Doamnei Profesoare, cu dragoste
de Helen ExleyOricat haos ar fi fost afara
Stiam ca in clasa Dumneavoastra
Vom gasi ordinea, dreptatea
Si sansa de a invata.
Si toleranta
Si voie buna. Si emotie
Clasa poate fi doar o extensie a raului
Dar poate fi o oaza.
Suntem inconjurati de imagini pline de viloenta, manie si lacomie.
Toate izbesc cu furie in usa
Dar aici suntem in siguranta.
In camaruta asta invatam
Sa ne pretuim unul pe celalat,
Sa gandim, sa visam,
Sa ne aflam pacea
Sa fim creatori!
Dincolo de latura siropoasă, poezia mi-a adus în minte o imagine idilică ce o aveam eu despre Universitate, la începutul anului I. Eram convins că aici voi găsi oameni adunaţi din pasiunea pentru o anumită ştiinţă, nu şobolani gri care fac facultă doar pentru diplomă. Eram convins că voi găsi profesori interesaţi, şi nu nişte jalnice paţachine prefăcute. Doream să cred că, intrând la facultate mă voi testa pe mine însumi, şi că ieşind din facultate voi avea ceva de oferit lumii. Că, dincolo de interesele comerciale pentru creiere pregătite, există şi o dimensiune morală a universităţii. O dimensiune care îi permite să devină un bastion al civilizaţiei, un creuzet al inovaţiei, o adunare de oameni liberi. Şi văd zilnic doar oameni învinşi, în lupta cu societatea.
Those dreams are gone.