuri [1].
Am încercat cu onestitate să scriu o definiție. Nu mi-a ieșit. Este o temă prea vastă pentru puterile mele, și mai ales pentru știința mea. Empiric vorbind, deținerea de cultura generală era calitatea de a avea cunoștințe considerate minim necesare pentru a nu fi considerat prost (sau incult). Sună a tautologie? Cam este, dar nu-i vina mea.
Tot empiric vorbind, poate cel mai bun exemplu este emisiunea TeleEuroBingo din anii 2000, pentru aceia care și-o amintesc. Dacă nu v-o amintiți nu-i bai, pentru că și emisiunile de tip „Vrei să fii milionar?” sunt continuatorul aceleiași idei. Competitorul ideal în aceste emisiuni posedă vaste cunoștințe factuale disparate. Știe sute și mii de nume de prin istorie, geografie, cultură pop, muzică, ce mai vreți voi.
Ideea din spate nu-i rea. Din îngemănarea diverselor științe despre lume și viață se naște un om cu care-i plăcut să stai de vorbă, pentru că știe chestii, iar ce nu știe poate intui („educated guess”, alea-alea).
Pe scurt: cultura generală era o unealtă de selectare a oamenilor care se presupune c-au pus mîna pe vreo carte, iar acea carte nu era un asul de pică.
*
Bun. Tragem aer adînc în piept, pentru că urmează să reiterăm afirmația din titlu. Cultura generală a murit.
Pentru a înlesni înghițirea pastilei, este de ajuns să răspundem la cîteva întrebări ajutătoare:
- A mai menționat vreun amic sau vreo cunoștință de-a noastră „cultura generală” în ultimii ani?
- A mai menționat cineva conceptul de cultură generală în vreun ziar pe care-l citim? Sau pe vreun blog?
- Am mai auzit sintagma prin media? Măcar prin social media, pe Facebook, alte cele?
Răspunsul meu, pe care l-am verificat deja cu multă lume, este NU, NU și … NU.
Cum s-ar spune… regele este mort! Cultura generală nu mai este o preocupare cotidiană a semenilor noștri! Stabilirea momentului precis cînd acestă tranziție s-a petrecut rămîne ca exercițiu pentru oamenii de cultură.
Desigur, mă aștept ca alte persoane să aibă răspunsuri diferite. Nu m-ar surprinde chiar ca prin unele hrube insalubre (intelectual) ale României să mai trăiască acest concept. Dar by and large s-a dus, s-a mântuit și nu cred că se mai întoarce.
*
Chiar dacă regele este mort, regele continuă să trăiască. Sub alt nume, dar trăiește. Hai să facem un număr de observații conexe.
Primo, să notăm că ideea de cultură generală nu-i rea; dar noțiunea a suferit încet-încet mutații înspre o înțelegere foarte greșită.
Un om care a studiat diverse lucruri, și care nu-i doar un robot, știe tot felul de chestii prin simpla lucrare a curiozității lui proprii. Orice om are hobby-uri și interese care nu țin de viețuirea imediată. Dacă te interesează istorie, vei ști nume, date și evenimente istorice. Dacă te interesează al doilea război mondial, vei ști elemenete legate de al doilea război mondial. Simplu.
Cu alte cuvinte, cultura generală este un by-product, un produs secundar al faptului că oamenii sunt curioși despre lumea din jur. Ba chiar am putea spune că versatilitatea cunoștințelor generale poate aproxima varietatea intereselor omului. Mai mult, o paletă vastă de cunoștințe își îngăduie să faci și ghiceli informate – nu știi precis un lucru, dar poți să dai un răspuns care se află în zonă.
Invers formulat, un inginer care se preocupă doar de chestiuni inginerești poate fi ce vreți voi – inteligent, deștept, interesant (!), dar nu va avea cultură generală. Pentru că nu se preocupă de chestiuni non-inginerești.
Problema apare cînd luăm o idee altminteri bună, și o condensăm într-un pat procustian al interogării seci. Dacă luăm produsul secundar al curiozității umane, și-l ridicăm la rang de scop în sine, rezultatul este de un ridicol feroce. Ce valoare aduce omenirii un cîștigător la Vrei să fii miliardar? Da, am înțeles, știe 10000 de fapte din zeci de domenii, dar poate folosi la ceva informația aia? Nu. Vă dau eu un răsunător „nu”.
Secondo, să notăm că o metodă de ierarhizare socială este necesară oricînd și-n orice context.
Avem un număr de elemente ajutătoare, spre exemplu poziția de la muncă, valoarea de prin conturi, sau manifestările imediate ale persoanei (cum se îmbracă, cum se comportă în societate etc).
Dac-ar fi să face un portret-robot grosier al unui muncitor de fabrică, apoi al unui manageraș de multinațională, cum ar arăta ele? Contrastant. Primul se îmbracă de la second-hand, bea bere la pet, rîgîie la televizor la meci și eventual citește Libertatea ca sursă textuală de informare. Managerul se îmbracă la costum (mai de calitate sau nu), se dă cu parfum înainte să iasă din casă, poate să cheme la cină 5 alți oameni fără să se facă de rîs cu locuința sa, etc. Repet: sunt portrete-robot, stereotipizate, nu-mi săriți în cap.
Și totuși, totuși!, știm că există o mult mai mare varietate între oameni. Există strungari mai învățați și mai dezghețați la minte decît oameni cu mult mai multe figuri și școli absolvite. Cum facem cu ierarhizarea aia socială?
Cultura generală ne-ar fi venit, iată, în ajutor. Un funcționăraș-manageraș, oricîți bani ar întoarce el, nu-și poate cumpăra știință la kilogram. Dacă omul se îndoapă în timpul liber cu Facebook, Twitter și seriale, chestia asta se cam vede pe la cusături. În aceeași vreme, muncitorul-strungar poate că n-o fi el citit în sensul livresc al termenului, dar poate c-a învățat și el una-alta despre lume și viață de la alți oameni, și poate c-a fost atent la Teleenciclopedia, și poate că acasă plictisit studiază Google Earth și geografie. Chestia asta iarăși se vede pe la cusături.
Ei bine, cu o simplă vorbă i-am putea deosebi pe cei doi, și i-am putea pune la locul lor. Dar .. nu mai avem acea vorbă.
*
… Și uite-așa am completat cercul. Ne-am descotorosit de un concept decăzut în insipid, regele este mort. Însă regalitatea lui rămîne nemuritoare. Chiar sunt curios să-i vedem întruparea viitoare.
----------- Da, sînt bătrîn, îmi permit deja să fac observații despre cum era „pe vremea mea”.[↩]