În ce fel ne fute „social media” în aripă

Pentru context, un articol științific:

Limiting Social Media Decreases Loneliness and Depression

Cum vine asta?

Method: After a week of baseline monitoring, 143 undergraduates at the University of Pennsylvania were randomly assigned to either limit Facebook, Instagram and Snapchat use to 10 minutes, per platform, per day, or to use social media as usual for three weeks.

Results: The limited use group showed significant reductions in loneliness and depression over three weeks compared to the control group. Both groups showed significant decreases in anxiety and fear of missing out over baseline, suggesting a benefit of increased self-monitoring.

Pare corect, la prima vedere.

Nu sunt calificat să explic de ce social media pare a fi toxică. Însă pe de altă parte, sunt calificat să fac comparații!

*

Fie un domeniu complet diferit de cel menționat dinsus. Hai să ne gîndim la … pîine.

Ce știm despre pîine? Că este un aliment foarte, foarte vechi. Este o chestie care aproape sigur s-ar fi găsit și pe masa bunicii, și pe masa bunicii bunicii noastre, ba chiar și acum 20 de generații tot pîine am fi găsit pe masă.

Totuși nu toate pîinile sunt la fel. Acum 100 de ani, sau acum 200 de ani, pîinea din cuptor ar fi fost ceea ce astăzi numim „pîine integrală”. Așa, by default, singura chestie de pe piață. Ca să explic mai bine:

Măcinînd bobul de grîu în întregimea lui obținem chestia numită „făină integrală” — iar din această făină obținem pîinea integrală. Asta înseamnă că se macină și învelișul, și germenele, și … tot. Pîinea obținută astfel are o textură anume, are o savoare anume.

Și totuși … pîinea clasică a cam ajuns o raritate și-o specialitate, nu?

De fapt, astăzi cînd spunem pîine ne cam referim la un subset: pîinea albă. Tehnic vorbind tot pîine este, însă suferă de niște lipsuri, datorate ingredientului său principal. Făina albă este făcută în general din endosperma grîului, partea din mijloc plină de amidon. Nici nu se strică la fel de repede, dar nici nu conține mare chestie utilă pentru corp. Împreună cu alte avantaje ale producerii pe scară industrială, pîinea albă a devenit cvasi-ubicuă. (i)

Cu alte cuvinte: franzela albă a cîștigat războiul cu suratele ei. Termenul general a fost preluat cu japca de către un subset minor al său.

*

Ce-ar fi dacă am aplica aceeași analiză și noțiunii de comunicare?

Acum 100 sau 1000 de ani oamenii comunicau așa cum puteau și ei. Vorbind cu vecinul peste gard. Stînd la un han, trăgînd din pipă sau țigară și discutînd. Scriindu-și scrisori lungi în care se chinuiau să-și reflecte sentimentele și stările. Ba chiar aș include și vorbitul la telefon aici, invenție recentă dar care încă îngăduie creierului să proceseze un semnal analogic (vocea umană).

Fix ca la discuția despre grîu, și comunicarea asta are niște subseturi. De exemplu, comunicarea digitală prin internet este un subset. Iar ca subset al subsetului, comunicarea depersonalizată (broadcasting), în care un om publică ceva, iar restul văd automat ce-a publicat. Cam ca pe un flux de twitter, sau de social media în general.

*

Pîinea hrănește trupul. Comunicarea hrănește … nu neapărat sufletul, dar mintea sigur. Omul e animal social, pînă la urmă.

Social media este practic vorbind echivalentul troacei cu lături. Este literalmente satana, mințind frumos că-i același lucru cu obiectul pe care-l înlocuiește; doar că nu, n-o face. Cum nici variantele anterioare nu reușeau să înlocuiască nimic — discuțiile prin e-mail sunt iarăși un ersatz de comunicare, rezolvă poate 1/4 din problema generală, altminteri însă oamenii vor prefera mereu să se înțeleagă în persoană sau măcar la telefon.

Ce-s emoticoanele și zîmbăricii pentru mediul textual? O încercare de-a adăuga înapoi una din dimensiunile pierdute ale comunicării analogice: sentimentele. Nu insist, știți prea bine diferența între „Ia să văd ce ți-ai luat” și „Ia să văd, ce ți-ai luat? :p”. Doar că în vorbirea clasică interesul se poate exprima fin și elegant direct din modulația vocii, în timp ce textul trebuie împănat cu simboluri ciudate. Scîrba se exprimă prin :-& , șamd.

Ce-i acel „Like” de pe Facebook? Ce-s toate acele „thumbs up/down” de pe diverse saituri? Modalități de-a recupera dimensiuni pierdute ale comunicării. Eventual, dacă se poate, automatizînd reacțiile umane. Singura reacție pe care poți s-o ai la un clip pe Youtube este să zici că ți-a plăcut sau nu, iar treaba asta afectează algoritmii care decid relevanța clipului pentru alți oameni.

Comunicare fragmentată. Năucitoare. Agregată în fluxuri, indiferent că vorbin de un „wall” al Facebook sau de un simplu „following” pe Instagritter. Arunci un ochi și vezi cam care-i sentimentul general al oamenilor din jur. Bucățele de viață, tăiate din contextul lor și lăsate sîngerînd în drum, poate le vede cineva. De aici se naște și acel „fear of missing out” (FOMO): dacă omul se inundă singur cu un flux prea mare de informații „comunicate” de cei din jur, este foarte ușor de construit impresia că trebuie să stai mereu conectat la țîța platformelor de comunicare. Păi nu? Propunerea diabolică este că doar ele te pot ajuta să stai la curent, fără ele ai fi pur și simplu pierdut.

*

Nu știu pe dumneavoastră, dar pe mine nu mă miră deloc rezultatul studiului citat la începutul articolului. Decît așa hal de comunicare, mai bine fără. Omul decuplat de la robinetul cu rahaturi realizează brusc că-i este mai bine fără ele. Dar frica inculcată de platforme este mare, iar obiceiul de-a verifica fluxurile devine de-a dreptul compulsiv după o vreme. Este ceva în creierul nostru care ne face să ne placă informația fragmentată.

Cam asta. Bun venit în lumea nouă, sper că nu doare prea tare.

Articol mai vechi
Articol mai nou
------
  1. Apropo de care chestie, involuția pîinii este descrisă în context mai larg și pe Trilema. Din 2011.[]
------

Leave a Reply

Your email address will not be published.