Ați observat vreodată că unii muzicieni merită ascultați doar la o anumită vîrstă?
Să luăm de exemplu Johnny Cash, că tot făceau niște copii imberbi cover ieri seară sub geamul meu. Cum sună „Hurt” cîntată de-un tip la vîrsta a treia? Sună într-un mare fel. Bun, dar alte cîntece Cash? Pe care le știți? Aș paria că dacă v-a interesat subiectul, pe omul ăsta l-ați cunoscut în forma lui de la vîrsta a doua în sus. Pur și simplu, din punct de vedere muzical, s-a născut bătrîn.
Dar Leonard Cohen ce vă zice? Am ca o presimțire că .. la fel, îl știți cu vocea lui hîrșîită și ușor îmbătrînită. Nu poate orice puțoi să cînte pe teme vag politice (e.g. Villanelle For Our Time) sau despre durerea vieții (e.g. You Want It Darker). Pur și simplu nu se poate, nu merge, nu funcționează. Iese grunge sau alte rateuri muzicale.
Chiar și pe meleaguri locale, treaba asta se aplică. Să luăm de exemplu Bucovina. Ia ascultați puțin la Duh și spuneți-mi că se poate să cînte așa niște tinere, sau c-ar merita ascultat.
*
Totuși, există și a doua față a monedei ăsteia: Pink Floyd. Eu unul am ascultat și-am răs-ascultat diverse concerte de-ale lor, și n-am reușit să-i înghit altfel decît în varianta lor tinerească. Poftim, un Echoes de cînd aveau 20 de anișori. Așa merge, putem spune chiar că momentul Pompeii îi definește. Dacă ne uităm, treaba asta s-a întîmplat în 1972, deci .. cam aveau cutoții 30 de ani, mai degrabă sub 30. David Gilmour avea 26!
Încercînd să ascult concertele mai nou, mă lovesc de problema că ăștia n-au îmbătrînit frumos. Nici măcar la reuniunea din 2005 nu pot să mă uit. Vreau, jur că vreau să-mi placă Time, dar nu merge. Gilmour e un broscoi buhăit. Mai grav însă, vocea lui nu mustește de experiența vîrstei. E ca și cum te-ai juca cu un set de Lego chiar și la 50 de ani … merge, dar e clar că faci ceva copilăresc.
Pur și simplu Pink Floyd înseamnă visuri tinerești, înseamnă experimentare și o doză bună de naivitate. Mai înseamnă și că au expirat conceptual cînd au ajuns la vîrsta a doua.
Tot din categoria „veșnic tineri” aș spune că-s și Phoenicșii noștri. Cînd ați auzit ultima oară un concert de-al lor care să sune bine? La care să merite mers, pe bune? Ideile lor, cîte or fi fost bune, se consumă în pasiunea tinereții. Îmi simt sufletul … mugur de fluier nu prea poți spune la 50 de ani, să fim serioși.
Ba chiar, dacă mă gîndesc bine, sunt N trupe care nu pot funcționa decît la vîrste mai mici. Manowar, de exemplu, au anunțat că mai scot un album prin 2019 și apoi se retrag. De ce oare? Poate pentru că nu poți să cînți chestii gen „Heart of Steel” după o anumită vîrstă.
*
Avantajul, este, bineînțeles, pentru ascultător. Pink Floyd rămîn tineri și zîmbitori în înregistrări, și asta-i tot ce trebuie. Moțu Pittiș glăsuiește despre cît este el de tînăr (, doamnă!) chiar și dincolo de mormînt.
SUNETUL MAI TARE SĂ SE-AUDĂ PESTE TOT!