La traducerea articolului „Write And Write-Nots” mi-a apărut o serie de piedici ușor surprinzătoare în cale. Cea mai importantă dintre ele a fost .. granița definiției pentru noțiunea de scriitor.
Eu unul înțeleg prin scriitor o persoană care face acest lucru
a) ca pe o chemare[1],
și simultan
b) se preocupă a scrie literatură[2]
Desigur, această definiție are niște granițe cam fluide, iar franjurile de la margini sunt îndoielnice.
*
Ce ne facem cu cineva care scrie literatură, ba chiar scrie fain, dar o face pentru banii primiți la publicare? Definiția puristă, venită din Sfere Înalte, ne zice că scriitorul ar trebui prima dată să simtă Chemarea, și abia apoi să caute să-și valorifice talentul. Cum ar veni, scriitor te naști, apoi devii datorită unei chemări. Scrii dezinteresat prima dată.
Doar că definiția este extrem de greu de aplicat. Cum fras facem să aflăm dacă un om a început a scrie datorită chemării, sau datorită banilor?
Sunt pe lume scriitori care trăiesc exclusiv din meseria asta, sau dacă nu trăiesc cu totul, măcar își rotunjesc binișor veniturile.Ce ne facem cu scriitori ca Isaac Asimov, care a fost o adevărată mașinărie de produs text (literar) – și a trăit într-o mare măsură din banii primiți pe ce scria? Omul a renunțat la cariera de profesor deoarece cîștiga mai bine ca scriitor. Adevăru-i c-a fost și prolific, publica pe bandă rulantă, nu degeaba are titluri în cam toate secțiunile bibliotecilor[3]
De fapt, discuția despre răsplată este una veche și complexă. În fond, și Michelangelo a fost plătit pentru Capela Sixtină.
*
Pe direcția preocupării pentru literatură avem alte probleme.
Ce ne facem cu cineva care scrie de plăcere, și scrie … un jurnal? Jurnalul n-am zice că-i literatură, și totuși .. ce altceva să fie? Poate să conțină elemente realiste de nonficțiune, desigur, dar tușele personale ale autorului sunt clar literatură. Sunt deci elevi care în gimnaziu sau liceu scriu literatură – mă rog, nivelul de calitate este „maculatură”, dar ca încadrare …
Mai mult, ce facem cu toată lumea care compune texte ce au clar accente literare? Un reportaj de investigație, marca Cătălin Tolontan, conține mai multă literatură decît toate compunerile unor liceeni din clasa a XIIa, să zicem.
*
Iată deci că munca cu textul a dat noi dimensiuni termenilor pe care-i avem la îndemînă.
Ce putem face? Abordăm prescriptivist-purist tema, și instalăm un filtru trece-sus? Cernem doar anumite nume, care ni se pare că îndeplinesc simultan condițiile de mai sus, aplicate stringent? Sau abordăm foarte relaxat, declarînd că toți care-și spun scriitori sunt și scriitori, ba chiar notăm la scriitori și pe aceia care nu-și zic astfel, dar pare c-ar bifa măcar un pic pe ambele paliere?
Nu am un răspuns clar, doar întrebări.
--------------------
Scriitorul e cel care scrie. Unde prin scris înțelegem că lasă în urmă ceva, nu simple mâzgăleli sau agramatisme. Cât de des o face sau dacă pentru bani e secundar. Puțin importă din perspectiva mea de cititor cât a câștigat romancierul pe un roman care-i foarte bun și îmi place. Ca paralelă, puțin contează pentru mine ca spectator cât de mult a câștigat Nolan cu Interstellar, care este un film bun, ceea ce-l califică pe Nolan la titulaturile de scenarist și regizor. De ce la scriitori ar fi diferit?
Acuma, faptul că scrii ceva care cât de cât are o substanță, chiar dacă o faci pe bani, bifează prima ta condiție, cu chemarea. Că nu poți scrie chestii bune, indiferent că pe bani sau gratis, dacă nu ai și un dram de talent. Motivațiile tale pecuniare sau nu n-ar trebui să influențeze definiția de scriitor, pentru că ce contează din prisma calității textului motivul pentru care l-ai scris? E text bun, bifează anumite criterii de calitate, și nu îl scrii doar o dată la 15 ani, ci oarecum constant? Ești scriitor. Sau n-ai scris decât unul, dar e valoros și voluminos (de ex. un roman), atunci iarăși te poți numi scriitor. Că, în paralel cu asta, ai reușit să-ți valorifici opera artistică, făcând niște bani de pe urma ei, sau nu, sau nici măcar nu te-a interesat să ți-o valorifici financiar, e cu totul altceva. Asta ține mai degrabă de calitățile tale de afacerist (cât de bine știi să-ți vinzi resursele de care dispui) decât de cele de scriitor. Și chiar dacă obiectivul tău principal a fost să câștigi bani, iar asta a influențat în mod direct ce și cum ai scris, că poate de exemplu ai ales un subiect cu trecere la public, dacă ceea ce ai scris este bun, atunci ești scriitor. Părerea mea.
Partea cu frecvența scrisului cred că e oarecum secundară, dar totuși importantă din prisma exprimării tale la adevăratul potențial pe care îl ai. Una e să ai talent la scris și să scrii o dată la doi ani, alta e să îți exersezi și manifești permanent acest talent. În ambele ipostaze ești scriitor, dar în prima îți ratezi oarecum menirea asta. Dacă mai reții, Mircea Popescu scria într-un articol că blogul este literatură și că nu te poți numi blogăr dacă nu scrii cel puțin un articol pe zi, indiferent de circumstanțe.
Jurnalul este o specie literară, deci cum să nu poată fi literatură? Din dex:
Dintr-o anumită perspectivă, și reclamele foarte bune am putea să le încadrăm la o specie literară. Pentru că, dincolo de caracterul lor comercial, au acea savoare, ingeniozitate, umor etc al unei penițe talentate. Poate, pe viitor, după ce vom ajunge ca în Star Trek, să dispunem de energie gratis, să nu mai avem nevoie de bani și să putem materializa orice, inclusiv hrană, vom studia reclamele secolului XXI ca specie literară a trecutului. 🙂
La partea cu Tolontan am zâmbit, pentru că omul scrie servite. Dar da, are talent. Bun băiat, păcat de fată, sau cum era? Apropo de asta: mulți jurnaliști scriu literatură în loc de texte bazate pe fapte. La fel cum spunea Cristoiu că mulți procurori scriu eseuri în rechizitorii. Aici „literatură” și „eseuri” sunt folosite în sens figurat, de povești. 🙂
Titlul blogului tău e ușor înșelător. Că nu-s strict pentru tine însuți, dacă le faci și publice. Ar fi mers un „Scrisori către voi însumi” sau „Scrisori către mine înșivă”. 😀 Glumesc.
Articolul menționat:
http://trilema.com/2009/cum-sa-fac-sa-fiu-si-io/
Aici aș comenta următorul fragment:
Există o distincție netă între a scrie reclame și a scrie romane de pe urma cărora speri să faci bani. În primul caz, scrii pentru a convinge cititorii să dea bani pe un produs. Adică, nu scrii pentru scris în sine. În al doilea caz, scrii pentru scris în sine, chiar dacă vrei să faci bani. Pentru că vrei să faci bani prin faptul că vei fi scris ceva atât de bun, încât oamenii vor aprecia scrisul tău. Altfel spus, când scrii reclame te interesează să-l aburești pe potențialul client al produsului sau serviciului despre care scrii, în timp ce când scrii literatură pe bani te interesează să scrii literatură cât mai bună, pe care astfel s-o poți monetiza. Dar s-o poți monetiza tocmai pentru că e literatură de calitate.
Că scrie Tolontan servite sau nu, important mi-este că dă la iveală diverse, iar în procesul de-a da la iveală, comite și literatură. Apropo, dacă omul publică la ziar este cîh, dar dacă re-publică pe blog este ok și devine literatură? Dar dacă ar publica prima dată pe blog, și abia apoi la ziar, cum ar fi?
Eu fix asta încerc să arăt, că granițele-s fluide, iar judecata nu-i deloc lesnicioasă. Nu pentru cei care doresc să priceapă și să analizeze nuanțele – nu doar să emită o catalogare grăbită din vîrful buzelor.
Cînd o spui p-aia că reclamele bune ar putea să transcendă înspre artă … practic îmi dai dreptate. Exact, dacă reclama o bagi într-o specie literară, atunci și pe Tolontan mi-l bagi între scriitori, fără discuție.
Cît despre antetul blogului, fix aia am vrut să și transmit: că pentru mine blogu-i de reamintire, ca scop primordial, iar la recitire articolele reprezintă „scrisori” pe care mi le-am scris mie însumi din trecut, să-mi amintesc cine eram pe vremuri, ce subiecte mă interesau, chestii de-astea. Faptul că scrii cu public nu-i diferit de a te masturba cu public, sau a te trezi să declami poezii la 7 dimineața într-o piațetă. Este adevărat că-s și alții prezenți (poate), și totuși la final tot un resort intim de-al tău te-a mînat să faci ce faci acolo, cu destul de puțin interes pentru diverșii trecători.
Eu tocmai ce-am argumentat mai sus că dacă scrii bine atunci ești scriitor, indiferent de motivațiile pe care le ai, și tu mă întrebi dacă pe blog este ok și la ziar câh? Evident că ești scriitor indiferent și de mediul pe care îți așterni textele. Problema ziarelor (și motivul pentru care Mircea Popescu le incriminează) este că de regulă (dar nu întotdeauna) acolo găsești știri scrise într-un limbaj informativ care este lipsit de valoare artistică. E o altă lume.
Remarca mea critică la adresa lui Tolontan viza etica lui profesională și nu talentul literar. Dar, legat de talent: câți Tolontani sunt prin presă? Comparativ și procentual, pe bloguri găsești mai multă literatură decât la ziar, pentru că blogurile sunt construite după alte criterii.
Sumarizând: pentru mine, scriitor e cel care scrie bine. Faptul că o face pentru el sau pentru alții, la ziar sau pe blog, pe hârtie fizică sau în format digital, pe bani sau de amorul artei, este secundar. Calitatea de scriitor ți-o dă calitatea scriiturii. Nu-i nicio dilemă sau confuzie aici. Tolontan, dacă scrie bine, este scriitor. Dacă a ales să facă asta la gazetă în loc să publice romane sau să țină bloguri, e treaba lui. Poți avea scriitori nobili și scriitori ignobili, scriitori dezinteresați și scriitori imorali, scriitori curajoși și scriitori lași, scriitori harnici și scriitori leneși etc, în funcție de motivațiile lor, de felul în care se raportează la scris, de modul în care se comportă etc. Dar, dacă scriu bine, atunci sunt scriitori buni. Și dacă scriu prost, atunci sunt scriitori proști.
Cu alte cuvinte, ești scriitor dacă scrii bine, indiferent de locul unde scrii și motivațiile pe care le ai. Unde vezi vreo fluiditate în definiția asta? Sau vreo greșeală? Sunt fix două condiții simple și clare: să scrii bine. Bine, adică să ai talent la așa ceva, și să scrii, adică să-l pui în pratică. Dacă întrunești aceste două condiții, ești scriitor. Dacă nu, nu.
Glumeam, man, cu titlul blogului, nu te vexa așa. 🙂