Hai să lămurim o chestie. Am mai zis-o o dată în fugă că nu-s deloc fanul Lecturilor Urbane, dar cică am fost prea dur şi oricum n-am înţeles mesajul real al chestiei. Foarte bine, astăzi am ocazia şi cheful să demontez de tot tâmpenia asta, în două etape: local şi general. Să începem cu localul, că ăsta pare să nască nişte pasiuni nemuritoare.
Timişoara, ediţia a doua Lecturi Urbane
Întreabă Petre Nicoară pe Twitter:
Io întreb care-i faza, din răspuns omu’ pare a avea o problemă cu organizarea:
petrenicoara daimonz unul din organizatori nici macar nu e in oras / cc @bleau http://bit.ly/cWtldG
Atrag atenţia că .. bine da’ organizatorul a spus-o dinainte că nu poate ajunge la eveniment, Petre insistă, Alex Bleau intră pe fir:
petrenicoara @daimonz stii cum e, nu eu am scris :) http://bit.ly/9lprsQ
Bleau @petrenicoara @daimonz Da, nu am ajuns la eveniment. Asta nu inseamna ca eu si restul echipei nu ne-am ocupat de organizare.
petrenicoara @Bleau am intrebat, n-am spus! tinand cont de CV-urile restului echipei, era normala, cred .. zi-mi un proiect reusit de ceilalti din echipa
În fine, de aici e cearta lor şi nu m-am băgat. Dar dincolo de asta, Nebuloasa şi Bloo se simt cumva lovite în orgoliu de faptul că cineva şi-a permis să critice executarea acestei ediţii. Să cităm cât de-un râs maxim doi râşi:
Acum, eu vă întreb sincer, cum poţi măsura cu adevărat succesul unui eveniment? Da, nu a fost deloc o idee inspirată să citim în tramvai pe temperaturi extrem de ridicate, sunt de acord.
… Dar faptul că s-a strâns totuşi ceva lume (în jur de 20 şi ceva de cititori), în ciuda condiţiilor vitrege, ca să zic aşa, şi că s-au împărţit cărţi călătorilor interesaţi, e un lucru lăudabil, zic eu.
Confuzia nu-i nouă, de altfel: pe praful din România, orice încercare este văzută ca un succes. Orice chestie cât de mică ce dă semne că se mişcă înainte trebuie îngrijită şi lăudată ca nu cumva să se ofilească. Mda.
Totuşi este o diferenţă fundamentală: succesul este măsurabil, încercările nu. Nu am bold suficient de mare cât să să scoată ochii. Un eveniment se măsoară prin numărul de participanţi, greutatea participanţilor, media coverage, care mai sunteţi piarişti ar trebui să ştiţi deja asta. Succes este un concert Ac/Dc la care merg cu 10-spre-20 de MII de oameni mai mult ca la un miting contra guvernului. Mitingul e prin comparaţie o încercare ratată, un FAIL aproape epic. Succes e când se adună MII de oameni pe o insulă din America şi ascultă toţi în căşti instrucţiunile unui necunoscut care le spune ce să facă. Ratare este un flash mob în România, unde din 150 de oameni prezenţi 100 sunt participanţi şi 50 sunt de la presă.
Îmi pare rău Bloo/Nebu, dar să aduni 20 22 de oameni e ratare dacă nu e vorba despre Adunarea Generală a Colecţionarilor de Mărci Filatelice Uruguayene. În schimb Mircea Badea face succes adunând 5000 de oameni la o alergare în parc. Voi aţi face succes dacă aţi strânge de la 100 -200 de oameni în sus şi aţi reuşi cumva (magic) să convingeţi o persoană publică să ia parte ca role-model; nu un Pleşu, că despre ăla ştie toată lumea că citeşte, hai poate un director de fabrică, un antreprenor local, oameni care ar părea că învârt banii şi nu le trebuie literatură. Aş risca să zic de Emil Cristescu dacă populaţia oraşului nu şi-ar aminti de nişte episoade de tristă amintire legate de personaj.
I-am transmis lui Richie la comentarii chestia cu temperatura, da’ văd că s-a ignorat cu graţie la sursă; era evident pentru oricine care a călcat măcar de 5 ori într-un tramvai că vara e irespirabil, indiferent câte geamuri sunt deschise sau dacă este aer condiţionat (din câte ştiu nu este pe nici un vagon). Ceea ce, pare rău, mă duce la 2 ipoteze de lucru foarte puţin măgulitoare:
Una ar fi că organizatorii nu aveau habar deloc despre condiţii, ceea ce ar însemna că .. I don’t know, cum numim a organiza ceva fără să cunoşti deloc terenul? eh? A doua ipoteză ar fi că dimpotrivă ştiau şi undeva în colţul minţii lor aveau măcar vaga impresie că n-o să fie prea mulţi oameni încântaţi să participe; şi atunci cum numeşti promovarea făcută aproape exclusiv online? haideţi, sunteţi onlineri, ar trebui să fi aflat deja că discuţiile pe Twitter au şanse de a genera acţiune mai mici decât un copy-writing, adică sub 1% conversie în realitate. Nu sunt deloc dat pe spate pentru că aţi obţinut un oarece număr de RTuri de la timişoreni, we’re talking herd instincts. V-aţi bazat cumva că răspunde bloggerimea la apel, aceiaşi oameni care-s mereu prezenţi indiferent ce se întâmplă? Sau cum, că nu pricep .. nu era un eveniment la care să participe oricine are o carte şi nişte timp liber? Hai cu cifrele, care-a fost reachul către cei care n-au blog şi twitter? Spre 0?
În fine, v-a făcut Petre treaba încă o dată, v-a zis cum v-aţi fi putut promova mai eficient (1, 2), m-aş bucura dacă aţi reuşi să nu mai acţionaţi ca ceata lui Piţigoi. Nu după douăzecişidoi de oameni. O tură a tramvaiului 4 durează peste 30 de minute dacă-mi amintesc eu bine. Minunea de trupă organizatoare a oferit măcar evantaie? O apă plată acolo cât să nu turbeze de cald participanţii? Foarte bine, orice încercare trebuie încurajată, dar orice încercare făcută fără o minimă documentare trebuie oprită. Mai bine cresc buruieni acolo decât să ne batem pe spate cu proiecte d-astea.
Eu unul am prezentat fapte, de parte cealaltă se prezintă cocoşisme de genul “data viitoare să organizaţi voi doi“. How about no. Nu-i treaba mea şi n-ar fi ajuns niciodată discuţia aici dacă nu s-ar fi simţit toată lumea lezată de nişte fapte. Fiţi siguri că o să-mi cânt singur viorile când o să fie cazul.
Sper că realizează măcar 2-3 oameni: în condiţiile de ceata lui Piţigoi nu se poate construi nimic, niciodată. Am mai dat exemplul, da’ îl mai dau până se înţelege. A fost odată un grup foto numit parcă FotoVest, şi care se strângeau săptămânal la un suc prin oraş, discutând diverse chestii ca între prieteni. Doar că într-o zi a venit un om pe forumul lor şi-a întrebat (culmea impertinenţei) care-s dom’le realizările? Vârfurile? Unde-s pozele? Expoziţiile? Ce fel de grup foto e ăla dacă nu produce fotografii de calitate? Sau măcar 3-4 poze bune de control, de la fiecare membru? Needless to say, a fost măcelărit cu replici că “nu înţelege”, că ar trebui să fie prezent la întâlniri ca să-şi dea cu părerea, că dacă s-ar evalua fotografiile prea strict dup-aia s-ar strica coeziunea grupului ş.a.m.d. Evident, de FotoVest nu s-a auzit încă prea mare lucru, iar străinii care ar avea ceva de zis îşi văd de treaba lor, lăsându-i pe copii să se joace mai departe cu întâlniri la un suc.
Acu’ că am terminat furtuna din pahar, să încerc şi generalizarea. Sper că nu mă prinde dimineaţa aici.
Ideologia Oraşul Citeşte
Uite, să nu spuneţi că inventez lucruri, hai să citim împreună pe site-ul oficial:
Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii.
Credem că România se poate transforma prin lectură şi vom face toate eforturile în lungul maraton Lecturi Urbane pentru a creşte numărul celor care citesc şi a trezi interesul pentru carte în rândul tinerilor.
Campania este iniţiată de voluntarii Civika.ro şi face parte dintr-o demers de îmblânzire a spaţiilor publice prin crearea de poveşti.
Spre comparaţie, vreţi să aflaţi ce făcea o anume tanti Ramona când era copilă? Păi.. citea, citea pentru că era oră de linişte şi nu avea altceva de făcut, citea pentru Limba Română, citeşte din adolescenţă şi încă nu s-a lăsat de meserie; îi place să facă asta. Eu unul recunosc păcatul, n-am fost fan literatură, dar am digerat-o când mi s-a ivit în cale. Prin clasa a Va mă înscriam la Biblioteca pt Copii şi prin clasa a VIIIa la cea de adulţi pentru că cea de kinderi nu era de ajuns. Citeam -oroare!- prin parcuri. În mers. În autobuz. Coborând din autobuz. În pat, pe coate. La birou, că n-aveam calculator pe el pe-atunci. In a multi-verse setting, io eram trend-setter, eh?
Ştiţi de ce citeşte lumea? Pentru că are nevoie. Pentru că e acolo o gheruţă care râcâie şi cere cu insistenţă cuvântul scris, ceva nou, ceva interesant, ceva care te scoate din cotidian şi te aruncă în angoasă existenţială. Nu pentru că-i trendy. Nu pentru că aveam noi vreun model, vreo bunicuţă care citea prin parcuri şi o imitam. Da’ chiar, dacă vedeţi un om citind ostentativ un ziar nu vi face vouă ruşine de ruşinea lui? Cum, bă, te prefaci educat cu cearşaful de Ziarul Financiar în metrou? Marş.
Look, nu c-ar fi Radu Alexandru (Pitici Gratis) modelul meu în viaţă, dar acu’ serios, cereţi-i părerea pe tema asta. Începeţi cu articolul despre hipsteri, poate recunoaştem nişte lume. Nişte lume care jupoaie pielea de pe un act (cititul) pentru a părea cool. Bre, într-o bibliotecă universitară se perindă într-o zi leneşă de vară mai mult de 50 de studenţi, şi ăia chiar citesc atent, studiază, extrag esenţe. Într-o zi oarecare de primăvară se perindă printr-o bibliotecă publică mai mulţi oameni decât aţi spera voi în cele mai ude vise să aveţi la vreo întâlnire Lecturi Urbane.
Pentru că aşa e normal, cititul este un act intim, la fel ca rugăciunea, la fel ca ascultatul muzicii clasice. Fiecare pentru sine, extrăgând esenţe, cultivând, analizând, înţelegând. Puteam când eram copil să citesc pe stradă, absorbit, lovindu-mă de oameni; acum n-aş mai putea-o face. Acum dacă vreau să citesc ceva şi să reţin am nevoie de un loc ferit unde nu se întâmplă mare lucru; până şi o bancă din parc este neadecvată, ajungând 2 secunde de relaxare cât să-mi fugă atenţia din carte la trecători. Explicaţi-mi mie că tâmpenia asta sinistră vă produce vreun folos, că în alea 30 de minute de citit în public aţi digerat măcar la fel de multe înţelesuri cât aţi fi făcut-o dacă stăteaţi acasă. A, dar nu este despre noi ci despre “să dăm exemplu”. Sigur.
Putem să ne ascundem cu toţii în spatele unor cuvinte mari ca “România creşte prin lectură”. Sună bine, avem scopuri măreţe. Dar concret, acest lucru este imposibil. Singurul mod de a încuraja cultura este acela de a demonstra în orice clipă că inculţii sunt neaveniţi. Când am auzit ultima referinţă la vreun roman celebru? Când am auzit ultima comparaţie cu vreun personaj celebru? Fără referinţe la Pristanda sau alte nume intrate în circuitul public; începeţi de la Dostoievski, nu-mi veniţi cu Romeo şi Julieta din Shakespeare.
Exact. Realitatea cruntă este că omul nu are nevoie în viaţa de zi cu zi de lectură. Îi ajunge chinul de la şcoală (job) şi chinul de a se menţine informat citind 3-4 bloguri şi ziare online. Orice pas peste această limită este unul enorm şi care merită o strângere de mână din toată inima. Realitatea cruntă este că dacă oamenii ar fi măcar de teapa consătenilor lui Moromete, adunându-se din când în când să discute presa, asta deja ar fi o chestie vitală. Adunarea oamenilor şi împărtăşirea informaţiilor, reglarea opiniilor, în orice grup există oameni mai creduli şi oameni mai informaţi. Orăşeanul nostru cul în schimb face o dată pe lună Lecturi Urbane şi în rest bere în pub. Nu merge aşa.
Am avut în şcoala generală un profesor de biologie care venise la catedră cu un scop: “io-l întrec în popularitate pe ăla de istorie”. Poser, gen. Tot ce făcea era calculat în termeni de imagine. Oricât mi-aş desconsidera colegii de pe atunci, totuşi aveau acel fler al omului simplu: bă, ăsta ne minte, ăsta are un scop ascuns. Şi s-a dus dracu’ şandramaua. Asta nu pare să înţeleagă nimeni – că adolescentul sau studentul ăla căruia te adresezi poate e needucat, poate e mai messengerist sau haihaivist, da’ prost bâtă nu e. Te vede că tu faci o paradă special pentru el, şi brusc sună alarma anti-aeriană cu “ce vrea ăsta de la mine?”. Exact, ce vreţi bre? Să crească România? Mai bine donaţi cărţi bibliotecilor şi chiar mai bine cumpăraţi cărţi noi pe care să le donaţi bibliotecilor (sau să donaţi presă muzeului din Jimbolia, no). Ca dacă sugerez să puneţi mână de la mână să duceţi nişte copii săraci la teatru o să ziceţi că nu ştiu cât de grea e viaţa. Ca să nu mai sugerez să faceţi chetă pentru a plăti profesorii de română, statul nefiind obligat să stea cu jandarm lângă elev să citească Ion.
Îmi pare rău, există posibilitatea ca voi (organizatori şi participanţi alike) să aveţi intenţii bune în fond. Dar modul de execuţie este absolut oribil prin efectele pe care le produce în chiar mintea targetului. Inverse. Perverse. Citim ca să nimic.
Cred ca acest oras totusi citste si mai cred ca un factor pentru succesul mai putin notabil al actiunii este cu singuranta canicula .
Ai primit un un premiu deoseit pentru unul din articolele tale :P
Salut, îți răspund la ultima parte pentru că frazele “ideologiei Orașul citește” au fost scrise de mine.
Cu privire la ce s-a întâmplat la Timișoara, nu comentez. Am toată încrederea că oamenii de acolo fac bine și se descurcă cu orice critici și comentarii.
Pe de altă, îți înțeleg reacția: e aiurea ca gestul lecturii să fie confiscat de cei cool, mediocri și de cei care nu știu să facă referințe la romane celebre. Riscăm ca lectura să devină un lucru cu care toți vor dori să se afișeze.
“Orașul nu citește” este iluzia formată din mulțimea – și sunt destui! – celor care citesc acasă și pe care nu-i vede nimeni.
Orașul citește și a încuraja lectura printr-un eveniment public – unde se citește și se oferă cărți – nu pare atât de absurd. De multe ori, ce se întâmplă în public reglează ce facem în viața privată.
Am citit articolul nu atât de curios cu privire la critici (care sunt oricând binevenite), cât mai ales în căutare de idei și propuneri pe viitor – asta pentru că am obsevat că cei care stau pe margine au timp să coacă idei uneori utile.
Donația cărților către biblioteci este o idee bună, însă a dărui o carte unui om de pe stradă este o idee la fel de bună. Cartea va sfârși în biblioteca personală, iar până la bibliotecile publice, oamenii ajung la cărți prin bibliotecile proprii, ale părinților, ale rudelor sau ale vecinilor.
Probabilitatea de-a ajunge la o carte este mai mare dacă aceasta este situată la două camere distanță decât la două străzi: http://bit.ly/c5gO82
În rest, a face chetă pentru a plăti salariile profesorilor de română ține de o zonă a nemulțumirii pe care o avem față de propria țară, iar nu față de Lecturi Urbane.
Eu sunt convins că oamenii care vin la evenimente Lecturi Urbane citesc și acasă, nu doar în public. De asemenea, sunt convins că există și câțiva care citesc doar să se afișeze cu actul cititului, iar acest lucru nu ar trebui decât să ne bucure. Cel puțin, lumea știe că lectura este un lucru bun.
Mi-ar plăcea să trăiesc în țara unde este cool să te afișezi cu o carte, în loc să fie cool să te afișezi cu o armă în mână, drogându-te sau scuipând în jur.
Prea tare s-au precipitat lucrurile… Personal, nu m-am dus la acest eveniment tocmai pentru că ştiam că va fi mega-cald în tramvai şi nu aş fi citit nici o pagină. Decât să fiu văzută la tv şi în poze, mai bine acasă.
Nu cred că acţiunea e #fail, este ceva nou, la început, deci e normal să fie puţini care se adună. Comparaţia cu Mircea Badea e… Lecturi urbane nu are unde să îşi promoveze demersul la fel cum o face Badea…
Poate că locul ales nu a fost potrivit pentru citire pentru că vremea a fost de aşa natură încât să dezavantajeze. Data viitoare va fi mai bine. Fiecar învaţă din greşeli (teoretic), aşa că eu, una, sunt foarte îngăduitoare cu asemenea iniţiative.
În altă ordine de idei, nu ştiam de grupul Foto Vest, dar reacţiile criticilor mi se are cunoscute. :D Asta apropo de iniţiativa ea cu failurile.
Din păcate, spun tot mai des “n-ai cu cine”….
Uf, am dat submit comment fără să mai recitesc şi am făcut grămadă de #fail-uri şi eu. :D
Adrian:
Având în vedere că nu par să te intereseze criticile de fond, nu insist. Ai şi tu dreptatea ta cu factorul de coolness.
Însă la disputa “donat la bibliotecă” versus “donat pe stradă”, insist că prima este varianta câştigătoare şi a doua este varianta de imagine. Ştiu (şi probabil ştii şi tu) că s-a făcut nu-ştiu-ce-studiu care a demonstrat că acei copii care cresc într-o casă în care sunt 50 de cărţi ajung să aibă şanse mai mari în viaţă. Ştiu asta.
Doar că eu nu-s deloc de acord că toţi au nevoie de acces la literatură. Şansele de a-i pune cuiva o carte în mână şi de a-l nimeri la gusturile literare sunt cvasi-nule. Şansa de a duce un idiot la teatru fără a alege o piesă mai uşoară sunt sortite eşecului. N-are rost şi n-are sens să te agiţi să strici orzul pe gâşte şi cărţile pe oameni. Ei au problemele lor de viaţă şi pentru o majoritate covârşitoare chiar şi lecturarea unui ziar ridică probleme cognitive; vezi rezultatele jalnice la testele Pisa.
Munca ta, la fel ca munca lui Bucurenci pe segmentul “verde” mi se pare sortită eşecului din punctul ăsta de vedere. Aveţi o audienţă relativ educată care pricepe mesajul şi care nici n-ar prea avea nevoie de mentoring, şi mai aveţi o audienţă pasibilă de zeci de milioane de oameni pe care nici măcar nu-i atingeţi. Se plâng profesorii universitari că vin studenţi care nu ştiu să scrie corect şi care nu pot descifra un text suficient de repede. Cam acolo e de muncă, la nivelul ăla: scris-citit. Literatura joacă în altă ligă. Şi donarea de carte unei biblioteci ajută e ca şi cum ai ajuta la construirea unei baze sportive unde se vor antrena generaţii întregi; are mult mai mult sens decât a-i plăti unui singur sportiv deplasarea.
Alina:
Special am făcut comparaţia cu Mircea Badea, mei. Ai noştri ca brazii de ce n-au obţinut colaborarea unei personalităţi? A unui Marcel Tolcea spre exemplu – un anunţ pe blogul lui valorează mai mult ca toate retweeturile. Doar că a convinge pe cineva important cere pricepere şi cere mai ales putere de convingere în caz că omul ridică întrebările legitime expuse şi aici.
Bun, nu obţii 5000 de oameni, dar nici cu două ordine de mărime mai puţini. Cam asta-i.
Hai sa fim seriosi, cineva chiar si-a inchipuit ca Lecturi Urbane va determina brusc masele sa citeasca ? Numa din poze se vedea ca initiativa e mai degraba o iesire colectiva faina decat o caravana a culturii.
In momentul in care vezi X oameni citind in public, te poti maxim simti rusinat si citi atunci. Daca in schimb asculti house in casti pe metrou in general, obiceiul nu se va schimba. Cred ca sunt si alte nuclee de lectura mai puternice pe plan local doar ca nu-s tocmai mediatizate.
Da, are un aer de hipstareala pe alocuri dar recunosc ca o gasesc placuta. E o initativa faina. Ca nu misca ”sufletul colectiv” e una, dar faptul ca se incearca ceva organizat este totusi remarcabil. Cat timp exista oamenii care vor sa promoveze initiative de gen (sincer, pentru presa, doesn’t matter), ecourile lor ar putea genera ceva mai serios. Multe proteste masive universitare s-au nascut din idei aruncate de hipioti pe la mini-marsurile lor (sa nu se inteleaga ca fac o comparatie, dar e de prins ideea).
Mai eu nu sunt in totalitate de acord cu tine.
S-acum sa explic.
-au strans decat 22 de oameni, iar aici sunt de acord cu tine nu e vorba de succes ci mai degraba de esec.
-organizarea nu a fost tocmai buna si aici sunt de acord cu tine.
Pe de alta parte, a fost o incercare si nu cred ca trebuie pusa la zid si sortita mortii. Cred ca ti-am mai zis-o, eu cred ca datoria omului e sa incerce chit ca rezultatul nu e tocmai cel sperat.
Faptul ca au vrut sa atraga oamenii prezentand totul ca un nou trend nu mi se pare de acuzat. E adevarat ca oamenii citesc din nevoie, dar nevoile sunt definite diferit, in functie de fiecare tip de om.
Spun asta pentru ca eu am citit primul roman din nevoia de a fi bagata in seama de baiatul dragut si pasionat de lectura, din fata blocului.
Un alt exemplu ar fi unchiul meu. Pe vremea cand era holtei era mare bautor si pasionat de vinuri si a auzit el de un festival al vinului pe la Iasi. Ajuns la festival s-a imprietenit cu un alt mare betivan, dar care in acelasi timp era si un istoric de “mare sama”. Asa a ajuns sa il intereseze istoria strabunilor :), sa participe pe la diferite conferinte si chiar sa se implice in scriere unei carti. Nu e inca un exemplu de succes, e adevarat, dar omul face tot posibilul sa ajunga acolo.
Le sugerezi sa doneze carti bibliotecilor si nu mi se pare o idee rea, dar mi se pare ca se indeparteaza de scopul “campaniei”. Eu, am inteles ca vor sa atraga oamenii sa citeasca, ori cei care citesc rar sau deloc viziteaza bibliotecile la fel de mult.
Ideea lecturii e buna,dar stau prost cu organizarea. Vezi 20 de oameni intr-un tramvai fiecare cu o carte in mana, te simti oleaca rusinat, dar cobori si uiti. Uiti pentru ca nu stii ce citesc, pentru ca vezi ca e o chestie organizata si-ti spui ca nici “aia” cand ajung acasa nu mai citesc. Mi se pare mai interesanta o discutie despre carti. Pui 20 de oameni care in loc sa se cace pe ei de cald, in tacere… vorbesc despre cartile in sine. Ok, zgomotul tramvaiului e prea mare, la cel mai barbar mod posibil, iei un laptop 2 mini boxe si un microfon si te faci auzit, ceri opinia calatorilor, chestii de astea. Mai simplu: muti dezbaterea in fata operei, intr-un parc, sau pui trei oameni la o trecere de pietoni alti trei pe partea opusa…
E greu sa organizezi un proiect de genul asta si sa reusesti din prima sau a doua incercare, pentru ca targetul e sus si cam slabut definit. Se doreste sa se atraga populatia…care populatie? A Romaniei, hai sa zicem a Timisoarei si tot e prea vag, trebuie sa se mai restranga termenii necunoscuti. Una e sa le vorbesti copiilor de gimnaziu despre carti si altceva e sa incerci sa convingi un adult. Trebuie sa tii cont de aria de interese, de limbajul indicat sa-l folosesti, modul de abordare…etc.
In final ideea e onorabila, nu vad de ce ar fi demontata atata timp cat nu prejudiciaza pe ceilalti in vre-un fel, dar cred ca ar mai trebui lucrat la organizare si la modul de promovare.
Mărturisesc cu sinceritate că nu m-am gândit niciodată că, în fond, lectura e ceva intim, aşa cum ai spus şi tu. Ipoteza asta, însă, îmi cam clatină şi mie ideile despre ce ar trebui să însemne, peste tot în ţară, Lecturi Urbane. În rest, până mă dumiresc şi-mi clarific nişte chestii, mă abţin de la alte comentarii.
Totuşi, articolul tău e puţin cam dur. Eu îţi înţeleg nemulţumirea şi recunosc că ai şi tu partea ta de dreptate, dar nu cred că strica să fii puţin mai… blând. :D
Krossfire:
Zici tu ceva cu plantatul ideilor. Da’ atunci ar putea începe prin a-şi vedea lungul nasului şi a spune “Lecturi Urbane strânge prietenii împreună la citit”, chestie mult mai aproape de adevăr şi de realite decât “Lecturi Urbane va schimba spaţiul public”.
Cocoşismul ăsta venit fără nici un picuţ de realitate. Me doesn’t like it.
CP:
Legat de datoria de a încerca, uite, n-am spus-o eu, dar hai că te trimit la Kipling, la partea cu If you can make one heap of all your winnings... Am mai discutat despre Wikipedia ceva similar, remember? Foarte bine că încearcă, dar pare că n-au idee de care colţ să apuce încercarea şi cum să scaleze. Ba chiar cotcodăcesc înainte să aibă un ou.
Zici tu ceva despre target. În fond nici ei nu par să ştie cui se adresează. Tinerilor? Ălora care NU citesc deloc? Sau ălora care citesc câte ceva? Se adresează şi adulţilor? Ideea e onorabilă poate, dar executarea e de râs.
Foarte bine, dacă zici că-s doar greşeli de începători înseamnă că se vor ridica, se vor scutura de colb şi vor continua să încerce până vor obţine succesul sau ceva similar. Vrei să pui pariu cu Timpul? Eu pun. Va fi WIN când vor reuşi să strângă 200 de oameni în toate oraşele să citească simultan şi apoi să dezbată serios ceea ce au citit; un fel de Criterion da’ modern. Three years, clock starting now.
Alexandra:
Tocmai de asta lovesc eu cu ciocanul, pentru a obţine o reacţie inversă, acţiune şi reacţiune. Chestie de fizică, dacă eu lovesc tare şi primesc o reacţie similară se cheamă că ăştia-s apţi să continue. Dacă eu lovesc şi nu obţin o reacţie se cheamă că acolo e un vid sau un burete.
Văd că Adrian Ciubotaru a reacţionat lucid şi cerebral. He might have what it takes :)
La chestiunea cu intimitatea cititului se adaugă și reversul medaliei: spațiul public există tocmai pentru manifestarea interacțiunii între indivizi. Dacă tu aduni niște telectuali să citească-n tramvai ca-n cameră la ei, unde mai e interacțiunea?
Exemplul cu discuțiile din Moromeții sunt cât se poate de relevante în sensul ăsta. Astfel că ăsta-i mersul: lumea citește acasă și discută în public, așa cum vezi la orice seminar/conferință de oriunde.
Cred că proiectul Lecturi Urbane este doar un concept şi ca orice concept nu are finalitate directă. Am să exemplific cu maşina concept. O creează cei de la design, cei de la motorizare pun pe pe ea tot ce e mai bun la cercetare, iar facilităţile sunt uneori futuriste, ca să nu spun ciudate. O asemenea maşină concept nu va deveni niciodată producţie de serie, însă anumite componente se vor regăsi într-un viitor model cu desfacere pe piaţă.
La felul în care decurge acum, a se reţine că nu am spus evoluează, Lecturi Urbane este doar un concept care dă bine, face zgomot pe twitter, apare în top 5 hashtaguri, dar finalitatea este ezitantă.
Ca şi tine, eu cred că lectura este nu neapărat ceva intim, dar e ceva pe care nu-l afişezi în tramvai, metrou şi altele de genul acesta. Şi mai cred că nu te poţi concentra în spaţiul public, la ceea ce citeşti . Şi atunci cei care participă la proiect, să-mi fie scuzată expresia, MIMEAZA lectura, ceea ce te duce cu gândul la un fals. QED.
PS Sper să treacă link-ul http://www.zoso.ro/lecturi-babane
Marieta #1:
Corect. Si nu vad de ce s-ar ofusca cineva cand ii spui ca nu i-a iesit implementarea practica a conceptului, doar asta e rolul prototipului: sa gresesti. Sa gresesti pana scoti un produs bun.
Dar in fine, cred ca s-au strans aici in cateva comentarii mai multe opinii decat am sperat vreodata, aproape nu e nimic de adaugat. Multumesc :)
Marieta #2 :
Pfoai, mersi de link :)
A zis Zoso ca Lecturi Urbane nu-i decat o chestie cool dar inutila, toata lumea ii da dreptate.
Nebuloasa? Cristina? Bleau? Unde sunteti, fratii mei? Nu cititi Zoso? Nu aveti argumente sa va aparati proiectul in care credeti? El nu-i troll sau hater?
Ascult. Greierii.
[…] Pentru că aşa e normal, cititul este un act intim, la fel ca rugăciunea, la fel ca ascultatul muzicii clasice. Fiecare pentru sine, extrăgând esenţe, cultivând, analizând, înţelegând.” (daimon.me) […]
[…] A fost un proiect la modă acum doi ani, a […]