Citesc un articol excelent intitulat “Cultură ne trebuie nouă?“. Autoarea exprimă clar absolut tot ce-aş fi putut întreba şi eu legat de calitatea auditoriului român. Şi citind aşa, mi-a trăznit o chestie în cap.
În general, salvarea se face individual. Predica se face în public, dar iluminarea este personală, fiecare pentru el. Or actul de cultură, fie că-i interpretarea unei piese clasice fie că-i o dramă, este la fel de personal. Exact, personal. Nu vorbim aici de teatrul de comedie sau alte chestii mai uşoare. Vorbim despre piese care-ţi ascut simţurile prin referinţele lor şi prin dramatismul personajelor.
Eu unul, şi sunt convins că nu sunt singurul, eu unul merg într-o asemenea instituţie (teatru, operă) pentru a petrece un ceas sau două în compania mea, pus faţă în faţă cu nişte lucruri la care nu mă gândeam până atunci. Cu nişte opţiuni pe care nu le conştientizam. De asta urăsc până la roşu muiştii care vorbesc la telefon în timpul unei piese. Brusc înţeleg enervarea unora de a auzi în timpul unei piese clămpănitul unui aparat foto SLR lângă.
Pe firul ăsta, consider o idee proastă reducerea preţurilor la biletele de teatru, filarmonică sau orice ar fi. Nu, considerentul că “trebuie să aibă acces şi cei care nu-şi permit” nu-şi are rostul. Bun, pui preţuri minuscule pentru elevi sau bătrâni, că ăştia oricum nu ar avea bani. Dar pentru restul lumii, faptul că ai dus preţul de la 20 la 10 lei şi pe chestia asta au mai intrat 50 de vite în sală nu mă impresionează. Sunt dispus să plătesc 60 de lei pe o carte, io fi dispus să scot şi vreo 20-30 pentru un spectacol – dacă asta înseamnă că merg într-o audienţă selectată; este mult mai preferabil decât să dau 10 dar să fie tâmpiţi în sală. La anumite evenimente publicul contează poate chiar la fel de mult precum prestaţia scenică.
Cine vrea teatru ieftin merge la alea studenţeşti, la alea zonale, la alea de estradă. Echivalentul Diviziei C la capitolul “cultură”, pot juca şi persoane de 40 de ani în piese d-astea. Tâmpenia sinistră cu preţurile mici o văd şi la cărţi; or fi ele ieftine, dar dacă preţul plătit este ascuns în greşeli de traducere sau în erori tipografice .. lasă. Recunosc, eu unul nu sunt cumpărător de carte avid, însă ştiu câţiva. Şi -ghici ce?- scăzând preţurile câştigi o audienţă relativ incultă şi care-i în majoritate one-time buyer, în schimb pierzi oamenii interesaţi, ăia care ar fi în stare să susţină ecosistemul tău. Şi-i alungi.
Nu-i păcat?
Iti multumesc pentru aprecierile la adresa articolului. Din pacate insa da, tot ce tine de cultura are niste probleme la nivel de educatie. Cumva de aici pleaca multe: si obisnuinta de a intra si intr-un tearu nu doar la mall la film, si de a asculta in liniste un spectacol (de orice fel) si de a te imbraca mai frumos si tot asa.
Da, mi-ar placea sa vad oameni de calitate in salile de evenimente si mi-ar mai placea de asemenea ca acele persoane care vad astfel de comportamente deloc potrivite evenimentului sa faca observatii astfel incat poate data urmatoare acei nesimtiti se vor purta mai frumos. Si daca nu, poate data urmatoare daca li se face iar observatie si tot asa.
Mei, preferabil e deja comparativ. Nu poti zice mult mai preferabil cum nu poti zice more better.
Da’ la fond 100% de acord, si io am zis pe undeva.
[…] acolo unul sau două articole de pe blogul meu. Din click în click am ajuns la Alex Mazilu, dAImon şi la încă cineva (nu-mi aduc aminte la cine). Apoi mi-am făcut cont pe polimedia şi a […]
Strategii proaste în cultură « dAImon’s…
Ieftinirea biletelor la teatru: inseamna asta “salvarea” culturii sau vor aduce in sali oameni care nu au legatura cu fenomenul respectiv? Un articol interesant marca “daimon”…
Well, eu în legătură cu chestia asta am mai bodogănit. Nu ţin neapărat să sparg salariul pe o carte sau un CD, dar dacă o fac, vreau să ştiu pe ce am dat banii. Nu mă încălzeşte că acuma dau 15 lei pe un CD în loc de 70 lei – mă îndoiesc că mai multă lume le va prefera torenţilor pentru că nu mai costă atâta. Iar eu primesc pe banii ăia în schimb un CD aşa zis original cu etichetă “special pentru Româia”, made in Poland, fără booklet ş.a.m.d. În consecinţă, mă abţin să îl cumpăr în România.