Să mă esplic. E faină, e chill, calmează dracii şi îţi face trecerea spre somn mai dulce. Mai are o calitate : nu transmite nimic.
Desigur, lucrurile sunt oarecum nuanţate aici, depinzând foarte mult de artist, album, şi felul muzicii. Muzica ambientală din Orient (Japonia, China) , are nevoie de o pauză, de o oprire a cotidianului, de scufundare, de atenţie pentru a discerne ceva; altfel, toate piesele seamnănă între ele, ajungi să nu mai discerni nici măcar pattternuri simple de sunete. Tot pe linia asta intră şi albumele de relaxare bazate pe sunetele naturii : chiar nu cred că ar trebui să cauţi vreun mesaj în orăcăitul broaştelor combinat cu o cascadă. Tai-Chi-Too? Dance of the dolphins? Feng-shui relaxation music? Meditation music? Poate; chestiune de gust, entirely.
Mike Oldfield e ceva mai aparte. Tipu’ foloseşte destul de multe efecte suprapuse, destul de multe surse în creaţie, iar un anume album al lui mi se pare chiar bine de tot închegat (Songs of distant Earth). Şi totuşi, să vizionezi un concert de-al lui, mi se pare criminal de plictisitor. Este o muzică ce te poate transporta, te poate exalta imaginaţia, ce poate opri timpul – dar nu una care să transfigureze. Fără băşcălie, spun că ascultam albumele lui când îmi făceam temele, tocmai pentru că asigura un fundal sonor fără să-mi rupă măcar cu o secundă firul gândurilor.
Ezit să includ aici şi seria Cafe del Mar. Este electronică, este psihedelică, are un mesaj câteodată, şi totuşi este făcută pentru localuri mostly, unde nu trebuie să obstrucţioneze conversaţia; dimpotrivă.
Întâmplător însă, la capitolul muzică instrumentală, am şi artişti cu ceva de spus. Să-l asculţi pe Gheorghe Iovu poate nu este o experienţă musai revelatoare, dar medicii psihiatri îi folosesc cu succes piesele pentru nebunii prea exuberanţi sau rupţi de realitate : se pare că omul ăsta, deşi dotat doar cu o orgă micuţă, reuşeşte să spună ce alţii (Mike Oldfield!) nu reuşesc cu instrumentaţii mai bogate.
După Iovu, vine Gheorghe Zamfir. Nenea ăsta, dotat doar cu un nai, e un bun povestitor. Ne povesteşte despre Alladin, despre păstorul singuratec, ne aduce în casă ciocârlia, ne face să visăm la condori şi o cavatină … scoate din sacul cu poveşti al copilăriei, exact ce uităm, ca adulţi.
Ar mai fi de spus despre mulţi, eu mă rezum doar să-l amintesc aici pe Eugen Doga. Sau Evgheni Doga, după numele rusesc pe care şi l-a luat. Asta e meseria lui, compozitor – şi o face al dracului de bine.
Ar mai fi multe de spus, desigur. Eu mă rezum aici, iar ce a rămas, spune viaţa, mai departe, pentru fiecare …