Spre ilustrare, un text oarecare, interschibabil cu .. multe alte texte de același calibru:

[La Lidl] pe langa ca era full [de oameni] si rafturile golite la multe chestii inutile (gen eclere, sau somonul deluxe de facut la cuptor) era lume foarte multa cu carucioare pline

am zis ca na hai ca ma duc la Penny.. .. la Penny aceeasi situatie

termin cumparaturile si ma duc la macelaria din complex (stiam ca aduc miel saptamana asta).. sold out la 40 de lei/kg

Parca scadea puterea de cumparare si lumea nu o sa mai aiba bani.. toate astea s-au intamplat intr-o zi de Marti random, la ora 15 ceva de genul. Pai sincer ne plangem de scumpiri dar noi suntem cauza.. cat timp cererea nu va scadea nici preturile nu o sa dea in jos.

Măcar i-au explicat comentatorii că are o vedere foarte îngustă asupra problemei.

Dar încep să mă obosească ale tinereții valuri, care tot vin, și revin, și se sparg în văzul public cu o ciclicitate demnă de cauze mai bune.

Între a vedea prima dată și a vedea a 500-a oară argumentul „Se construiesc blocuri proaste pentru că oamenii le acceptă și așa” – în loc să vezi argumentele corecte despre standarde în construcții, respectarea normelor de spațiu, respectarea PUZ/PUG – este o diferență. Prima dată pare interesantă discuția, a treia oară vezi și tu că realitatea este mai complecsă & are mai multe aspecte decît credeai, a 500-a oară efectiv nu mai poți.

De la o vreme ți se taie filmul, și-ți vine să-i bagi pe toți tinereii naivi în mașina de tocat carne.

*

Observația nu este nouă, nici pe departe.

A fi tînăr înseamnă, printre altele, a fi neștiutor despre mersul lumii. Nu „mersul lumii” în sensul de „lucrurile pe care le văd eu în mod curent”, ci esența lor, mîna nevăzută care dirijează Totul. Mersul lumii dictat de forțe mult mai presus de indivizi, grupuri sau chiar popoare. Răsuflarea istoriei și a trecutului asupra prezentului, poftim. Răsuflarea Economiei, sau a Biologiei, toate cu litere mari pentru că-s prea departe pentru minte să le conceapă. Ca să nu vorbim despre toate tarele și limitările generațiilor anterioare, care au trecut prin multe probleme și traume, și au unele Idei Fixe pentru că altfel Nu Se Poate.

Efortul de a sistematiza, filtra și mai ales pricepe despre cum se întrepătrund toți acești factori nevăzuți este unul herculean, și efectiv nu-i la îndemîna cuiva care-a fost puit pe lume acum 18 ani sau pe-acolo^[1].

Cu toții am fost neștiutori – ba chiar, lucrul dracului, cu cît ești mai dezghețat cînd ești tînăr, pe-atîta dai mai rău cu bățul în baltă; pentru că știi unele chestii, le pricepi mai bine decît cohorta^[2] în care te afli, iar de pe-acest mușuroi de aroganță te simți brusc luminașu’ șef^[3]. Am fost în poziția asta, cred că eram tare enervant pentru adulții din jur. Da’ adulți adevărați, trecuți prin viață.

*

Articolul acesta nu are o concluzie per se. El conține doar o observație. Știi c-ai trecut la nivelul următor cînd încep să te enerveze ăștia naivii. Abia apoi încep să se deschidă posibilitățile reale – dacă ai și mijloacele și priceperea pentru a face ceva.

În trecere spus, cred că putem pricepe de ce unii nostalgici oftează după armata obligatorie, după regimuri opresive și după alte metode de îngrădire a tineretului: pentru că nu mai suportă zgomotul nesfîrșit al tinereții.

Eu unul încerc să îl gust, cît mai pot. Pentru că în secunda cînd îți devine insuportabil, știi c-ai devenit boșorog impotent^[4], și că poți să te auto-expediezi la groapa de gunoi.

Îmi urez singur să nu devin așa.

----------

1. Pentru unii rămîne un pod prea îndepărtat chiar și la 40, dar să nu divagăm acum, că începe o lamentație și nu se mai termină.[↩]
2. Fain cuvînt, îmi place, se folosește de-acum cu larghețe.[↩]
3. Ce, nu există cuvîntul ăsta, luminaș? Îl facem. Luminașu este acea persoană din fruntea unui grup, care duce felinarul/torța sau altă unealtă care îi îngăduie să vadă în beznă, în vreme ce aceia din spatele său nu văd decît umbre.[↩]
4. Foarte importante ambele trăsături. Că ești boșorog … treacă-meargă, toată lumea ajunge la bătrînețe. Dar să fii impotent, în mod non-sexual vorbind, este finele vieții. Acolo te-ai sfîrșit, cînd nu mai poți face nimic în privința lucrurilor care te enervează. Și nu, refugiul în „eu nu vreau să mai am contact cu X” nu-i soluție. Desigur.[↩]

----------