Renunțarea

Voiam să scriu ceva în engleză, cu „mentally check-out”, dar merge și-n română. Se conjugă la persoana întîi prin „am renunțat”.

Chestia asta de obicei se spune despre o relație amoroasă, sau despre o slujbă. Îți dai check-out dintr-o relație, în sensul că deși mai „ești” împreună cu persoana, totuși tu nu acolo îți investești eforturile, ci deja visezi la „următorul”. Îți dai check-out de la locul de muncă atunci cînd nu-ți mai pasă dacă mîine vei mai fi angajat sau nu.

Oare poți renunța la o țară?

*

Eu unul am fost un copil al revoluției și-al tranziției. Am început clasele primare în 1995.

Am trăit copilăria și chiar adolescența cu eterna explicație despre starea țării: „suntem în tranziție”. Nu se știa clar ce fel de tranziție, dinspre ce și înspre ce; dacă am fi întrebat 5 jurnaliști, am fi primit 5 răspunsuri diferite. Tranziționam de la o groază de chestii: de la comunism spre democrație, de la economie centralizată la una cît de cît mai liberă, de la opresiune ideologică la o piață variată de idei … în fine.

Părinții mei și-au distrus vîrsta a doua așteptînd vremurile mai bune. Nu era clar în ce fel vor fi mai bune, dar se spera că vor veni. Au și venit, cumva. Dar părinților nu le dă nimeni înapoi anii, mamei nu-i compensează nimic faptul că anul 2000 o prindea în jurul vîrstei de 40 de ani. Fuse și se duse perioada aia, ca un fum.

Tranziție, eh. Nici nu știm cînd s-a îngropat termenul, dar știm clar c-a fost o denumire îndulcită pentru „suntem proști și avem conducători proști, deci progresul este lent”.

*

Generațiile care mă preced au fost toate de sacrificiu. Tinerii ajunși la 21 de ani înainte de 2007(i) au prins perioada pre-UE, cu sărăcie aproximativă și cu haos și mai aproximativ. Următorii au prins criza din 2008-2009. Următorii pur și simplu s-au prins că în restul țărilor din UE cîștigă de 3x-5x mai mult ca acasă.

Eu ajung acușica la 30 de ani. Nu mai am timp. Nu vreau să fiu și eu din generația de sacrificiu.

Cîștig de vreo 3 ani încoace peste mediana țării. Îmi permit chestii la care mama mea n-ar fi visat. Moneda noastră, chiar dacă șade la un factor de 1:4 față de euro(ii), totuși este bunicică. Ne permitem să ne dăm vioi în vacanțe pe la greci și bulgari, ba chiar și prin Europa de Vest pe intervale limitate(iii)

Problema este turma de chestiuni conexe, care nu țin doar de bani, ci și de limitările faptului că suntem o țară la periferia Europei (și cultural, dar și geografic vorbind; nu mai zic de bani). Nu-mi permit să-mi construiesc o bulă de străinătate așa cum doresc. Nu vreau să plătesc 15 lire transportul pe Amazon UK, doar pentru că vreau cîte o chestie care la noi nu se importă. Nu doresc să stau să discut cu Poșta Română pentru a-mi smulge din ghearele lor coletele de pe Amazon sau Aliexpress. Sunt filfizon? Nu, sunteți voi prea obișnuiți cu lipsurile.

Sănătatea nu-mi permite să stau într-un oraș în care șantierul Openville aruncă cu praf în atmosferă de luni întregi, iar fabrica Continental aruncă cu mirosuri urîte încă de la înființare. Timișoara pute vara a hoit pe alocuri.

Cam toate aspectele vieții pot suferi îmbunătățiri semnificative. Drepturile chiriașului? Traficul, în special inter-urban? Transportul de masă? Grija pentru spațiul public? Grija administrației pentru populație? Pot închide ochii și pot pune degetul oriunde mai la vest de România, și ating o țară unde minim jumătate din probleme sunt ori minore, ori rezolvate mulțumitor. Ba chiar dacă am noroc, este fix subsetul de probleme care chiar mă rod.

Probabil se vor rezolva toate astea în încă 20 de ani, și cu mulți nervi. Poate s-o găsi un grup de oameni care să tragă România, kicking and screaming, mai spre respirabilitate. Nu știu. Mie mi-a rămas pe creier citatul ăsta de pe Trilema, și nu pot să nu-i văd actualitatea oricînd ascult iar știrile politice:

Cu cat sunt mai legati [oamenii] de glie, cu atat mai probabil este ca vor fi prost tratati. Statul isi pune problema in termenii corecti, chiar daca n-o face neaparat explicit. “Si ? Ce pot sa faca, unde sa se duca ?”. De-asta va ranjeste superior Udrea, desi stie ca n-are scoala, ca n-are merite, ca n-are valoare. Nu conteaza asta. Ce puteti sa faceti ?

Nu puteti sa faceti nimic, pentru ca romanul mediu e educat (de catre stat) in cultul unei nationalitati tampe, si-a unei dependente ignobile. Tarisoara, satul copilariei, cum sa plec eu sa las bunicii/parintii, bla bla bla. Chestiile astea sunt cauzele adanci si profunde pentru care inghititi cacat cu polonicul si primiti praf in ochi cu KMZ-ul. Autostrada ? Nu-i nevoie, fraierii stau aici si fara. Infrastructura ? Nu-i nevoie, fraierii sunt asa de fericiti sa “aiba casa lor” ca locuiesc si-n noroi. Calitatea vietii, aerului, chestii, trestii, socoteli ? Nu-i nevoie.

Nici nu este. Pentru ca romanul mediu crediteaza fantasme nationaliste ramase din secolele trecute statul roman n-are nevoie sa faca nimic, e suficient sa administreze corect fantasmele respective. Situatia respectiva nu-i doar aici, am observat in decursul calatoriilor ca exista o excelenta corelatie intre nationalismul localnicilor si calitatea vietii lor. Cu cat cred mai mult in “tarisoara” cu atat o iau mai aspru in bot de la administratorul “tarisoarei”, statul.

(sursa)

*

Bine? Eu nu mai am la dispoziție 20 de ani ca să aștept să ne ajungă și pe noi timpurile moderne din urmă. Nu mai am încă 20 de ani în care să aștept vindecarea de naționalism tîmp, sau să aștept educarea electoratului, care să-i îngăduie să aleagă altceva.

Ca atare, eu am începînd de mai ieri termen de expirare. Într-o zi voi posta din Eindhoven, sau din Paris, sau din ceva cătun elvețian. Și asta-i tot, viața merge înainte, pentru fiecare cum și-o așterne. Eu am dat check out. Am renunțat la relația cu România.

Articol mai vechi
Articol mai nou
------
  1. Am ales vîrsta cînd ești proaspăt licențiat, și deci lista de scuze pentru a începe să muncești pe bune chiar devine subțire.[]
  2. Da, de fapt este 4,6. Aproximez și eu.[]
  3. Eu am cheltuit lejer peste mia de lire în Anglia, în iarnă. Nici nu-i mult, e chiar puțin.[]
------