Un domn pe numele Dan Pulzello tot face de ceva vreme o serie de scheciuri pe tema mediului de lucru european, văzut în contrast cu cel american. Știți formatul, sigur l-ați mai văzut pe diversele rețele – un singur interpret, multiple personaje..

Să cităm din materialul „Eficiență europeană versus eficiență americană”:

Șef european:

Echipa din America zice că sunt ineficienți, da’ … toate lucrurile faine din viața asta îs ineficiente.

Precum răsăriturile, sau primii pași ai unui vițel nou-fătat. Sau ….

[pauză de gîndire]

Haidați să facem pauză aici, mă mai gîndesc după prînz la un al treilea exemplu.^[1]

Șef american:

Colegi, am reușit să atingem eficiența maximă. Nu mai avem nimic de făcut.

Nuj – mă așteptam și eu să fim răsplătiți, cu ceva pizza, sau cu trecerea direct în rai.

Oribil, acuma pot să-mi aud și eu gîndurile proprii într-un final, e ca și cum aș fi într-o ședință de lucru cu toate spaimele mele! ^[2]

Cam ce mesaj transmit aceste materiale? Păi, pe scurt, că muncitorii europeni sunt relaxați, au parte de concediu îndestulător (exagerat de mult, chiar), au parte de echilibru între viața personală și cea profesională, sunt plătiți decent, nu-s stresați etc șamd. Pe de altă parte muncitorii americani sunt mereu stresați, mereu futuți la icre să facă cît mai multe, sunt niște fundamentaliști religioși și practic își cam dau viața pentru Etica Muncii și scopul nobil de-a umple buzunarele acționarilor.

*

Bun, pînă aici nimic de reproșat, nimic ieșit din comun. Ne hăhăim un pic, ne bucurăm (dacă suntem europeni) că trăim în Cea Mai Bună Societate dintre cele posibile, și cam asta.

Doar că .. pe mine mă bate un gînd. Dan Pulzello nu-i singurul artist^[3] care cam bate monedă pe subiectul ăsta. Deschizi Reddit, Youtube, bloguri … găsești comparații care proslăvesc europenii și dau în americani ca-n sacul de box.

Cu alte cuvinte, începe să percoleze^[4] înspre populația de rînd un soi de miraj al Modelului European. Se insistă în mod aproape hipnotic pe tema cum că în Europa este bine, în Europa muncitorii sunt bine, viața este frumos. Spre deosebire, în America este pustiirea sufletului, scrîșnirea dinților, iadul pe pămînt de-a dreptul. Și dincolo de tema muncii, comparația USA-EU începe să atingă multe alte puncte dureroase – cum ar fi accesul la educație de stat, sau la un sistem medical public.

Problema cu această viziune este …. dar să dăm mai bine cuvîntul către un profet – (textul original este despre țigani, eu unul am înlocuit cuvîntul respectiv cu „europeni”):

Cu cit sunt mai greu de facut, banii astia, cu atit mai aproape sunt ei de-a norma activitatea sociala.

.. pentru ca europenii sa poata ramine europeni e necesar, imperativ necesar ca banii sa ramina usor de facut, si sa le lase astfel spatiu vital, spatiu in care sa isi poata manifesta europenitatea, cultura locala. Cultura, exact acea chestie atit de aspru nesuferita albilor corporațiilor americane.

[Europenii] Nu au, ca popor, ca grup, sau ca indivizi suficienta inteligenta, abilitate ori putere cit sa opuna ceva marsului inexorabil al [idealismului] turbocapitalismului.

Asa incit [n.r. europenii] merg, incolonati frumos, cu fuste inflorate si maieuri mulate, spre neant.^[5]

Pe acest drum catre neant (…) ei merg cintind si dansind.

Pentru ca daca n-ar cinta si n-ar dansa i-ar aplatiza, ca si pe [noi] americani, spaima.

Nici n-a fost grea adaptarea textului. Efectiv doar schimbi 2-3 cuvinte, și aceeași idee începe să descrie un complet alt grup.

*

Să privim la istorie:

Europa (mai mult cea centro-vestică…) a avut parte după 1945 de zeci de ani de acalmie economică și militară. Nu tu război, nu tu foamete, doar un imens proiect de (re-)construcție socială și economică. Pe acest fond de securitate s-au putut naște suprastructuri precum Uniunea Europeană, pe acest fond a fost loc pentru idei generoase despre cum ar trebui să fie viața cetățenilor de rînd – acces la cît mai multe lucruri de bază pentru oamenii în putere, asistență socială pe cît se poate, incluziune, tratament echitabil pentru toată lumea etc șamd.

Doar că perioada de prosperitate acalmie începe să se cam încheie.

Marele urs URSS^[6] n-a murit și nu i-a smuls nimeni colții – ba chiar mai nou își permite mișcări militare, ca să nu discutăm despre atacurile de gherilă pentru influențarea climatului social^[7]. China muncește asiduu de zeci de ani spre a ieși din zona de obscuritate comercială – nu doar că multe obiecte de uz casnic ne sunt Made in China, dar mai nou ne vînd și automobile, în dauna giganților precum BMW sau Mercedes. SUA ne era un protector bonom, astăzi însă capitalismul sălbatic le dictează să mai strîngă robinetul, pentru a-și păstra ei supremația.

Pe scurt, Europa se găsește în situația unui pluton de soldați cam în vîrstă, cam plinuți, cam fără vervă și fără chef – niște oameni trecuți, care-și văd cetatea asaltată de barbari la toate porțile. Simultan.

*

Pentru a complica lucrurile, imaginea Europei ca depozitar al Idealurilor Sociale se dă și la export, ba chiar este marfă căutată. Americanii se uită încoace cam cu jind, și cam tînjesc după ideea de acces universal la medicină, învățămînt gratuit, sau protecție socială. Ca să nu mai spunem de lucruri simple gen sistematizare urbană ce nu pune automobilul în prim-plan.

Doar că Europa nu-i un tot unitar, iar țările luate individual nu rezolvă aceste probleme în mod unitar, sau la același nivel măcar. Încă de pe vremea cînd Anglia era în UE, sistemul lor medical era cam pe butuci – așteptai cu săptămînile după o programare la medicul de familie. Transportul în comun este rezolvat binișor de unele țări, altele însă … Dumnezeu cu mila.

Pe scurt, treaba nu-i roz defel, oricum am privi. Așa că facem precum un fost președinte al României … privim cu atenție și îngrijorare. Ce să și faci, ca simplu cetățean?

p.s. panem et circenses să fie, măcar..

----------

1. The American team says we’re inefficient, but the best things in life are inefficient, like sunsets, or the first steps of a newborn calf, or … You know what, let’s break there, I’ll think of a third thing after lunch.[↩]
2. Team we’re reached maximum efficiency, there’s no more work. I don’t know, I guess I was expecting a pizza party, or a rapture. Oh God, now I can hear my own thoughts, it’s like a conference call with all my insecurities![↩]
3. Da, artist, pentru că mai bine vomit decît să zic „creator de conținut”. Cineva ar trebui să insiste un pic pe tema diferențelor între „content” (adică lăturile create pentru publicare pe TikTok et co, care au doar scop de anesteziat privitorul) respectiv materialele care oferă măcar un pic mai mult. Din păcate nu avem o distincție, iar mie unuia îmi repugnă termenul de „conținut”. Dacă tot am stabilit la un articol anterior că oricine-i scriitor, atunci și vasta majoritate a tic-tocărilor ăstora sunt artiști … pînă om inventa termeni mai potriviți.[↩]
4. Da, cuvîntul este-n DEX și-n alte dicționare. Am căutat.[↩]
5. Cel mai amuzant mi se pare faptul că nici măcar nu trebuie să modific descrierea prea mult. Ce fac europenii pe la festivaluri, laba în cerc despre diversitatea lor culturală, cumva? Scot portul popular la înaintare, proslăvesc micile diferențe dintre națiuni?[↩]
6. Bravo, Phoenix, pentru acest joc de cuvinte![↩]
7. Parcă poți să-i blamezi? SUA au avut și au departament de propagandă, Rusia de ce să fie mai proastă?[↩]

----------