Din marea agitată a discuțiilor online ridică la suprafață și se repetă obsesiv un cuvînt, o noțiune, un adevărat cri de guerre al generației curente – comunicarea!

Pare-se că această comunicare devine un soi de portdrapel al decadei. Se apelează la ea sau la lipsa ei pentru a explica o grămadă de lucruri, ea-i mîntuitorul și salvatorul omenirii – și al relațiilor interumane. Comunicarea este … cheia.

N-am nimic împotrivă, însă am o așa o ușoară senzație că termenul acesta prea se aruncă cu ușurință. De-a lungul timpului am mai avut de-a face cu astfel de mini-obsesii colective. Acum 10 ani mania principală pe bloguri și saituri era, spre exemplu, conținutul („content” în engleză în original), cărnița. Orice material publicat era o subcategorie a conținutului, iar conținutul de calitate era considerat cheia succesului pentru oricine – fie că voiai atenție, interacțiuni sau să faci bani. Dup-aia încet-încet a trecut respectiva manie colectivă, s-a rafinat un pic înțelegea colectivă asupra noțiunii de content, s-au limpezit pozițiile.

Nu mult după, a venit moda cu meme-uri, toată lumea se exprima memetic, comunicarea se făcea prin meme; cine-a prins moda cu 9gag et co știe despre ce vorbesc, iar în rest e prea mult de explicat. Rage comics, anyone?

Nu mai zic de mania cu termenul feedback, că nu mai terminăm astăzi.

*

Revenind la comunicare.

Simplul gest de a emite un mesaj sau de a fi deschis să recepționezi un mesaj trece drept comunicare. Comunicarea este noul ulei de șarpe, panaceul universal la toate problemele lumii. Ai probleme cu soțul, iubita, amanta? Comunicați deschis și vă trece! Ai probleme la locul de muncă? Comunicați limpede, deschis și frumos, și se rezolvă! Ai o problemă cu cineva, rudă, prieten, agentul de pază de la mall? C O M U N I C A R E.

Ca în orice obsesie colectivă, practicanții religiei comunicării au un bob de dreptate. A te exprima limpede & lămurit este primul pas cam în orice situație în care doi sau mai mulți oameni trebuie să rezolve o problemă interpersonală. Doar că, și aici este MARELE clenci, acesta nu este singurul pas.

*

Observația care ne așează de fapt pe făgașul corect este aceea că în fond relațiile interumane sunt ierarhice, există o dinamică ce ține de control și de putere; cine-i șeful, cine decide, cine ține frîul sau dimpotrivă, cine-i doar executantul.

[ Trebuie musai precizat că nu vom reprezenta relațiile în termeni simpliști (șef/subordonat, dominator/submisiv), ci înțelegem tacit că este vorba despre o structură de putere pluristratificată, complexă, în cam toate cazurile unde subiectul merită dezbătut. ]

Odată ce pricepem substratul cu controlul, reușim să reașezăm și restul pieselor din puzzle la locul lor și la importanța cuvenită. A vorbi deschis este, ca instrument, clar peste opțiunea de a te exprima indirect^[1].

Dar practic vorbind locurile unde se recomandă comunicare sunt de fapt locuri în care autorul ar dori să spună că trebuie o renegociere – o reexaminare a unor premise, o punere pe tapet a unor lucruri care nu sunt înțelese în același fel de către părți, urmat de o reevaluare a pozițiilor părților.

Ca-n orice negociere, fiecare dintre părți își ia în calcul puterea, influența, respectiv consecințele acțiunilor sale.Să zicem că ai un șef care te cam hingherește cu munca, deși ești oricum singurul angajat competent din echipă. Dacă-i prostălău și arogant, omul o va ține pe-a lui („eu sunt șef, duten pizda măti”)^[2]; ce trebuie să-i arăți este că ori te lasă-n pace, ori ai să-ți cheltui capitalul politic obținut prin muncă pentru a-i face zile fripte la rîndul tău^[3]. Comunicare este și să te rogi frumos și să scoți pula pe masă, doar că rezultate concrete obții doar în al doilea scenariu.

*

Cam asta, spor la c o m u n i c a t.

----------

1. Știți, toți tropii despre cum soția îi indică în mod indirect soțului că este supărată prin faptul că tace … iar el ia de bun augur semnul ăsta, că mai are și el „liniște” în casă.[↩]
2. Îmi pare că mă boșorogesc, încep să dau referințe la chestii pe care tineretul nu le mai știe. Cum ar fi videoul ăsta genial al lui Silviu Gherman.[↩]
3. Cu referință indirectă la corolarul #1 din articolul despre angajați, șefi și obiective.[↩]

----------