Gata, trag cortina, spectacolul e pe sfarsite.
E timpul sa trag si linia, sa vad unde am gresit, ce se intampla, incotro merg.
Profesorii merg la relanti cu materia, terminata aproape, in schimb suntem inundati cu proiecte si oportunitati de mici mariri a notei de examen. Asta asa, pentru delasatorii ca mine.
Ca veni vorba.
Am intrat in an fara prea mari sperante sau iluzii. Aerul l-am simtit din prima : fara chef, fara tragere de inima, fara apartenenta. Studentii facultatii de informatica, o droaie cati am fost, intram in anul I fara sa stim la ce sa ne asteptam; cu atat mai mult, cu cat orarul a fost relaxat, iar profii fara pretentii. Am colegi care au trecut prima sesiune fara sa se arate deloc la laboratoare sau cursuri.
Printre picaturi, am observat totusi oamenii si profesorii. Unii miserupisti, unii doritori sa predea. In sensul asta marele meu regret este ca am lipsit la cursurile de programare (Lucian Cucu), si ca am facut laboratorul cu altcineva. Pe prof. l-am prins la un quick-chat dupa restanta, cand am primit si explicatia plina de naduf : “Am plecat la Siemens pentru ca aici, an dupa an, vad din ce in ce mai putin interes fata de facultate, si de ce sa n-o recunosc, pentru ca ei platesc mai bine”. Acum ma gandesc, desi decizia probabil era deja luata, ca atitudinea mea, alaturi de cea a colegilor, a condus la decizia respectiva.
Lectia valoroasa pe care am primit-o este ca nu faci nimic pana nu incerci. Am colegi care nu vin la curs; nu vin la lab; daca vin, freaca duda; nu incearca sa priceapa; singurul lor text este “n-am inteles nimic”, spus pe un ton aproape mandru. E si asta un joc, desigur. Te simti aiurea sa fii curios, sa pui intrebari, sa te intereseze, cand simti blazarea asta in jur. Marea usurare este ca o buna parte, vorbele rele spun 25%, o buna parte din colegi vor pleca dupa primul an, din varii motive. Triere absolut necesara.
Ma gandesc cu tristete ca astia sunt oamenii care, peste 3 ani, vor avea, ca si mine, diploma de la facultatea de informatica a UVT. Ca oameni ca astia, si, de ce sa nu fiu cinstit, ca mine in semestrul I, vor terfeli imaginea Universitatii, prin lipsa lor crasa de cunostinte. Ma gandesc ca sunt oameni miserupisti in Senatul Universitatii, carora nu le pasa, atata timp cat banii vin, vin, vin de la prostii care se inscriu in anul I.
In semestrul II, la laboratorul de C++ profu’ a fost transant : 2 absente maxim scutite, 2 mai poti recupera, peste 4 si ai picat laboratorul. Plus control continuu al cunostintelor. La inceput promitea chiar si teste saptamanale. Desigur, acum vrea si se zbate sa ne ajute, sa nu fim obligati sa platim absente sau alte magarii, dar ideea ca exista reguli clare m-a facut sa fac pe dracu in 4 si sa nu chiulesc de la el. Ceea ce m-a ajutat enorm. In schimb, fara controlul strict promis, la ultimul laborator s-au gasit oameni ce voiau sa recupereze laboratoare, dar nu stiau sa scrie 5 linii de cod simple, sa declare variabile ca pointeri, sau o clasa.
La liceu mi-a luat 2 ani pana sa imi iau engleza in serios si sa pot discuta cu diriginta de pe o pozitie care sa nu fie complet lipsita de aparare. Aici mi-a luat un semestru sa realizez ce si cum. Urmeaza sesiunea, focus, recuperarea materiei (la geometrie am chiulit la greu), si apoi .. ? Posibil practica. Identitatea mea de student se definitiveaza, am studiat profesorii, am vazut ca s-ar putea mult mai mult, nu-mi mai este rusine sa spun unde sunt la studii. Si asta este ceea ce am dorit. I belong there, by now.
[…] poveştii din anul 1 […]