Vremurile de altă dată

Astăzi vreau să vă povestesc nişte chestii din anistorie.

Bine, glumesc, nu-i chiar aşa veche treaba, e de când aveam io 11 sau 12 ani. Mergeam cu bunica spre Palatul Copiilor, fostul “palatul pionierilor” sau cum i-o fi zis. Reuşisem cumva, magic, să o conving să mă dea la un cerc foto – bineînţeles după ce-i cotrobăisem prin absolut toate cutiile, cutiuţele şi vechiturile de aparate foto găsite prin dulapuri. Întâmplarea a făcut ca pe drum să ne întâlnim cu ceva cunoştinţă care între altele i-a dat şi sfatul “dă-l şi la cercul de informatică, e de viitor”. A doua întâmplare a zilei a fost fix aceea că profesorul de la cercul foto era plecat la dracu în praznic urmând să vină la sfântu aşteaptă, în schimb profesoara de la info era acolo. Nu mai pusesem eu mâna pe vreun calculator, dar am acceptat cumva să mă înscriu la ea .. curiozitatea de copil, în principiu. Şi la convingerea bunicii, ei îi convenea ca activitatea mea să nu implice soluţii chimice, achiziţii de film şi alte cheltuieli inerente oricărui începător.

Pe vremea aia calculatoarele Palatului Copiilor erau nişte râşniţe oribile, din nefericire nu reţin şi modelul lor. Tot ce mai ştiu este că rulau o formă de ms-dos şi că operaţiunea de pornire implica pornirea serverului şi scoaterea noastră din sală pentru a putea ea introduce parola pe fiecare staţie. Chestia asta mi-a şi încercat o dată spiritul de observaţie, profesoara uitase să pornească serverul şi se chinuia împreună cu tehnicianul clădirii să descopere problema înlocuind cabluri. Nici n-o fost greu de rezolvat de altfel, le-am citit de pe ecran mesajul care trona: “Cannot contact server, boot process aborted” – sau ceva asemănător. Nu ştiam ce-i ăla server neapărat, da’ reţineam că nu-l pornise.

În fine, n-aş şti să vă spun prea bine ce am învăţat atunci, totuşi reţin câteva lucruri. Spre exemplu că prima, chiar prima lecţie fusese aia cu poziţia degetelor pe tastatură pentru touch-typing. E drept, n-a insist cu asta, doar a vrut să ne vadă că nu scriem doar cu cele 2 arătătoare. Mai ştiu încă de atunci că m-a entuziasmat de nedescris când a explicat schemele logice (en.: flowcharts), desene mici cu care reuşeam să reprezentăm diverşi paşi pentru a scrie cod. Tot timpul obişnuia să spună că totul e o chestiune de logică: desenezi schema, scrii pseudocod, apoi transpui aia în limbajul tău preferat. Pot spune acum, 10 ani mai târziu, că avea enormă dreptate: chiar şi în ziua de azi pentru a reprezenta un software facem fix, da’ fix acelaşi lucru: flowcharts în Visual Paradigm sau alt soft de inginerie, şi conversie directă din concepte în clase.

Pe atunci făceam BASIC, chiar versiunea de bază. Încă îmi amintesc surpriza de proporţii pe care am avut-o când am primit primul meu 286 şi alături de el şi o dischetă cu Q-Basic; un număr oarecare de instrucţiuni de control era diferit, şi manualul de ajutor foarte sărăcăcios. Ce era şi mai grav era că bibliotecile din oraş nu aveau manual pentru versiunea Q-. Mi se pare că la un moment dat, sâcâit fiind de lipsa de informaţii, am luat la plesneală vreo 2-3 manuale de la Biblioteca Copiilor (da, aveau manuale de programare acolo, go ahead and say woot) – am luat manuale şi deşi erau pentru alte versiuni de Basic, totuşi unele comenzi s-au potrivit. Îmi amintesc încă un manual care se numea parcă “Basic pentru aMICI” şi descria o versiune a limbajului specializată pe procesări de date … Eh, vechile zile când totul se potrivea cumva cu totul, dacă adaptai suficient ( “da, şi nouă ne ieşise tot tractor, dar l-am luat la pilit” ).

Îmi amintesc încă şi de anul în care am stat “pe tuşă” pentru că ceva nemţi se hotărâseră să ajute România donând o reţea de calculatoare perfect funcţională împreună cu munca de a face reţeaua şi a reface sala. La revenire ne întâmpinau nişte Pentium 3 alături de nişte monitoare CRT de 15 inci, frumos venite cu Windows 98, unitate de dischetă şi cd-rom. Vă las dumneavoastră plăcerea să vă imaginaţi cât a rezistat Norton Antivirus ieşirilor noastre pe internet (aveam şi net), respectiv cât au rezistat calculatoarele alea fără jocuri şi mii de programe instalate pe ele. Ba chiar, culmea neruşinării, un coleg mai răsărit a instalat Kazaa pe serverul profesoarei şi a învăţat-o cum să ia muzică de pe net :D

Trecuse vremea Basic şi am trecut la Pascal. De aici nu vă mai plictisesc, sunt simplele experienţe ale unor deja-adolescenţi cu un limbaj strong-typecasted (în Basic o variabilă stochează orice pui în ea, tot ce trebuie să faci este să n-o foloseşti unde nu trebuie), concursuri de cod îmbârligat (cum facem fibonacci? recursiv cu funcţii sau iterativ?). Au fost şi alea vremuri faine, ore de GTA2 în reţea şi de Age of Empires 2 la greu, programe scrise de 2 oameni din sală (me and a friend, să ne înţelegem) şi în rest distribuite urgent altora contra suc şi muzică, rulări de command.com /nul /nul peste reţea (ştiţi ce face? îi învaţă pe ceilalţi să salveze des), poze cu ţâţe goale puse wallpaper pentru următorii copii care urmau să vină, etc.

Şi-apoi am crescut. Încă mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi ajuns la foto :)

(p.s.: merită menţionată profesoara, cu mulţumiri că a suportat peste ani o trupă de zănateci: Drăghici Adriana; între timp s-a măritat)
(p.s.s.: dacă doriţi să povestiţi ceva pe tema asta scrieţi şi voi articol, sau dacă-i scurt ziceţi pe Twitter)