Vi se întîmplă uneori să citiți o bucățică de text care pare complet inocentă la prima vedere? Sună binișor, dar nu are nimic special? Iar apoi, la săptămîni sau luni distanță, să vă lovească realizarea cum că-i un Lucru Mare ce se zicea acolo?

Mie da. Iar o bucată de acest fel este un dialog din Ender’s Game^[1], în care unul din personaje, un copil genial descrie cum își tratează el ieșirile. Mai bine cu citat:

(…) He’s crazy. They’re all crazy.

I be crazy too, little buddy, but at least when I be craziest, I be floating all alone in space and the crazy, she float out of me, she soak into the walls, and she don’t come out till there be battles (…)

Inițial n-am dat atenție dialogului, personajul glăsuiește acolo despre plutitul în eter, pe o navă spațială… Apoi m-a lovit: hei, fix aceleași vorbe se potrivesc pentru mine și înot!

Momentul cînd am învățat să înot a fost pentru mine un moment de trecere; un colț al lumii era astupat, iar cu noua mea știință l-am destupat. În apă sunt acasă. În apă, susținut de mîna ei invizibilă, lipsit de greutate, mă relaxez complet. Gîndurile rele, razna, drăcille și satanele se topesc și se fac ca un fum, ies din mine și se disipă în unduiri. Apa este prietenul jucăuș cu care sunt relaxat cînd doresc, exploziv și energic cînd doresc, iar el este acolo să mă primească indiferent de dispoziția mea.

– the crazy, she float out of me.

Sunt tot felul de metode de alungat satanele, însă pentru mine apa rămîne pe primul loc. Cînd ies din bazin lumea este mai fluidă, mai viu colorată, gîndul rău s-a spăriat în toate direcțiile, iar mie-mi vine să alerg dînd ture în jurul lumii-ntregi.

Ce să mai zic? Mulțumesc, nenea Card, c-ai scris bucățica asta de text. Probabil comparația va rămîne ermetică oricui n-are aceeași senzație de devenire cînd intră în apă. Asta e …

----------

1. Carte de Orson Scott Card.[↩]

----------