Timișoara „culturală” my ass

Astăzi am o problemă. E o chestiune aparent minoră, însă aș zice că subliniază și alte lipsuri mai mari.

*

Să zicem că vreau să merg la teatru. Nu-i mare chestie, avem în orașul ăsta 3 teatre, ceva-ceva de pe lista lor sigur atrage privirea.

Tot în orașul ăsta avem și un număr de oameni de … cultură, să zicem. Oameni care se preocupă 4 ore pe zi, sau 8 ore pe zi, de chestiuni culturale. Citesc cărți. Merg la operă. Merg la teatru. Văd filme.

Ei bine, eu am o pretenție: ca într-un oraș care aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană, să vedem și roadele muncii oamenilor acestora.

*

Nu cer multe, sper. Cer doar să pot, la rigoare, să caut o recenzie pe internet, și să mi se servească o recenzie. Dacă vreau să merg … știu și eu, la Eréndira, să pot afla părerea unui om avizat despre această piesă.

Aș putea citi descrierea de pe saitul Teatrului German, desigur. Asta nu-i departe de situația deplorabilă în care ar trebui să citesc pe saitul Samsung cum își cîntă ei singuri viorile și-și laudă Cel Mai Recent Produsi. Pur și simplu nu-i de ajuns.

Sigur, există revista Orizont, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Natural, preocuparea lor primară sunt .. cărțile. Dar mie nu mi-este de ajuns, nici pe departe. Degeaba se agită Zoltan Varga să facă măcar avancronici pe la concerte, este … a drop in a bucket. Paula Aldescu face tricouri inteligente, în loc de recenzii.

Un meniu cultural diversificat este cheia pentru o viață interesantă, iar asta înseamnă a nu ne cantona la cărți.

*

Pur și simplu, critica de artă este o preocupare salutară în orice peisaj. Vreau recenzii. Care dintre culturnicii locali dorește să se apuce de treabă cu seriozitate?

Articol mai nou
Articol mai vechi
------
  1. DA, îmi îngădui îngrozitoarea aroganță de a spune că un produs fizic este similar unuia cultural.[]
------

5 thoughts on “Timișoara „culturală” my ass”

  1. Probabil blogul e un copil mic și speriat, crescut într-o suburbie rău famată. Blogul ca specie literară.

  2. Blogul depinde de autorul sau. Daca ai bani sa spargi cit sa devii cunoscut, chestie dublata de si de o verva & un debit pe masura … poti sa-l transformi intr-o chestie cunoscuta.

    Pe bune, eu unul ma uit uneori la presa locala din Timisoara, si imi pare ca unii “jurnalisti” scriu sub nivelul unui blogher mai decent.

    De putut se poate. Gandeste-te la blogul lui Emil Calinescu pe teme culturale, “La Teatru”. Problema e ca-i unul din putinii care fac chestii de genu’.

  3. Da, am vrut să-ți zic de el, dar apoi mi-am amintit că tu cereai la condiții un timișorean. Eu cred că mulți nu sunt interesați să dea mai departe în scris. Trebuie să ai și o aplecare pentru asta. Altfel, vei fi doar consumator. De exemplu, există mulți oameni care știu matematică bine, dar nu toți simt nevoia să se facă profesori, adică să împărtășească și altora știința lor. Ține de o anumită vocație și plăcere pentru așa ceva.

    Cu siguranță că există mulți oameni culți și rafinați, dar poate nu toți vor să dea mai departe. Și poate nu toți sunt suficient de tineri ca să înțeleagă fenomenul cultural al blogurilor. Iar că mulți jurnaliști nu se ridică la nivelul unui blogăr decent nici nu-i de mirare: ziaristul clasic e advertizer, publicist și documentarist, nu om de litere. Deci, un jurnalist mai degrabă își va face un blog în care va scrie „Azi la teatrul Odeon a rulat piesa de cutare, în regia lui X. În sală s-au strâns N spectatori.” decât să recenzeze piesa respectivă.

    Poate, înainte să facem cunoscut teatrul (sau filmele sau muzica bună sau orice), ar trebui să facem cunoscute blogurile. Și faptul că nu-i foarte dificil, tehnic, și nici costisitor să-ți deschizi unul.

  4. Bun mey, dar vezi ca eu nu cer doar bloguri! De aia am si amintit revista “de cultura” Orizont, care-i dedicata Timisoarei (ma rog, Banatului). Are Uniunea Scriitorilor o serie intreaga de chestii de-astea, spre exemplu la Craiova editeaza sub alt titlu, Ramuri. Cu contributori locali din zona Craiovei samd. Mnoa, refuz sa cred ca oamenii de cultura din Timisoara nu merg la teatru, sau ca nici unul dintre ei nu doreste sa-si asume sa scrie critic. Oriunde, la ziar, pe un blog, pe Facebook da’ cu setarile publice.

    Tot ce cer este ca recenziile sa … existe. Preferabil pe internet, ca mi le gaseste Google dup-aia.

    Situatia nu-i singulara in cultura, apropo, e doar unul din locurile unde problema se manifesta. Cronica de sport este si ea complet la pamint, da’ daca intru in subiectele astea, nu mai termin discutia anu’ asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.