Numele ăsta, Tomb Raider, trezește amintiri. Unii am crescut cu el. Unii au petrecut ore întregi jucîndu-se, explorînd, rezolvînd puzzle-uri. Deși nu mă pot lăuda cu foarte multe ore petrecute cu titlurile din seria asta, totuși le-am atins. Sunt o idee faină, implementată destul de binișor.
Ca atare, știrea că Warner Bros a scos un film pe tema asta nu poate face decît să mă bucure. E o propunere îndrăzneață, avînd în vedere vasta diferență între cele două medii de producție. Voi vedea filmul la Shopping City Timișoara, în format IMAX.
Trailerul Forșpanul pare promițător:
Evident, n-aș fi eu însumi dacă n-aș avea rezervele mele vizavi de film, așa cum am întotdeauna. Spre exemplu, actrița principală este o cvasi-necunoscută. O fi ea „rising star”, dar momentan e cvasi-nimeni.
În altă ordine de idei, am dubii vizavi de formatul diferit. Jocul e dinamic, ai libertate de mișcare, descoperi chestii pe cont propriu șamd. Filmul e .. film, o chestie cu început și sfîrșit, preferabil și cu o poveste care să te țină lipit de ecran. Privești la opțiunile altora, în loc să iei tu deciziile tale. Mediu pasiv versus mediu interactiv, chestii.
Dincolo de toate astea, eu unul încerc să rămîn optimist: pînă la urmă, nu-i obligatoriu ca filmul să fie ca jocurile. Dacă nu intrăm în sala de cinema așteptîndu-ne la o experiență pe care clar pelicula n-o poate livra, se poate totuși să întîlnim un produs cel puțin decent.
Cu țîțele înainte, zic!
Noa frate, că a apărut un film pe care nu l-am văzut, după un joc pe care nu l-am jucat. Nici cel vechi, cu Angelina Jolie, nu l-am văzut.
N-am nicio tragere de inimă să mă uit la ecranizări ale unor jocuri. N-am văzut decât vreo două-trei, dar ce proaste experiențe au fost! De exemplu, un film făcut după un FPS, i-am și uitat numele, în care regizorul a avut geniala idee să ne ofere exact perspectiva eroului, adică să vedem tot ce vede el și din același unghi, ca în joc. Genială între ghilimele, pentru că, fix cum zici tu: în joc tu controlezi dinamica și mișcările, în timp ce în film ești un spectator pasiv.
Forșpanul are dinamism, dar mi s-a aplecat când am auzit-o cu salvarea lumii și Insula Morții. Pe de altă parte, eu acum mă uit la un serial idiot, intitulat Alphas…
Nu contează cât de cunoscută e o actriță pentru experiența ta cinematografică, ci cât de bine joacă. Păi nu?
Mai, ideea este ca o avancronica nu poate merge decit pe filiere anticipative. Actorul X a livrat chestii bune in trecut, hai sa speram ca o sa livreze ceva macar decent si acum. Regizorul X a facut filme bune, hai sa speram ca o sa faca un film bun. Altfel, la ce indicatii sa te uiti?
Conteaza, da’ doar in sens negativ. Poti sti ca X este un bou si-a facut 4 filme proaste recent, pai normal ca intri circumspect la a cincilea film. In schimb faptul ca X a facut 4 filme bune nu inseamna ca si al cincilea va fi bun.
Poti totusi sa speri.
A, deci tu vorbeai de speranțe. 🙂 Contează la capitolul așteptări, dar, odată ce intri în sală, nu mai contează. Pe scaunul din sală, contează doar cât de bine joacă ăia.
Din punctul meu de vedere, un actor despre care nu știu nimic poate fi bun sau rău. Un actor care-a fost slab tot timpul va fi probabil slab și invers, dar excepții pot apărea. La regizori și scenariști e mai puțin previzibil. De exemplu, mi-a plăcut Leon dar nu mi-a plăcut Lucy, ambele avându-l la pupitru pe Luc Besson.
În concluzie, eu nu trec un actor despre care n-am auzit nimic la capitolul „slabe așteptări”, ci la capitolul „mă pot aștepta la orice, bine sau rău”. De exemplu, a auzit cineva de Tatiana Maslany?