Întâlnirea de astăzi, deşi în afara spaţiului fotbalistic, unde ura Timişoarei faţă de Dinamo este binecunoscută, a consemnat o victorie cu dinţii strânşi a echipei noastre.
Băieţii pregătiţi de Dragan Petricevic au început în forţă meciul, iar în scurt timp s-au distanţat de Dinamo, cu un raport de forţe apropiat de 3:2. Astfel, s-au consemnat scoruri de 18:12 şi 26:18, pentru ca pe finalul sfertului 2, Elba să se distanţeze clar, cu 46:22.
Începutul sfertului 3 a marcat câteva schimbări în echipa noastră, ceea ce s-a reflectat imediat în numărul de coşuri încasate, Dinamo apropiindu-se periculos, la mai puţin de 10 coşuri distanţă. Abia în sfertul 4 am revenit la formula de bază, ceea ce a revigorat echipa, şi a condus la o nouă distanţare.
Elba câştigă cu 88:71, şi aşteaptă încrezătoare următoarele meciuri. Sala Olimpia nu s-a umplut, în schimb a avut parte de un public dornic să-şi arate colţii contra rivalilor. Ba chiar, ca bonus, o timidă galerie se înfiripă, iar astăzi întregul sector din mijloc s-a unit la scandări. Cam prea rar, dar asta e o altă problemă…
Hai să ne’auzim cu bine!