„În umbra uitării” la Teatrul German Timișoara

Am văzut piesa acum cîteva luni. N-am știu ce să scriu despre ea, la cald, cum nici astăzi nu știu prea bine. Însă am ca o senzație că-i de datoria mea să încerc.

*

Piesa împarte publicul în două categorii: cei cărora le dă un pumn în stomac, respectiv cei cărora le dă un pumn în ficat iar apoi continuă să-i lovească după ce-au căzut la pămînt. Subiectul fiind o boală cruntă și nasoală, Alzheimer, cei care-au mai văzut efectele ei devastatoare sunt automat și mai sensibili la punerea ei pe scenă.

Povestea este simplă, straighforward. Se dă o familie. Se dă o femeie puternică ce face totul energic, pe stilul nemțesc word hard, play hard. Se dă un factor ascuns, care-i roade încet-încet din calitatea vieții.

… și uite-așa, te trezești privind abulic la lume și viață, întrerupt din frenezia cu care făceai lucrurile.

La psiholog pe canapea

Eu unul am fost parte din prima categorie de public. Știu despre boală, dar numai la un nivel … abstract. Tot m-a lovit, și tot m-a durut drama care se desfășura pe scenă.

Mai nasol este pentru cei care-au lucrat la un azil de bătrîni, sau au avut un membru al familiei afectat de o boală de acest gen. Cuvintele sunt destul de sărace în a descrie paleta întreagă de sentimente prin care treci cînd revezi dramele pe care le știai din viața cea mult prea reală. Mi s-a spus că poate fi brutală, pur și simplu.

*

Eu unul nu pot spune decît că trebuie văzută și revăzută.

Articol mai vechi
Articol mai nou

Leave a Reply

Your email address will not be published.