Mor încet, în fiecare iarnă.

Cum se face 25 Noiembrie sau pe-acolo, cum toată lumea începe să dea cu „colinde”. Auzi în fiecare magazin cîte ceva. Auzi în taxi la radio, auzi cînd te caci în buda publică.

Multă lume nu mai ştie ce-s alea colinde, totuşi. S-a preluat pe nemestecate obiceiul tîmp al americanilor de-a asculta piese fără pic de adîncime, care doar ajută mintea să se înceţoşeze. Priveşti abulic prin geamul magazinului, iar din difuzoare se revarsă piesa obligatorie cu „Rudolf The Red Nosed Reindeer„, sau alte happy-happy-joy-joy chestii, à la „We Wish You A Merry Christmas!„.

Hai să schimbăm foaia oleacă, şi să aterizăm în România, în locurile mai puţin cunoscute. Pe meleagurile noastre, gîlgîie din gîtlejuri un stil de-a colinda mai tradiţional, dacă ştii unde să cauţi. Spre exemplu, corul psaltic Tronos glăsuieşte cu glas de tunet:

Bine, măi băieţi şi fete? Au oamenii ăştia voci de zăngăne geamurile! Aprind focu’ în vatră doar privind spre el. Dau cu başii mai ceva ca BUG Mafia. Se simte vocea lor pe melcul urechii ca răşina pe gît. Înţelegeţi voi ideea.

De-un alt exemplu, am putea prezenta corul Theoforos:

Sunt ceva mai cursivi ca un cor psaltic – toarnă în urechi miere, nu răşină. Dar dau şi ei o notă de Crăciun-de-ăla-din-vechime.

Crăciun cu brad adevărat, nu din plastic. Crăciun cu nămeţi şi cu bundiţa obligatorie cînd te ridici din pat; nu copia palidă de la oraş – sărbători cu claxoane şi trafic în zona hypermarketului. Că nu acolo se întîmplă lucrurile astea, oameni buni şi nebuni.

~*~

Deci … vă rog eu, hai să facem uitate nume gen Fuego, sau chiar Hruşcă. Dacă nu-i pe-un text care exista acu’ 50 de ani, dacă-i cîntat cu chitara în priză sau cu alte chestii electrice, nu-i colindă. Discuţia începe de la corul Madrigal, minim.

Dacă tot ascultaţi colinde, păi ascultaţi colinde. Nu miorlăieli şi lălăieli.

De final, vă urez un tradiţional „Noapte de crăciun”!