Zoon politikon

Aşa. Fresh page.

Ziceam că problema noastră, ajunşi în faţa buletinului de vot, este de fapt două: “cine-s ăştia?” şi “de ce să-i aleg?”. Nu-i ştim, media şi mogulii ne arată doar ce vor, presa e aservită, colegii de serviciu sunt neinformaţi. Greu.

Uite, eu vin cu o propunere. Ne înscriem toţi într-un oarece partid, nu contează în care, fiecare după gust şi preferinţe. Odată ajunşi acolo, se întâmplă că avem drept de vot în interior. Înainte de alegerile locale este încropită o listă de posibili candidaţi. Dintre zecile de activişti care au cărat serviete, lipit afişe sau au vorbit în public despre partid şi proiecte, sunt aleşi câţiva. Depinde de alegeri, de mărimea oraşului, ideea este că ai un control oarecare asupra celor care-s pe lista unde alte zeci de mii de oameni vor pune o ştampilă. Sau dacă-s alegeri generale, Camera Deputaţilor and so on, măcar trimiţi un om de încredere la congresul naţional unde se fac nominalizările.

De asta am spus mai devreme: chiar nu-mi pasă de opţiunea ta politică. Eşti prieten de-al meu sau om care înţelege lucrurile, fă un bine lumii şi bagă-te în politică. Eu unul sunt central, dar nu mă deranjează stângiştii sau peremiştii. Ideea este să ne exercităm dreptul de vot, să o facem natural, să pot merge la urne cu încrederea că tu, prieten al meu, ai ajutat să fie o competiţie cinstită acolo la vârf. Astăzi suntem în budă, o turmă de copii fără cap care aleargă şi se prefac a se juca cu uneltele oamenilor mari. Nu-i de mirare că nu contăm pe plan european şi că râd spaniolii şi alte neamuri de noi.

Astăzi avem sub un procent de concetăţeni înscrişi în politică. Asta cât face, sub 200.000?  Un singur procent din populaţia ţării este eşantionul de unde se aleg viitorii deputaţi, parlamentari, consilieri locali şi alte funcţii. Un procent! Aşa că hai să mărim procentul ăla, să fim mai degrabă câteva milioane bune, să devină lucrurile reprezentative. Va dura minim 6 luni până ne vom cunoaşte oarecum colegii de partid, minim un an până să aibă loc vreo formă de alegeri interne, minim 2-3 cicluri de alegeri până vom înţelege dacă ne-am ales bine poziţia pe care o susţinem, minim 10 ani până vom discuta de pe poziţii asumate şi nu doar simple doctrine moştenite.

(Primul EDIT : Din off mi se şopteşte că s-ar putea să fi greşit cu aproape un ordin de mărime. Mă îndoiesc sincer că e vorba despre membri activi de partid, care participă la vot. Eu d-ăia vreau.)

Nu e timp de pierdut. Avem 20 de ani irosiţi în lupte duse de indivizi pe care nici nu-i ştim şi  de care nu ne amintim. Privim înspre ape tulburi şi înspre lupte acerbe pentru ciolan. Suntem patrioţi oarecum, suntem români, vrem să ne fie nouă bine măcar. Poate avem şi dorinţa de a fi văzuţi frumos peste graniţe, cine ştie. Pentru asta, avem nevoie de o democraţie funcţională. Pentru democraţie trebuie partide reale şi puternice, cu aleşi educaţi şi nu cu căutători pe Goagăl. Reprezentativi. Iar pentru asta, avem nevoie de noi înşine, de sute de milioane de alegeri greşite, de zeci de milioane de voturi proaste, de câteva mii de oameni valoroşi promovaţi în locul altor mii de profitori care vor zbura pe uşa din dos a istoriei. De frământări în cadrul fiecărui partid, de respiro, de scuturarea prafului, de filtrare a dinozaurilor care se cred nemuritori în virtutea inerţiei.

Să începem de mâine, dacă se poate.

[ Aceste însemnări îmi aduc şansa de a câştiga 1000 RON. “Concurs de interacţionare în blogosferă” îi spune chestiunii, mă rog, interesant nume, chiar dacă nu-i inspirat. Eu unul n-am scris pentru bani. ]