Am dat peste un oarecare sondaj de opinie. Vă invit să aruncaţi şi voi un ochi peste el, eu am să extrag câteva date mai interesante:
- Alţi 35% (dintre români) cred că virusul HIV poate fi luat dacă beau apă după o persoană infectată
- Soarele se învârte în jurul Pământului – 42% cred că da, 7% nu ştiu sau nu răspund;
- Cine nu are noroc în dragoste are noroc la cărţi – 14% au răspuns “bine”, 3% “foarte bine”;
- Uneori, ceea ce spune Biserica este greşit – 36% s-au situat în dezacord total, iar 25% în dezacord, faţă de 23% în acord şi 10% acord total;
- Ştiinţa greşeşte când contrazice scrierile sfinte – 9% dezacord total, 20% dezacord, 27% acord, 28% acord total.
Teoretic eşantionul ar trebui să fie reprezentativ: 1161 de respondenţi, vârsta peste 18 ani. Nu se specifică modul de alegere, educaţia sau locul de trai (urban, rural), dar până la urmă nici nu contează aceste lucruri. Există posibilitatea vagă ca aceste rezultate să fi fost obţinute printr-o alegere atentă a ţintei. Sigur, ea există, a mai existat un chestionar celebru care scotea că un procent enorm dintre bărbaţi au avut experienţe gay – doar că acel chestionar fusese aplicat în majoritate unor foşti deţinuţi.
De ce nu contează? Pentru că nu putem nega realitatea. Orice familie, oricât de modernă ar părea, îşi botează copilul. Aşa, “să fie”, “nu strică”, “să nu supărăm rudele”. Câţi oameni ştiţi că se uită pe Discovery în loc să se uite la Poveştiri adevărate? Exemplele pot continua până vă sucesc gâtul şi priviţi realitatea.
Chestia este însă alta: acum aproximativ 100 de ani existau oameni. În România. Oameni care aveau fix, da’ fix aceleaşi probleme cu astea ale noastre. Şi anume aveau Satul Românesc cu tradiţiile lui superbe care meritau conservate, şi aveau oraşele moderne care reprezentau viitorul. Cum să modernizezi satul fără să-i ştirbeşti din potenţa tradiţiei? Cum să produci orăşeni contemporani dacă majoritatea au rude la ţară şi dacă o bună parte din populaţie rămâne influenţată de tradiţiile ţărăneşti?
Pe scurt, România a trăit în ultima sută de ani o seamă de rupturi. Nu în teritoriu, fizic, ci în substanţa spirituală, în spaţiul cultural. Ruralul este anistoric şi produce o cultură minoră, în vreme ce urbanul produce o cultură cât de cât conectată, încercări de cultură majoră. Chiar şi sub comunişti am trăit drama rupturii, drama dezrădăcinării ţăranilor, a nimicirii tradiţiei lor şi a impunerii unei tradiţii sterpe şi importate. Pentru ca după 1990 să ne rămână a ne sincroniza cumva pulsul cu cel al Europei şi chiar al lumii, căutând cumva să transformăm ţăranul în fermier şi orăşeanul în maşinărie multifuncţională.
Ne iese? Nu prea.
E hilar să ai 7 milioane de români cu internet şi alte câteva milioane de români fără apă curentă. E hilar să ai o medie a vitezei de internet în topul european dar să ai un consum ruşinos de săpun per capita, anual. E ciudat să vezi că aceste două sfere de modernitate şi tradiţie nici măcar nu par a dori să se atingă, darmite să se unească. Sigur, vine tehnologia şi penetrează în toate casele, dar …
Nu ştiu. Parcă mai era ceva.
Parcă simt brusc România ca pe un cearşaf prea mare, prea întins, cu ţesătura vag rărită pe alocuri. Şi mă întreb cine va lua foarfeca spre a decupa nişte excelente ştergare de aici.
Vreţi să vă citez din Noica? Sigur că vreţi, doar de asta sunteţi aici: să vă zic eu ce vreau iar voi să citiţi neputincioşi.
Să citim împreună din Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru câteva gânduri apărute după ce un gardian comunist îl pusese să spele celula:
Îmi amintesc, din trecutul mai recent, de unele evenimente ce păreau istorice contemporanilor şi presei. “Întâlnirea istorică din Bermude.” Cine mai ţine minte asta? S-a întâlnit acolo Churchill cu nu ştiu ce preşedinte american, iar nu ştiu ce preşedinte de consiliu francez n-a putut veni la întâlnire fiindcă avea guturai. Ce istorică ar fi fost întâlnirea dacă acesta din urmă n-avea guturai …
A face ordine şi curăţenie în jurul tău are un sens pozitiv şi pentru tine şi pentru societate, pe când unele mari evenimente pot fi un simplu bâlbâit al istoriei.
Citatul ăsta mi-a amintit (şi mi-a întors stomacul pe dos totodată, dar să nu divagăm) de alegerile din Decembrie 2009. Cât tam-tam! Câtă zvârcolire! Câte întrebări încuietoare pentru alegători, câtă zarvă, câte drame petrecându-se în fiecare ceas!
Şi pentru ce? Guvernul actual acţionează aproape de stânga, refuzând cu obstinaţie să taie din aparatul de stat sau din cheltuieli. Când a reuşit să taie i s-a dat peste nas cu neconstituţionalitatea măsurilor. Bre, şi dacă ar fi venit Geoană şi PSD la putere ce s-ar fi întâmplat? Ghiciţi? Vă spun eu dacă nu: acelaşi lucru. Exact acelaşi lucru. Poate vreo 2-3 dosariade în plus.
Ăsta-i adevărul crunt al alegerilor politice: că sistemele propuse nu interesează pe nimeni. Că promisiunile nu interesează pe nimeni, s-au întrecut în promisiuni şi majoritatea au făcut fix PULA. Ba chiar au şi lustruit-o, în derâdere. E irelevant ce promite un hoţ versat în faţa poliţistului, un poliţist experimentat va sta cu ochii pe el ca pe butelie, ştiind că lupu-şi schimbă doar părul. Ce ar fi putut păţi România dacă ieşea Vadim preşedinte în 2000? Uite-l în Parlamentul European, bine-mersi, încă nu l-au dat afară în şuturi. Şi totuşi, ce drame s-au petrecut şi atunci la alegeri. Istoria uită, şi uită chiar foarte repede.
Valoarea morală a omului cântăreşte în politică mult mai mult decât oricâte diplome sau certificări: dacă le foloseşte rău, e degeaba. Nu degeaba sugera plin de mânie Mugur Isărescu să-şi ia miniştrii consilieri de aritmetică: pentru că-s nişte lepre care nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa, şi au încercat prin urmare să se înfrupte direct din rezerva BNR. Credeţi că e cazul, că astea-s zile negre? Întrebaţi-i pe greci despre asta. L-aţi mai văzut pe Isărescu obosit şi adresându-se audienţei ca unor copii debili, cu ironie nedisimulată? Nici eu. Omul ăsta a epuizat absolut toate căile discursului raţional, şi deşi clasa politică pare a avea studii ele sunt degeaba; un om de pe stradă ar fi ascultat de vocea şefului BNR, recunoscând instinctiv onestitatea acestuia.
Un ministru cinstit poate avea în jurul lui câţi consilieri corupţi se poate: ei pot fi înlocuiţi, deciziile luate pe baza sfaturilor lor rău-voitoare pot fi localizate şi efectele lor minimalizate. Dar totul depinde de faptul că ministrul este onest şi capabil să reacţioneze la feedbackul primit. Un om hârşâit în rele degeaba este sfătuit bine dacă decizia lui se bazează în final pe o şpagă cu cârnaţi.
Ce-i criza asta pentru noi? O bâlbâ a istoriei.
Dar soluţia nu stă în politică. Avem de făcut alegeri din 5 în 5 ani, locale şi naţionale, şi trăim cu ele. Soluţia nu este să alegem dintr-un set de oameni înrăiţi. Asta facem de două ori pe decadă. Jocurile olimpice au loc din 4 în 4 ani, şi nu vrei să priveşti mofluz cum gimnastele sunt toate mediocre. Nu vrei să urmăreşti jocurile paralimpice în timp ce restul lumii e încântată de Cupa Mondială.
Curăţenie în jurul nostru. Spunea cineva că în 1989 revoluţia a durat 7 zile, iar în 2010 revoluţia durează câteva clipe, având loc odată cu alegerile fiecăruia în viaţă. Nu-mi reprezentam pe atunci câtă dreptate avea omul ăla.
Observi brusc, de cum intri într-un loc, ce fel de oameni trăiesc acolo. Bogaţi sau săraci, eficienţi sau nu, atenţi sau nepăsători. Pur şi simplu dacă mergi legat la ochi vei şti dacă eşti pe culoarele unui liceu de elită sau într-o şcoală de arte şi meserii din Cuca Măcăii. Oamenii fac locul, alegerile lor construiesc sistemul de reprezentare. Nu degeaba am ales şcolile: un liceu de top poate are şi elevi delăsători care mai dau câte o şpagă, dar în medie cel mai probabil elevii li sunt în totalitate muncitori şi oneşti. La fel cum statistic este irelevant dacă în Şcoala de Arte nr.5 apare o gimnastă de excepţie: restul colegilor tot loaze rămân.
E greu de digerat, dar să privim cu curaj: ne construim mediul înconjurător. Prin tăcere sau resemnare, prin absenţă sau privind în altă parte. Aşa se fute un loc: acceptând din postura de şoferi de autobuz să urce şicălătorii fără bilet. Acceptând ca poliţişti comunitari că 3 ţigani par să fi furat nişte portmonee, fără să zicem nimic. Acceptând ca angajaţi de supermarket ca şeful să ia mită de la Oriflame pentru a le cumpăra produsele, deşi sunt ca dracu de scumpe şi nu se vând. Futem meciul tuturor când din postul de paznici acceptăm ca angajaţii să intre în depozit şi să se servească cu marfă “că şi-aşa nu se vede”.
Fiecare e pion. Fiecare are rolul său în angrenaj. Fiecare construieşte după puterile lui România de mâine. Încep cu mine dar vă ofer oglinda şi vouă: sunteţi mândri de ceea ce faceţi în fiecare moment al vieţii? Eu nu. O spun sincer şi o spun cu teamă aproape; astăzi încă mai deschid gura şi încă mai scriu, mâine poate voi tăcea şi vor rămâne faptele să vorbească pentru mine. Daţi totul, chiar dacă vorbind sau acţionând v-aţi face duşmani? Eu nu.
V-am mai povestit despre spiritul gregar? V-am arătat atunci cum o mulţime poate transforma lucrurile. Vă amintiţi cum în 1995 era o ruşine fără seamăn să vă strige cineva că “domnu’ v-a scăpat hârtia pe jos”? Ăla e spirit gregar, privirile ucigătoare pe care pe primeaţi de la trecători. De ruşinea lor aţi fi ridicat hârtia, şi a doua oară aţi fi preferat să o căraţi 5 kilometri până la coş. Vă amintiţi cum era mai mare ruşinea să te roage mai strident o bătrânică să-i laşi locul pe scaun? De ce n-ai observat tu însuţi că a urcat? Ăla e spirit gregar, presiunea grupului, privirile ucigătoare ale tuturor din acel autobuz.
Ştiu, veţi spune că spiritul ăsta ne-a adus şi în poziţia de faţă, în care pare o normalitate să fii strident, incult şi măcar în aparenţe bănos. E adevărat. Dar asta nu înseamnă decât că undeva, în adâncul foarte multor oameni, ceva e putred. Asta ne arată doar că avem de muncă. Multă, multă muncă. Începând cu mine înşine 
Nu doar atât. Putem spune, fără urmă de îndoială, că generaţiile de la Cuza încoace au trăit cu un ideal. Prima dată au vrut independenţă şi unire: le-au făcut pe amândouă, în ’77 şi în ’18. Apoi au avut de construit România modernă în interbelic, au avut de vorbit oamenilor, de răspândit flacăra cunoaşterii, de luminat satele. Au avut de muncă, şi au făcut munca aceea privind intens spre viitor, făcându-şi până la urmă simpla meserie de intelectuali.
Poate asta o fi fiind şi salvarea României moderne, cine ştie? Poate ce ne trebuie este acest spirit mesianic, această impresie idioată dar binefăcătoare că avem o sarcină măreaţă. Sarcina curăţării morale a ţării. Nu ne revine doar a ne comporta corect şi cinstit, ci şi de a vorbi despre asta.
Degeaba tu între cei 4 pereţi de acasă şi cei 4 pereţi de la birou faci corect ce faci: trebuie să arăţi şi altora că ce faci este bine. Demonstraţia practică trebuie însoţită de una teoretică, suficient de des cât să işte o dezbatere publică. E cazul să începem să-i pălmuim pe cei care-şi lasă gunoaiele în urma campingului, să-i pălmuim pe ziariştii care scriu rahaturi injuste doar pentru a face rating, dacă e nevoie trecem la critica cu public a mincinoşilor şi a celor ce fac false promisiuni. Sunt în lumea asta foarte puţini oameni închistaţi în gândiri bolnave. Majoritatea oamenilor îşi fac cum pot şi ei datoria de a trăi, mai mult sau mai puţin ascunşi de lumina soarelui. La ei trebuie ajuns, ei trebuie convinşi să încerce a trăi cu onoare şi demnitate. Ei. Masa critică. Alegătorul mediu.
Spre deosebire de restul rahaturilor pasiv-agresive care au mereu un mesaj dar mai rar nişte exponenţi, eu propun ceva concret. Propun sarcina activă de a avea ţinută morală suficient de înaltă încât orice politician să pălească pe lângă. Prea greu? Mă gândeam eu. Mai comand vreo 3 mici. Vedeţi să daţi pe twitter articolul ăsta, sigur ajută. Sigur-sigur. Vrea cineva o bere? …
Probabil aţi văzut ditamai subiectul de presă: faptul că un număr de 40 de utilizatori DC s-au ales cu urmărire penală pentru activitatea lor. Trecând peste penibilul faptului că au strâns doar 40 de oameni … (bun exemplu de FAIL, mă gândesc), hai să facem o comparaţie:
E ca si cum ai aduce 1000 de somalezi flamanzi, ii bagi intr-un supermagazin doldora de mancare si un batranel care e “paznic” de rafturi alearga dupa ei sa incerce sa-i opreasca…cam asa de ridicola a ajuns situatia.
Exact aşa.
Liniile de demarcaţie dintre PI (proprietate intelectuală) şi restricţie-inutilă sunt foarte vagi. Instinctul omului este să fure, să aibă, să cunoască. Nu intrăm în detalii pentru că nu are rost.
Dar ideea rămâne. E greu şi implică riscuri să furi mobila din casa cuiva, iar dacă eşti găsit cu ea la tine în cameră furtul este dovedit foarte uşor. Dar dacă eu am cumpărat ieri ultimul disc Paraziţii iar astăzi trag varianta mp3 de pe net fiindcă mi-e lene … no, cum stăm? De ce să cheltuiască statul sume relativ importante pentru a mă pune pe mine în situaţia să-mi dovedesc nevinovăţia?
Costuri.
It’s that simple. Pirateria există fiindcă este la îndemână. Sistemul judiciar este o resursă limitată, la fel ca cel poliţinesc. Este contraproductiv să plătească statul salariile poliţailor care monitorizează DC, este total anti-economic ca statul să plătească un judecător pentru a analiza zeci de dosare de genul ăsta.
Ştiu, nu-i etic. Dar nici extrem de dăunător nu este, punct. Dacă te apuci de construit scaune nu te plângi că arunci o bună parte din lemn în urmă tăierii/cioplirii. La fel, dacă te apuci de antreprenoriat pe muzică .. ar fi ideal să nu te plângi că ai pierderi din piraterie. Sau cel puţin să nu plângi ca o pizdă.
Câteva înregistrări din iunie-iulie. Have fun.
.. într-ale bloggingului. Nu-s io cine ştie ce avansat, da’ chestiile de care vorbesc aici sunt atât de dese încât îmi scot ochii zilnic cu ele.
Înţelegem prin “începător” un bloger care scrie de mai puţin de 4 luni, more or less.
Deci:
- Scrie. Scrie un articol pe zi, maxim unul la 2 zile. Prin articol vom înţelege o bucată de text de minim 500 de cuvinte, chestie care îţi va ocupa nici 3 paragrafe. Ştiu, ţi se pare mult şi crezi că n-o să ai idei. Exact asta-i şi faza, dacă după 4 luni mai ai despre ce scrie se cheamă că ai stofă de scriitor, altfel nu. Poţi după 4 luni să iei piciorul de pe pedala de acceleraţie dacă doreşti.
- Citeşte. Dacă tot te plângi că nu ai idei, uite cum te poţi inspira: urmăreşti 20 de bloguri care produc conţinut zilnic. Plus 2-3 ziare locale sau naţionale. Aloci o jumătate de oră sau chiar o oră sarcinii de a parcurge text, zilnic. Parcurgerea unui text include şi verificarea referinţelor, e foarte uşor să cauţi pe Google deschizând un tab nou (filă nouă). Alternativa la a urmări aceleaşi bloguri este de a urmări un agregator.
- Subiecte. Vei refuza să abordezi meta-subiectele, şi prin urmare nu vei scrie un articol despre cum ai schimbat tema blogului, cum ai introdus buton de search şi cum ai băgat nu-ştiu-ce-plugin. Sarcina ta de începător este să înveţi să scrii, nu interesează pe nimeni bucătăria ta internă. Pe absolut nimeni. Subiectele alese pot să fie din orice domeniu, bineînţeles. De evitat subiectele de genul “azi am făcut pipi, am păpat fulgi de porumb şi am mers la job”. Poţi scrie aşa ceva dacă încerci să fii distractiv (funny), să scoţi în evidenţă ceva ieşit din comun. Altfel, trântind articole banale nu obţii nimic.
- Interacţiune. Trebuie să laşi comentarii pe alte bloguri, în funcţie de timpul tău disponibil. Aproximativ 5-10 este minimul. Ideal ar fi să comentezi pe bloguri diverse, nu la aceiaşi oameni mereu. La fel, ideal ar fi ca după ce ai introdus un comentariu să păstrezi bookmark (semn de carte) timp de 24 de ore pentru a vedea dacă acel autor doreşte să interacţioneze mai departe cu tine. Ca idee, nu-ţi lăsa linkul către blog direct în comentarii, există câmpul URL (Website) dedicat. Dacă laşi linkuri se cheamă că faci spam.
- Promovare. Uită de Google. În aceste prime 3 luni, sarcina ta este de a scrie bine şi de a atrage atenţia oamenilor asupra ta; a te chinui să atragi atenţia maşinii este o sarcină care-ţi va răpi din timpul dedicat scrisului. Te promovezi fie prin comentarii (vezi punctul 4), fie prin prezenţa în agregatoare (avemblog, fain, cică, şmen etc). Nu vei introduce absolut toate articolele tale, ci vei alege maxim unul sau două la finele săptămânii. Nu fă flood.
- Feedback. Încurajează comentariile, nu ţine în moderare, nu pune necesitatea să aprobi tu manual totul. Mai bine să-ţi treacă 2-3 spamuri decât să aştepte un om real să-şi vadă comentariul. În general, nu ai dreptul să comentezi la critici: dacă ele sunt fondate şi la obiect (ţi se atrage atenţia că nu ştii gramatică) – repari problema şi spui “mulţumesc”; dacă par fondate dar vagi (“ai spus o tâmpenie despre Napoleon”
– reiei studiul, vezi dacă eşti dezinformat, ceri ajutor de la comentatorul acela să-ţi dea detalii; dacă sunt comentarii direct atacatoare (“eşti prost, bă” – nu e destul de coerent pentru a extrage vreun beneficiu; fie ignori fie ceri clarificare. Ideal ar fi să nu ştergi comentarii decât dacă autorul lor revine obsesiv şi este în afara subiectului constant. Altfel, mai bine să fii criticat la tine decât la alţii. - Scrie. Am mai spus-o la punctul 1, dar e important. Scriind te forţezi pe tine însuţi să dai ce ai mai bun, respectiv le oferi eventualilor vizitatori material de critică. Blogul e cel mai bun instrument de autoperfecţionare.
Dacă după 4 luni mai ai despre ce scrie şi ai reuşit să convingi câţiva cititori inteligenţi să revină, eşti pe drumul cel bun. Multe dintre chestiile de mai sus le-am comis şi eu când eram mai “tânăr”
Hai să lămurim o chestie. Am mai zis-o o dată în fugă că nu-s deloc fanul Lecturilor Urbane, dar cică am fost prea dur şi oricum n-am înţeles mesajul real al chestiei. Foarte bine, astăzi am ocazia şi cheful să demontez de tot tâmpenia asta, în două etape: local şi general. Să începem cu localul, că ăsta pare să nască nişte pasiuni nemuritoare. Citeşte restul »
Mai demult vedeam o mostră de combatere foarte bine executată, care suna cam aşa:
Domne, a merge la vot e ca şi cum ai vrea să votezi cu o acriţă superbă, da’ ea nu există. În schimb poţi alege între 2 homosexuali păroşi care nu doar că te vor fute în cur (indiferent pe care îl alegi), dar pe lângă asta îţi vor şi râde în faţă că “i-ai ales de bună voie”.
Prezentată în lumina asta, evident că votarea nu e foarte atractivă. Doar că există un schepsis.
Există o alternativă la vot, şi anume împuşcarea candidaţilor. Sau nu alegi nici un candidat, mna, se formează temporar un consiliu de administraţie din oamenii care par mai de încredere. Lucrul acesta nici nu este atât de rar pe cât se crede, până la urmă cum funcţionează o firmă cotată la bursă? Tot cu consiliu de administraţie, etc.
În practică însă nu-i rentabil (fezabil) să tot schimbi sistemul de vot la fiecare 5 ani. Monarhia a funcţionat sute de ani până să se trezească francezii să-şi tragă Republica. Comunismul a ţinut câteva decade din care cel puţin una cu foamete, frig şi fără opţiuni.
Faptul că există posibilitatea reală ca însuşi modul de alegere al clasei conducătoare să fie chestionat (challenged) arată o nemulţumire profundă a oamenilor, la toate nivelurile. În realitate, chiar dacă lucrurile merg extrem de rău, totuşi simplul vot aduce de obicei o schimbare perceptibilă suficientă cât să păstreze calmul maselor.
Ajunşi în acest punct să ne tragem sufletul şi să mai privim odată la constatarea făcută mai sus: votul e singura armă a cetăţeanului, în vasta majoritate a cazurilor. În afara excepţiilor când lucrurile au ieşit de sub control suficient cât să fie eliminaţi fizic politicieni, singura posibilitate este de a vota. Ce implică asta?
Spre exemplu, sistemul electoral al nostru nu implică penalităţi pentru scoruri prea mici. Da, partidele care obţin sub 5 procente sau pe-acolo nu intră în Parlament, dar nu le împiedică nimeni ca peste 4 ani să încerce din nou a obţine locuri în Parlament, folosind exact aceeaşi oameni. Similar, sesiunile de votare la care nu s-a adunat o masă critică nu sunt anulate: dacă mâine ar fi alegeri prezidenţiale şi din România s-ar prezenta doar 3000 de oameni care aleg candidatul A, iar pe lângă ei se mai adună 5000 de oameni care aleg candidatul B, păi B este preşedinte. Chiar dacă raportat la masa totală de potenţiali alegători aceşti 8000 de oameni sunt irelevanţi.
Revenind la exemplul cu homosexualii de mai sus: în primul trebuie să-l modificăm pentru a preciza că deşi ai de ales între ei 2, totuşi tu ai la dispoziţie un briceag oarecum tocit; la rigoare, dacă te doare prea tare poţi să scoţi briceagul şi cu el să lupţi, să-i scoţi ochii malacului, chestii d-astea. Da, o fi având statul la îndemână armată şi poliţie, da’ tot nu se compară cu câteva zeci de milioane de oameni înarmaţi cu flegme şi scaune rupte.
În al doilea rând trebuie să modificăm exemplul spre a reprezenta faptul că acei doi candidaţi la a te fute în cur sunt totuşi diferiţi: anume, primul se vede că-i plin de muşchi, trage la fiare, are ditamai chestia, şi mai e şi beat clampă; al doilea în schimb e mai efeminat, pare să aibă un complex de mărime şi pe lângă asta are şi lubrifiant la el. Parcă devine mai uşoară alegerea. După 20 de alegători care aleg cu nenea Alifie, primul candidat iese de pe scenă şi în locul lui va fi adusă o travestită ca să concureze. Caz în care vei alege travestita, ca poţi şi tu s-o fuţi pe ea. Se înţelege mecanismul prin care condiţiile devin mai bune? Ideea-i că făcând alegerile bune s-ar putea să ajungi peste 20 de sesiuni de vot în pat cu Ileana Cosânzeana. Bine, în practică asta nu se întâmplă niciodată, da’ măcar o curvă tânără şi curăţică o fi (speră alegătorul).
Şi cam asta-i. Dacă tu la prezentarea gaylor nu spui nimic, s-ar putea ca restul publicului să fie format din beţivi şi tipe sadice, iar tu la final să te tratezi de fisuri. Reţinem totuşi cele două mari opţiuni din toate timpurile: votul sau ghilotina. Votul sau răscoala. Votul sau revoluţia.
Având în vedere că suntem mult prea blegi pentru a face vreo revoluţie serioasă mai devreme de 30 de ani de la ultima, io zic să ne bazăm totuşi pe vot.
Dacă eşti Microsoft, în cel puţin 4.
Se dă reclama următoare văzută pe Softpedia:
Cel mai tare JOB de PROGRAMATOR EVER… cu doar cateva ore de munca poti castiga o gramada de bani. Unde mai pui ca poti lucra cand vrei si de unde vrei. Detalii aici.
Link nu primesc pentru că-s tembeli. Deci,
fail 1 : Reclama apare pe aria juridică
fail 2 : Urmezi linkul şi constaţi că nu e reclamă pentru un post full-time, ci e de fapt un concurs
fail 3 : Pentru concurs tre’ să dezvolţi pluginuri de IE8, dar nu se evaluează valabilitatea lor tehnică ci trebuie să ţi le voteze lumea; dude, it’s a technical job, nu concurs de miss
fail 4 : Dacă pentru un oarecare loc din concurs este egalitate de puncte, nici măcar atunci nu se evaluează tehnic intrările concurenţilor, ci se face tragere la sorţi (!)
Acu’ încep să înţeleg ce fel de oameni construiesc Windowsurile. Cred că dacă ar lăsa programarea pe mâna unor pakistanezi ar ieşi un sistem de operare mai bun.
Over & out.
Da, Manowar e o trupă de gay, da, e o trupă de fetiţe în piele şi bocanci. Totuşi au câteva piese drăguţe, şi prin drăguţe vreau să spun ascultabile oricând. Spre exemplu, Fight for freedom:
There’s a sound heard across the land
It’s heard across the sea
You’ll only hear it if you listen with your hearts
And one day hope to be freeTo hear the sound of freedom many gave their lives
They fought for you and me
Those memories will always live inside us
And now it’s our time to be free
No, ce vreau de la voi e să-mi mai ziceţi piese d-astea de epic metal. No complicated stuff, just raw. Chestii bune de topit difuzoarele, că tot e vara. Chestii care nu fac altceva decât să drive the message home.
Mulţam.
Se dă un articol clasic despre joburi, şi anume
Nu sunt împotriva culturii generale, dar cred că nu ne e suficientă.
Câte standuri de limonadă aţi văzut la noi? Câţi copii se pot lăuda că muncesc?
Ce să mai vorbim despre inteligenţă afectivă, relaţii fireşti şi deschidere sau acceptare?
Din punctul meu de vedere, un sistem educaţional, reprezentat de familie, şcoală şi societate, ar trebui să ne pregătească pentru ceea ce urmează, viaţa de adult. Nu să ne teleporteze acolo dintr-o dată şi să ne lase să ne prindem cu ce se mănâncă amalgamul ăsta complicat din mers!
.. şi alte chestii evidente pentru unii şi S.F. pentru alţii.
Pe mine unul m-a dat pe spate replica, şi anume:
Nu mi-a spus nimeni cum sa fac un sex oral si totusi, ma descurc.
Nu inteleg ce nu ai invatat tu sau ce nu ai fost invatata.
Discutaţi 
Comentarii recente