Purcica mea de Guineea.
Acu’ v-o doo săptămâni, stau eu pe DC, şi prind pe mainchat o discuţie. Stăpâna voia s-o dea, mai avea o purcică ce urma să fete, nu mai avea loc de atâţia, tralala. Cert este că nimeni nu a vrut, nici gratis, şi ..
.. se spune că deciziile luate în pripă sunt şi cele mai bune. Alea la care nu apuci să te gândeşti prea mult, la care nu apucă filtrul conştient să mârâie. Aşa că am cerut-o eu. Chiar dacă mama, în declaraţii, urăşte “şobolanii” — hamsteri, porcuşori,şoareci, they’re all the same for her. A durat câteva zile, până vineri (9 Mai era?), şi mă trezesc cu ea în braţe şi cu un sac de rumeguş. Mie mi-a plăcut de ea din prima, aşa zburlită cum e. Numele nu spun de unde l-am cules ..
Prima reacţie a fost ” ia-ţi şobolanul şi mută-l ” , a doua a fost ” hey, she’s cute “, acum suntem în faza de “stă aici până îi găsim stăpân”. În două săptămâni am re-învăţat să bem apă, să păpăm castravete, să sărim gardu’, şi în general să facem pipi şi caca pe parchet în locuri ascunse (măcar nu pe covor).
De restu’, watch the videos :
ştim să sărim cap …
… chiar dacă nu întotdeauna ne iese (thank God).
… iar când e vorba să fim scărpinate, suntem primii la coadă: