Valoarea clasicilor?

Geo Atreides spune că nu citim clasici pentru că am fi proşti, snobi, pentru că nu avem tehnică iar ei sunt grei, pentru că preferăm să bem ceai în Cărtureşti şi pentru că există peer-pressure chiar şi în cultură, iar de multe ori discuţiile culturale se poată în jurul chestiilor noi, cum ar fi nenea Orhan Pamuk; pe scurt, pentru că suntem orbi şi nu ne pasă, uitând că în 2000 de ani de literatură s-a spus totul.

Creangă e încă predat în şcolile româneşti, asta deşi nu mai mergem la scaldă ca pe vremea lor, şi nu mai suntem aşa de proşti încât să avem nevoie de seminarii teologice pentru a ne face educaţia. Poate că nu mai citim Eminescu – şi de ce am face-o? Iubirea lui este ciudată, nu are mijloace de exprimare, iar idealurile lui sunt reci. Drama Faustiană nu ne mai este la îndemână, pentru simplul motiv că lumea în care trăim este una creată din compromisuri, din mici adăugiri la marele contract, pe care le semnăm bucuroşi. Ce simplă pare drama lui Romeo şi Julieta, în comparaţie cu orice telenovelă!

Vezi tu, Geo, ai pornit de la premisa greşită. Lumea noastră, curentă, nu are timpul necesar să studieze măcar ce produce ea însăşi. Tehnologia creşte exponenţial, descoperim noi şi noi lucruri despre noi înşine – unele nu chiar plăcute, cum ar fi faptul că suntem mult prea repetitivi şi mult prea uşor de momit cu confortul fizic. Recunosc, nu am ascultat decât o mică parte a clasicilor din muzică; câteva perle, piese de rezistenţă, câteva chestii mai puţin cunoscute; dar asta nu mă împiedică să ascult şi Popa Labator, care-s post-post-modernişti, or something like that. Valoarea nu stă doar în chestiile prăfuite, şi asta uiţi. Chiar şi discursuri de politicieni pot fi modele pentru noi, dacă sunt inspiratoare.

We have a world moving faster than us.