Zâmbesc oleacă, revăzând cât de plin de coaie mă simţeam când am scris însemnarea asta. Tata lor eram şi nicidecum mai prejos. Antisocial & all. Nu că m-aş fi schimbat enorm, by the way. Dar am zis că nu merită să treacă toată distracţia pe lângă mine, dacă tot investesc ceva energie în blogging. Eventuale lepşe primesc pe adresa linkuită.
Ideea directoare nu s-a schimbat: locul ăsta e încă un jurnal personal, pe care primează gândurile mele. Dar, cumva, pe lângă ele, poate au loc şi gândurile altora. Poate are loc şi interacţiunea. We’ll see.