Discuţia asta o port în cap de câteva zile bune, de când Arhi ne-a trântit în faţă că suntem nesimţiţi pentru că -vezi Doamne!- nu cumpărăm albumele artiştilor preferaţi şi nu-i susţinem financiar. Eu unul am mai scris de ce prefer pirateria, şi n-o să revin la motivele alea.
Dar vreau să încerc a diseca puţin ce zile omul acolo. Anume că artistul este liber să cânte ce doreşte, pentru că până la urmă el este afectat direct de partea pecuniară a întregii afaceri. Şi că un artist care caută o audienţă mai largă nu este de condamnat, pentru că el face fix ce doreşte.
În primul rând, să stăruim asupra cuvântului “artist”. Muzica mainstream, populară, pop şi cum vrem să-i spunem – muzica a devenit industrie, cam de 20 de ani aşa. Dacă n-or fi 30 sau 40? Anyway. În mintea mea cântăreţul este diferit de artist. Primul îndeplineşte o slujbă, urcă pe o scenă şi interpretează nişte chestii pe care publicul preferă să le denumească generic “muzică”. O arătare de carton, mai degrabă, cântăreţul poate din greşeală nimeri şi zile când scoate concerte faine şi albume bune, dar prin definiţie el expiră într-un timp limitat; luni? ani Depinde de marketing şi de cât rezistă pe scenă. Însă expiră ca orice produs.
În schimb, un artist are acel ceva în plus, acel ceva care face diferenţa dintre muzică şi muzica bună. Sigur, şi un artist are problemele lui tehnice, nevoie de o oarecare promovare, învaţă chestii noi mereu, nu este perfect din prima. Însă el poate transmite lucruri inaccesibile altora, poate vorbi despre el şi totuşi să vorbească despre noi, poate într-un cuvânt să treacă dincolo de latura tehnică a prezenţei lui.
Am insistat să vorbesc despre diferenţa asta tocmai pentru a lămuri pe ce poziţie ne aflăm. Un performer de duzină, un cântăreţ ridicat anul trecut poate să-şi schimbe stilul cât vrea. Nu mă interesează, nu mă afectează, peste 2 săptămâni media va descoperi noi performeri să-i înlocuiască. Puya sau Grasu XXL pot să cânte despre ce vor ei, pot să facă manele dacă vor, nu mă deranjează. Însă când un om de calitate se pierde pe drumul comercialismului, ridic o sprânceană. Fie, este dreptul fiecăruia să facă ce doreşte. Dar în sufletul meu rămâne un gol, un necunoscut de a cărui muzică mă ataşasem … la mine ultima astfel de durere a fost când am auzit prostia de album de la Luna Amară, ăla cu visele în engleză.
Bon, hai c-am lămurit-o pe asta. Două cuvinte şi despre bani, albume şi toate alea. În primul rând, definiţia mea pentru artist este destul de selectivă – iar un spectacol al unui astfel de om îşi merită absolut toate sensurile pe care le poate avea cuvântul “spectacol”. Nu doar concert, nu un simplu “show”. Poate de asta ezit să cumpăr albume. Pentru că pe muzica de duzină nu dau banii (he he, ar fi tare să am acuma discografia BUG Mafia pe casete audio) – iar pe artişti prefer să-i văd live, în concert, nu să-i aud de pe o conservă. Conservele sunt la liber momentan, şi tind să cred că nu vor devenit altfel – în schimb cu dragă inimă voi merge să văd spectacolele pe care le vreau. Şi, da, aia înseamnă tot să-i susţin financiar pe preferaţii mei. Poate chiar mai bine decât sprijinind industria de conserve …
auzi, parca suna mai bine muzica luata free de pe net decat dac-o platesti, ce zici? Alege o melodie, cumpar-o si apoi descarc-o de unde-ti vine si in varianta free. asculta-le, nu neaparat in paralel. Care se aude mai bine? :)
aia cu bitrate mai mare, lol.
nu cred ca exista muzica ce se aude mai bine daca e piratata sau nu, la fel cum nu exista Windows care sa mearga mai bine sau mai prost in functie de faptul ca a fost piratat sau nu :)
Ar trebuii si noi sa luam exemplul celor din alte tari , care dau amenzi usturatoare pentru cei care fac piraterie , iar toate melodiile sa poata fii cumparate de pe net , si nu la preturi usturatoare !
Ai cumva Windows cu licenta? Dar Office-ul? Photoshop? Antivirus? Nu doar melodiile si filmele sunt piratate.
ps: si uita-te la ultima optiune a meniului din headerul blogului ;)
windows cu licenta, antivirus cu licenta (iar cand expira trec la free). pwnt.
wasn’t talking to you, dude
Bre, argumentatia “tu esti hotz la fel ca mine” nu e chiar valida.
De aia incerc sa redefinesc termenii, ca sa nu ne jucam pe-aici de-a “ba pe-a ma-tii” :)
Si nu conteaza cu cine vorbeai acolo.
Nu era nici intenţia. Lupta asta contra pirateriei care îi apucă pe unii când şi când este sortită eşecului. You can’t control the internet, period. Poţi plezni nişte indivizi peste degete dar nu au cum să opreşti fenomenul care nici nu e taman rău. Dacă e să nu ne jucăm de-a ba da / ba nu, să nu ne jucăm nici de-a lupii moralişti :)
End of diatribe. Now post something new ^_^
Ba sa stii ca atunci cand vorbim de artisti precum Tudor Gheorghe sau Iris sau Baniciu sau Megadeth eu dau si banii pe “conserva”. Odata pentru ca vreau sa continui starea de placere pe care mi-o imprima spectacolele lor!
Si doi, pentru ca spectacolele lor sunt bune, dar rare! ;)