Din marea agitată a discuțiilor online ridică la suprafață și se repetă obsesiv un cuvînt, o noțiune, un adevărat cri de guerre al generației curente – comunicarea!
Pare-se că această comunicare devine un soi de portdrapel al decadei. Se apelează la ea sau la lipsa ei pentru a explica o grămadă de lucruri, ea-i mîntuitorul și salvatorul omenirii – și al relațiilor interumane. Comunicarea este … cheia.
N-am nimic împotrivă, însă am o așa o ușoară senzație că termenul acesta prea se aruncă cu ușurință. De-a lungul timpului am mai avut de-a face cu astfel de mini-obsesii colective. Acum 10 ani mania principală pe bloguri și saituri era, spre exemplu, conținutul („content” în engleză în original), cărnița. Orice material publicat era o subcategorie a conținutului, iar conținutul de calitate era considerat cheia succesului pentru oricine – fie că voiai atenție, interacțiuni sau să faci bani. Dup-aia încet-încet a trecut respectiva manie colectivă, s-a rafinat un pic înțelegea colectivă asupra noțiunii de content, s-au limpezit pozițiile.
Nu mult după, a venit moda cu meme-uri, toată lumea se exprima memetic, comunicarea se făcea prin meme; cine-a prins moda cu 9gag et co știe despre ce vorbesc, iar în rest e prea mult de explicat. Rage comics, anyone?
Nu mai zic de mania cu termenul feedback, că nu mai terminăm astăzi.
*
Revenind la comunicare.
Simplul gest de a emite un mesaj sau de a fi deschis să recepționezi un mesaj trece drept comunicare. Comunicarea este noul ulei de șarpe, panaceul universal la toate problemele lumii. Ai probleme cu soțul, iubita, amanta? Comunicați deschis și vă trece! Ai probleme la locul de muncă? Comunicați limpede, deschis și frumos, și se rezolvă! Ai o problemă cu cineva, rudă, prieten, agentul de pază de la mall? C O M U N I C A R E.
Ca în orice obsesie colectivă, practicanții religiei comunicării au un bob de dreptate. A te exprima limpede & lămurit este primul pas cam în orice situație în care doi sau mai mulți oameni trebuie să rezolve o problemă interpersonală. Doar că, și aici este MARELE clenci, acesta nu este singurul pas.
*
Observația care ne așează de fapt pe făgașul corect este aceea că în fond relațiile interumane sunt ierarhice, există o dinamică ce ține de control și de putere; cine-i șeful, cine decide, cine ține frîul sau dimpotrivă, cine-i doar executantul.
[ Trebuie musai precizat că nu vom reprezenta relațiile în termeni simpliști (șef/subordonat, dominator/submisiv), ci înțelegem tacit că este vorba despre o structură de putere pluristratificată, complexă, în cam toate cazurile unde subiectul merită dezbătut. ]
Odată ce pricepem substratul cu controlul, reușim să reașezăm și restul pieselor din puzzle la locul lor și la importanța cuvenită. A vorbi deschis este, ca instrument, clar peste opțiunea de a te exprima indirect[1].
Dar practic vorbind locurile unde se recomandă comunicare sunt de fapt locuri în care autorul ar dori să spună că trebuie o renegociere – o reexaminare a unor premise, o punere pe tapet a unor lucruri care nu sunt înțelese în același fel de către părți, urmat de o reevaluare a pozițiilor părților.
Ca-n orice negociere, fiecare dintre părți își ia în calcul puterea, influența, respectiv consecințele acțiunilor sale.Să zicem că ai un șef care te cam hingherește cu munca, deși ești oricum singurul angajat competent din echipă. Dacă-i prostălău și arogant, omul o va ține pe-a lui („eu sunt șef, duten pizda măti”)[2]; ce trebuie să-i arăți este că ori te lasă-n pace, ori ai să-ți cheltui capitalul politic obținut prin muncă pentru a-i face zile fripte la rîndul tău[3]. Comunicare este și să te rogi frumos și să scoți pula pe masă, doar că rezultate concrete obții doar în al doilea scenariu.
*
Cam asta, spor la c o m u n i c a t.
----------- Știți, toți tropii despre cum soția îi indică în mod indirect soțului că este supărată prin faptul că tace … iar el ia de bun augur semnul ăsta, că mai are și el „liniște” în casă.[↩]
- Îmi pare că mă boșorogesc, încep să dau referințe la chestii pe care tineretul nu le mai știe. Cum ar fi videoul ăsta genial al lui Silviu Gherman.[↩]
- Cu referință indirectă la corolarul #1 din articolul despre angajați, șefi și obiective.[↩]
Alex, comunicarea presupune reciprocitate. Comunicator bun, receptor pe măsură. Tu ești un comunicator bun, dar ai un cusur: nu-ți evaluezi receptorul. 🙂 Vorbești rar, clar, cu gesticulație, probabil, unui interlocutor care își bagă degetele în urechi, să nu-l deranjeze zgomotul vocii tale, în vreme ce-și elaborează răspunsul următor, în care-și urmărește propria idee, fixă, narcisică, de autosuficient infatuat, care are un singur scop: să te contrazică (nu contează cu ce), construind false demonstrații aberante, pe care tu, din logică elementară și bun simț, vei simți nevoia să i le anulezi.
Am urmărit cu plăcere sadică duelul tău cu Aldus. Sadică, fiindcă am trecut și eu prin nivelul ăsta al jocului și descopăr, cu satisfacție, că mai sunt și alții care cad în capcana cronofagului.
Dar și sadismul amuzat are o limită! Așa că-ți sugerez: nu mai irosi monede într-un automat de păcănele care se hrănește din „mai joacă o dată, poate câștigi!”
Hehe, mulțumesc de sfat, Renata.
Eu unul fac de-astea și pentru amuzamentul propriu, ba chiar ca să învăț ceva din experiența respectivă. Știu că Aldus are monomaniile lui din care nu-l scoate nimeni, dar pe de altă parte nu-i el nici prima nici singura persoană de acest fel. Și în orice caz, așa îmi încerc și eu puterile, văd cît de bine îmi iese operațiunea de „hai să vedem de unde îți vine convingerea cutare” – apoi mergem pe fir în jos, pînă la baze, la punctul în care suntem forțați să agree to disagree.
Așteptarea de la acest fel de discuții nu este neapărat să ne punem de acord, eu și interlocutorul. Ce doresc este și să-mi exersez eu capacitatea de-a avea răbdare să merg pe fir, lucru care-mi servește în viața personală. Altminteri, aș fi dat clic dreapta delete multor persoane, cu care dacă am avut totuși răbdare am reușit să apropiem granițele pînă la care putem totuși comunica fără a ne lovi cap în cap.
Știu și eu că la discuția la care faci referire, clenciul va fi la definiția depresiei; dacă se refuză definiția medicală, cît de cît științifică, și în schimb se insistă pe o cauză dificil sau imposibil de dovedit (surse metafizico-religioase), clar că de acolo opiniile nu vor mai avea cum să puște una pe alta. Dar vreau să ajung pînă acolo. Este și un exercițiu de argumentare, în fond.
Mersi de vizită 😁
@Alex
Am impresia că expresia „panaceu universal” este în sine ușor pleonastică. Că panaceu înseamnă remediu universal. Iar dacă-i adaugi și „la toate problemele lumii”… 🙂 De câte ori ai nevoie să întărești ideea de universalitate?
Care-i „videoul ăsta genial al lui Silviu Gherman”?
Dacă ajungi în fața unei uși închise și nu poți intra, intră într-un dialog cu ușa și spune-i cuvinte frumoase. Pentru că comunicarea este cheia.
@Renata
Serios? Ai urmărit cu plăcere discuția dintre mine și Alex? Da’ să știi că nu-i prima dată când o urmărești. 🙂
Uite ce frumos descopereați acum câteva luni, prin vară, tu și cu Goe, cum Alex este de fapt clona și creația mea! Asta în condițiile în care Alex comentase cu link spre blogul lui.
Tu ai obiceiul să urmărești cu o plăcere sadică toate discuțiile cu cei care mă contrazic, în timp ce îmi găsești clone în postura tuturor celor care n-o fac: Alex, Rug, MM… Uneori, aceeași persoană poate fi, la momente diferite de timp, clonă de-a mea și comunicator bun. 😎
PS: Dacă textele și comentariile mele sunt atât de ilogice, atât de jalnice, atât de lipsite de fundament, oare de ce simți nevoia să-i atragi atenția fiecărui nou venit (sau vizitator pe care îl crezi tu nou venit; Alex este comentatorul numărul 2 de pe „O Poziție”) asupra acestui aspect? Nu crezi că, inteligent și cultivat fiind, iar prostia mea fiind de domeniul evidenței, se va prinde și singur? Oare nu le insulți inteligența prin felul în care ții să mă beștelești în fața lor: „Vezi că Aldus e prost, Aldus e o cutie ermetică, Aldus nu știe, n-are rost să discuți cu el…”? 🙂
Adevăru-i că nu mi-am pus problema panaceului, că-i el universal prin definiție. Dar da, am vrut explicit să întăresc imaginea prin repetiție, chiar anume am ales să adaug că-i pentru TOATE problemele lumii.