Elba Timişoara – Marso-Vagep Nikk : 94-73

Etapa a doua a Ligii Central Europene ne-a adus în faţă un adversar facil. Echipa maghiară are probleme destul de mari în campionatul intern, iar, astăzi, nici la Sala Olimpia nu a arătat mare lucru. Băieţii antrenaţi de Zoran Kmezic au pornit meciul în forţă, dar au primit o replică pe măsură: până la sfârşitul sfertului 2, Elba conducea deja cu 55-24. Practic, aceste sferturi au fost un meci-şcoală, cu foarte multe coşuri marcate de jucători lăsaţi liberi complet.
Sfertul 3 a încrâncenat puţin lucrurile, Dragan Petricevic alegând să odihnească o parte din jucători, iar Nikk au redus uşor din diferenţă, până la 74-53. Ultimul sfert s-a scurs anemic, echipa maghiară cedase deja meciul, psihologic. Multe faulturi şi intrări dure, multe puncte obţinute astfel. Elba consemnează încă o victorie preţioasă, iar tabela cu al ei scor 94-73 zice că se află pe drumul cel bun, în clubul baschetului european.
Remarc un arbitru  foarte alert şi corect, foarte puţine opriri ale jocului, iar ambele echipe au încercat să fie cât mai fair-play. Din păcate publicul nu a fost numeros, nici nu era de aşteptat într-o marţi seara, iar câţi au fost, s-au rezumat la aplauze în majoritatea timpului anemice.
Nu-i bai, mai vin ele meciuri, adversari să fie, că echipă avem!
Definiţia unui meci de baschet
Frus-(fuckin)-trating