Prejudecăţi în IT

Teoretic, tehnologia este un domeniu “rece”; fără loc de întors, fără nuanţe de gri, cu date sigure şi clare. Şi totuşi, tehnologia modernă le permite producătorilor să aibă produse aproape egale, cu nişte diferenţe insignifiante sau ascunse, încât tu ca şi cumpărător, să te uiţi cruciş şi să te întrebi “which one is the one?”. Desigur, aici intră în joc şi reclama, şi presiunea grupului, şi lipsa de informare, care te vor direcţiona spre un produs sau altul.

Un exemplu personal sunt discurile blank. În 2004 mi-am cumpărat un cd-writer Philips, şi am purces să îmi scriu muzica pe discuri, filme, de toate, într-o fervoare pe care astăzi nu mi-o explic. Majoritatea oamenilor care scriu diverse lucruri pe un disc, nu iau în serios actul, folosesc discul doar ca pe un mediu intermediar. Eu aveam nevoie de stabilitate şi perenitate, să ştiu că lucrurile scrise pe asemenea discuri rămân accesibile cât mai mult timp. Aşa că am trecut la experimente. Am rămas fidel mărcilor Traxdata şi TDK, în timp ce nume ca Memorex şi Benq m-au dezamăgit profund. Mai ales Benq, ale căror produse sunt sub orice critică. Deşi teoretic combinaţia writer Philips + disc Philips ar fi trebuit să fie una reuşită, nu este .. unele discuri nu le-am folosit decât odată, şi la a doua citire deja aveau sectoare nerecuperabile.

Şi presupun că la fel va fi la dvd. Deocamdată lanţurile mari de magazine importă Estelle în prostie (cel puţin aşa fac Real şi Kaufland), iar pentru un dvd Traxdata trebuie să bat drumul la magazinul Toledo. Nu merge aşa, dacă tot sunt văzut de ei ca o cifră într-un grafic, măcar să am satisfacţia de cumpărător că aleg dintr-o varietate de produse .. nu unul singur. În fine.

Vorbeam de prejudecăţi. La Benq măcar am avut experienţe neplăcute. Dar îmi displac în aceeaşi măsură şi discurile Vertatim, deşi multe alte persoane le recomandă; eu am rămas cu gustul neplăcut de pe vremea dischetelor şi a primelor discuri (650MB, remember?) .. erau execrabile. La categoria “sisteme audio”, nu mi-aş cumpăra un Genius niciodată, nici boxe, nici placă de sunet; chiar şi modele middle-end, ca un 5.1 seria 5000, care mi se pare că sună sec. Pe de altă parte, am auzit de la Microlab un Solo6, iar în casă am un Solo2 .. mi se par boxe foarte reuşite, făcute cu gândul la muzică şi nu la bass&treble. Desigur, este o experienţă limitată, s-ar putea să fie un producător naşpa altfel, dar eu unul până la proba contrarie voi vota cu ei. Am I biased?

În general e bine să-ţi formezi o părere despre omul pe care îl consideri “specialist”, înainte să îl întrebi ceva. Pentru că fiecare vine cu experienţe şi cu convingeri personale, poate cu prejudecăţi legate de diverse produse .. şi asta se reflectă în opinia pe care o primeşti. Sau mai bine stai ca mine 4 zile şi citeşti reviews pe net, înainte să cumperi ceva? Nu’s încă lămurit.

Râsu'-plânsu' pe ritm de manele
Centura neagră la a spune NU