Turismul și imaginația

Într-un articol recent, Liviu (d.b.a. „Manowar”) își bate pula de turiștii din Londra. Să-i dăm cuvîntul:

Vai, am venit in Londra, hai repede la Starbucks sa luam caramel fucking shortbread. (..) Erau asa de entuziasmate araboaicele de asta de ziceai ca-s cu aroma de pula. (..)

Mai degraba as merge la (altă cofetărie) decat sa stau la coada la starbucks pentru a lua “caramel shortbread” care-i un cacat pansat.

Nu-i așa că omul combate bine? Mai are chestii pe listă, care-s idem de bun simț:

Vai, am venit in Londra, hai sa mergem un la restaurant italian. (..) Futu-ti rasa ma-tii, ai venit pana-n Londra ca sa mergi la un restaurant ITALIAN? (..) Gasesti restaurante “italiene” in absolut orice tara de pe planeta. ORICE TARA.

Just. Dar n-am terminat.

Vai, am venit in Londra, hai repede la magazine gen M&S si H&M sa luam niste zdrente troglodite. Si vad maimutele (astea erau negrese) cum ies d-acolo incarcate cu pungi si se chinuie sa le indese in valize, ca de-acolo merg la aeroport.

Frate … e grav cu turiștii. E foarte grav. E PROȘTI DE PUT.

Totuși, cumva, mă îndeamnă inima să creionez o opinie care-i vag contrarie.

*

Pentru puțin context, hai să derulăm puțin înapoi istoria României, în preajma anului de grație 1990.

Dincolo de penuria materială, România comunistă trecuse și printr-o simplă sărăcie de … simboluri comerciale. Gumă turbo, eugenie, înghețată Napoca … am avut un număr de chestii din producția proprie, plus ce mai aducea lumea prin geamantane de la vecinii binevoitori. Însă imaginația era captată de altceva, de produsele vestice. Oamenii băleau la gîndul că ar putea avea galantare pline de mezeluri și detergenți, ca la nemți. Oamenii juisau doar gîndindu-se la niște bieți blugi aduși din Turcia. Cînd ne gîndeam la occident, ne gîndeam și la reclamele lor(i).

Odată cu revoluția am primit și acces nelimitat la propaganda comercială. Nu știu alții cum sunt, dar eu îmi amintesc încă de reclamele nemțești de pe Pro7 și alte posturi. Un banal joc pentru copii era prezentat într-o paletă de culori luxuriantă, și cu un feeling de fericire atît de bine mimat încît ai fi putut jura că acel produs produce spasme de bucurie la simpla atingere. A te juca cu jocurile din reclamele nemților părea c-ar putea produce ore întregi de beatitudine.

*

Ca rezultat direct al foamei noastre de comerț și de „chestii vestice”, România a produs și un număr de reacții amuzante atunci cînd contactul cu comerțul vestic s-a produs.

Primul McDonalds din România s-a deschis în 1995 la București, iar legenda spune c-a servit în prima zi vreo 16000 de clienți (realizînd și încasări record de cîteva zeci de mii de dolari). La Timișoara scenariul a fost similar, doar că în 1997. Primul McDonalds din oraș a adus cu el cozi IMENSE; oamenii stăteau la coadă zeci de minute (dacă nu ore) pentru a gusta faimosul, mult-doritul burger american. Simplul gest de-a merge la McDonalds era o treabă cu încărcătură emoțională!

Chestia asta nu s-a oprit la McDonalds. Primul mall din Timișoara, Iulius Mall, părea un soi de ozn coborît direct în mijlocul nostru. Zeci de magazine iluminate frumos, gresie pe jos și armate de oameni de curățenie? Păi chestia asta era o experiență complet străină, oamenii veneau la mall ca la muzeu. Îmbrăcați frumos, că doar nu se merge la mall în șlapi și-n tricou. Între timp s-au așezat lucrurile, am realizat și noi că nu-i mare chestie să „mergi la mall”. Dar comportamentele amuzante rămîn acolo în istorie, și-am face bine să nu le uităm.

Lecția este simplă — oamenii care nu-s deja în cunoștință de cauză tind să facă alegeri iraționale. Ajunși pe teritoriu nou, oamenii vor face alegeri ghidate nu de știința proprie, cît de propaganda instalată în capul lor.

*

Ei bine, pe acest fundal cultural relativ sordid, suntem pregătiți să revenim la turiștii descriși de Manowar dinsus. Că .. parcă seamănă puțin portretele, nu ziceți?

Omul zice de negri și arabi. Păi, mă rog frumos, ce au ăștia în țările lor? Au Starbucks? Probabil că nu, iar dacă au, este oricum un local de lux. Ca atare, ajunși la Londra trebuie musai să încerce Starbucks, chestie pe care o percep integrantă în viața vesticilor (mulțumită reclamelor, da). Cum ar putea ști că produsul X este de căcat înainte să-l încerce? N-au cum, alegerile lor sunt ghidate de reclamele luminoase și de ce-au văzut prin filme.

Alegerile turiștilor sunt cu atît mai iraționale cu cît știința lor despre locul unde au ajuns este mai puțină. Asta-i tot. Una-i să mergi în Anglia și să fii ghidat de cineva care-a mai trăit pe-acolo, și alta-i să pici din avion direct în brațele marketerilor.

Românii din Brașov băteau drumul pînă la București pentru a se bucura de-un amărît de KFC. Nu văd de ce ne-am bate joc de turiștii londonezi …

Articol mai vechi
Articol mai nou
------
  1. Și da, voi spune „ne gîndeam”, deși eu personal nu eram decît mic copchil în 1990. Pentru că pot.[]
------

2 thoughts on “Turismul și imaginația”

  1. După ce i-am citit articolul lui Manowar, i-am dat dreptate. După ce am revenit la textul tău, ți-a dat dreptate ție.

    Bine, el are dreptate pe fond: anumite comportamente sunt stupide. Dar asta nu înseamnă că nu poți analiza dedesubturile care le animă – cum ai încercat să faci tu aici.

    Rămâne de văzut dacă Occidentul chiar le e străin arabilor, așa cum ne era nouă străin în perioada imediat postdecembristă. Dar posibil, mai ales dacă arabii respectivi erau veniți din provincie, nu dintr-o metropolă.

  2. Mai, era o vorba al carui autor nu mi-l amintesc: „Nimic nu-i ridicol pe un teren virgin”. Ca n-are cum, nu exista cutume stabilite deja pe care sa le incalci. Cum ar veni, Liviu incearca sa priveasca din postura de localnic, de insider, pentru care evident ca exista cutume („nu hali de acolo, au mincare de cacat”). Eu incerc sa privesc cu ochiul binevoitor al outsiderului, care pur si simplu vede niste oameni care incearca si ei marea cu degetul. Prin urmare, daca pentru ei nu-i ridicol ce fac, nici pentru mine nu va fi. Sunt convins ca teleportat fiind in … Mexic, sa zicem, as comite si eu chestii idem ridicole.

    Dar apropo de metropole, imi ridici mingea la fileu. Mi s-a mai transmis (offline) o posibila explicatie pentru comportamentele respective: oamenii vor sa compare. Adica da, au si acasa Starbucks, dar vor sa vada „cum e” acasa la el, banuind ca s-ar putea sa fie alta calitate. McDonalds, de-un alt exemplu, se stie ca adapteaza retetele usor, in functie de specificul national unde-i restaurantul. Idem si C&A sau alte magazine de haine — in Romania stim aproape sigur ca ajung chestii mai slabe calitativ, poate ca si astia din Africa de Nord sau din zoua EAU au o problema similara. Caz in care vor vrea sa mearga la magazinul mai “vestic” pentru a compara.

    Evident, nici astea nu-s comportamente foarte rationale, pentru ca mai normal ar fi sa faci putina cercetare si sa afli ce branduri vind chestii care-s SIGUR de calitate. Dar …. cum tot articolul sta sub semnul advertisingului …. mnoa, e tot un comportament generat de advertisingul inghitit pe nemestecate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.