Irlandezii s-ar zice că au o problemă cu alcoolul. Drept urmare, caută s-o rezolve cu uneltele statului – punînd avertismente pe sticlele de băutură. I-auzi cum glăsuiește știrea:

Providers of alcoholic drinks will be obliged to display warnings on product packaging telling consumers about both the risk of drinking when pregnant and the risk of liver disease and fatal cancers from alcohol consumption. Other health information such as calorie content and grams of alcohol. (…)

“Packaging of other food and drink products already contains health information and, where appropriate, health warnings. This law is bringing alcohol products into line with that.

Cum ar veni, trebuie să punem pe etichetă avertismente despre riscurile băuturii, spre exemplu riscul de cancer la ficat sau de alte boli fatale. Că-i grav, oamenii nu știu, și fac deci alegeri în necunoștință de cauză.

Problema mea cu abordarea asta … este de fapt două probleme.

*

Primo, problema simplă, este că oamenii știu la nivel general că nu-i bine să bei mult. Avem deja cunoștință de acest lucru. Toți, în orice țară a lumii acesteia.

Există în populație această știință soft, difuză, despre cum bețivăneala este lucrul dracului. Ea este acceptată și tolerată, dar arareori este privită cu ochi buni. Însă asta nu-i de-ajuns, să vorbească om cu om și să-și dea sfat despre cum să bea cu măsură. Neah, trebuie numaidecît să impună statul să scrie ceva pe etichete, ca să citească tot prostul, și să se simtă Avertizat Oficial de-acolo.

Ce deranjează în treaba asta este faptul că practic omul este îndemnat să se lase complet pe mîna statului, că știe statul mai bine. Poate c-o ști, poate că nu. Știința nu-i bătută în cuie, iar treaba asta ar trebui să ne dea o bună doză de circumspecție înainte de a ne apuca să tipărim „avertismente” pe diverse chestii. Zic și eu.

*

Secundo, buba mare și greu de spart, este însă vizavi de toate CELELALTE cîcaturi care și ele ne fac rău, INDISCUTABIL, dar pe care le ignorăm voit. Pentru că produc bani din taxe și impozite, pentru că produc joburi, pentru că n-avem soluții lesnicioase. Așa că ignorăm.

Iată, cel mai banal exemplu: am putea crește starea de sănătate a populației instant dacă am reduce parcul auto la 1/10 din cît este el acum. Să fie interzisă deplasarea cu automobilul prin oraș, și permisă doar inter-urban – din cînd în cînd. Nu mă credeți? Hai să listăm enumerăm cîte mizerii produce automobilul:

• Noxe, emisii de particule rele pentru sănătate.
• Microparticule rezultate din uzura normală a anvelopelor. Băgăm polimeri în noi, în apa de băut, în tot ce se poate.
• Zgomot de fond. Orice oraș în creștere suferă de poluare fonică, iar o parte semnificativă din problemă o reprezintă traficul urban.
• Stres, nivel ridicat de cortizol datorită nevoii de a conduce în traficul urban.
• Stres datorat costurilor de a deține un automobil. Mai ales că preluăm și noi moda americană de a se muta oamenii în localități periurbane, făcînd naveta cu mașina.

Este o exagerare grosolană, veți zice. Nu putem renunța la automobile. DAR partea amuzantă este că nici măcar nu se pune pe tapet problema, asta deși există contra-exemple clare că se poate și altfel (a se vedea Țările de Jos, unde modul principal de transport este… bicicleta).

Parte din problemă este faptul că industria automobilelor hrănește și „produce valoare” pentru foarte, foarte mulți oameni. Renunțarea la automobil, sau chiar și o simplă scădere a pieței de automobile, ar însemna un șoc economic și social care s-ar reflecta rapid în … buzunarul nostru. Drept urmare, subiectul se ignoră cu drag și spor de către politicieni și businessmeni, deși ca ordin de mărime s-ar putea ca industria auto să omoare ceva mai mulți oameni decît alcoolul.

Mai cunoaștem cumva alte probleme care au zăcut ignorate cu anii sau cu decadele? Oare … problema plasticului, spre exemplu, care de fapt nu e reciclabil, ci se descompune încet-încet în microplastic?

Mai știm cumva și despre pseudo-mîncărurile pe care le băgăm în noi? Alimente stropite cu tot felul de substanțe împotriva dăunătorilor. Carne hiper-procesată. Mîncăruri semipreparate plin de conservanți și alte delicii. Toate-toate au un efect asupra organismului, dar … convenția este să nu vorbim prea mult despre elefantul din cameră. Că suntem prea mulți oameni pe pămîntul ăsta, și nu-i destulă hrană curată & bio pentru toți. N-are nimic că metabolismul nostru nu a evoluat pentru a „procesa” coloranți alimentari, conservanți și alte minuni …

*

Pe scurt: ia uite, bă, ce non-probleme rezolvă statul irlandez. Fascinant.