Vă amintiţi poate de articolul cu amintiri. Ei bine, Marieta îmi spune, nu – scuze – îmi aminteşte că există şi oameni care au ratat trecerea, au ratat momentul, sweet spotul, valul. O fi.
Dar haideţi să vă mai povestesc câteva întâmplări din preistoria calculatoarelor.
Prima dată am programat în Basic, limbaj slab structurat şi care se baza pe instrucţiuni de salt (GOTO) mai degrabă decât pe funcţii. Trecerea la Pascal a fost un fel de orgasm controlat – brusc pământul devenea mai solid. And Alex said that it was good. Conceptul de funcţie exista şi în Basic, dar eram prea necopţi pentru a înţelege cum funcţiona el concret.
Pe lângă programare trebuie să reţinem că am învăţat despre sistemul de operare şi tot ce ţine de el. Am învăţat pe calea cea grea (the hard way) că nu poţi folosi un hard-disk decât după ce îl partiţionezi şi formatezi. Am primit o dischetă cu vreo 7 utilitare de sistem, dar nu ştiam ce trebuie să rulez de pe ea. Dup-aia să vezi experimente kamikaze .. mai ales că nu aveam suficiente dischete cât să ţin una ca rescue disk. Şi dă-i nenicule cu formatarea şi repartiţionarea şi reinstalarea şi modificarea geometriei din BIOS şi chinuirea cu reparatul sectoarelor brusc devenite bad-uri … Mai ţineţi minte scandisk.exe?
Nu doar atât, ci folosirea ms-dos m-a învăţat ce înseamnă precizia: exact ca într-o consolă linux, ori scrii calea+numele programului corect, ori programul nu este găsit şi nu rulează. Şi nu doar comanda, ci uneori un număr minim de parametri necesari: Format /f /u /b pentru pregăti o dischetă, apoi sys c: a: pentru a transfera fişierele de pornire pe ea. Sau format /s direct. Să nu uităm pornirea himem.sys din config.sys dacă voiam acces la memoria extinsă. Să nu uităm de introducerea căii pentru anumite programe des folosite în autoexec.bat prin setarea variabilei PATH. Iar în lipsa unui editor cum ar fi edit.exe, prima dată spuneam list autoexec.bat şi apoi type autoexec.bat, copiind fiecare linie în afara celei care trebuia modificate, încheind editarea cu ctrl+z. Mai rău ca vi.
Probabil nu vă prindeţi unde vreau să ajung.
Să vă esplic. Cândva în viaţă am ajuns de am văzut un Windows 3.11, şi reacţia după 25 minute a fost meh. Ştiam ce-i aia interfaţă cu ferestre datorită Norton Commander, culorile nu mă atrăgeau prea mult, scurtăturile erau un fel de scripturi .bat mai drăguţe, conectarea la net era oribil de greoaie, nimic ce să-mi taie respiraţia. Şi pe parcursul anilor am păstrat, împreună cu colegii de generaţie crescuţi în furcile caudine ale ms-dos, doar o înclinare din cap. Windows 95? A, chestia aia care se rulează scriind win.exe, da, îmi amintesc. Windows 98, chestia aia care pentru a o instala pe un disk cu baduri sau pe un calculator cu 12mb ram trebuie să: porneşti de pe cd, alegi ms-dos prompt, rulezi setup.exe /s /m pentru a evita scandisk şi verificarea memoriei disponibile.
Cum era aia cu Windows, că e făcut să fie uşor pentru toţi, doar să dai click pe Next? Mneah. Neither Chuck Norris nor Alex wouldn’t approve.
Încă păstrez o vagă urmă de neîncredere când văd pe cineva că nu poate înţelege structura arborescentă a fişierelor şi directoarelor de pe un computer. Cum de alfel mă calcă pe nervi oamenii care nu reuşesc să vadă aceeaşi structură în meniul telefonului mobil sau în cel al setărilor de la TV. E penibil de uşor.
Poate că vi se par aceste exemple prea .. nişate? Hai să luăm unul diferit.
Am o colegă de facultate care fotografiază pe film, cu un slr Canon. Ar fi avut banii să-şi cumpere un dSLR, dar n-a vrut, pentru că “e mai reală fotografia, obţii efectul artistic mai uşor”. Şi are dreptate: chiar dacă nu obţine imagini tăios de clare (sharp), totuşi reuşeşte să le dea un aer de poveste mult mai uşor decât mi-ar ieşi mie vreodată. Chiar dacă pierde din calitate la scanarea filmului în digital.
O urmăresc încadrând printr-un vizor care n-o ajută la regula treimilor, alegând o diafragmă pentru că ştie fix ce-i trebuie, folosind exponometrul analog al camerei doar pentru consultare şi corelând din cap informaţia pentru a obţine expunerea corectă … asta numesc eu talent. Dacă ar trece mâine pe digital probabil că ar lăsa în praful drumului alte zeci de fotografi închipuiţi (wanna-be) care trag pe Auto folosind scule mult prea deştepte pentru ei.
În concluzie.
… Nu-i concluzie, urăsc concluziile puse fix la final ca într-o compunere şcolară cu introducere şi încheiere –
Ideea principală ce se doreşte a fi exemplificată este aceea că nimeni nu “pierde startul” decât în sensul îngust al tehnologiei curente şi la modă, unde într-adevăr contează informaţia la zi. Dar structura arborescentă la organizarea fişierelor este perenă, ceva venit din logica matematică. La fel cum expunerea corectă pentru un film este o formulă precisă între distanţa focală, sensibilitate şi expunere, lucru nealterat de la inventarea fotografiei şi până la preschimbarea filmului în senzori cmos.
Nu poţi rata startul. Poţi doar rata să înţelegi fundamentele şi să te adaptezi.
Pai si aia inseamna c-ai ratat startul.
Crezi ca se mai face o revolutie si pentru aia care dormeau la prima ? Crezi ca se intoarce promptu’ alb pe ecranu’ negru ca sa-i educe si pe astia nascuti direct experti SEO in XP ?
Ei. Toata lumea rateaza toate starturile celorlalte generatii. Unii rateaza si startul generatiei lor.
Promptul alb pe ecran negru inca exista si se numeste consola. Pentru cine vrea sa se apuce de invatat, zic. La fel cum exista full manual control pe un deselere.
Da. Problema este ca acum exista si alternativa. Atunci nu exista.
Si aceasta alternativa anuleaza faptul ca exista consola. L’embarras de choix ii zicea in manualele de limba franceza pe care ma gindesc c-oi fi invatat si tu, si noi aveam impresia ca intelegem ce inseamna.
Nu toata lumea a apucat sa faca o schema logica cum .. nu toata lumea a mostenit un zenith ….
Nimeni nu mai vrea explicatii referitor la cum se face si de ce, se ia informatia asa cum se gaseste si se aplica. Ce iese se ia de bun si atat. Nu se mai experimenteaza de loc.
Mircea:
Păi noi vorbim de oameni care vor activ să înveţe dar nu ştiu cum s-o facă, nu despre cartofi de canapea, este? Nu trebuie să se întoarcă nici o consolă, o descoperă oamenii singuri. Oamenii care au nevoie să o descopere, gen.
wtfro:
Ratarea startului poate avea loc doar într-o competiţie cu final definit şi care implică să-ţi utilizezi toate resursele. În afaceri nu ratezi startul, eventual ratezi momentul propice şi trebuie să te baţi mai cu forţă decât ai face-o, dacă se poate lovind direct în concurenţă.
Un copil care se va naşte peste 10 ani nu va fi ratat startul în programarea Java, dimpotrivă: va avea la dispoziţie material căcălău din care să înveţe. Diferenţa între sprint şi maraton. La maraton dacă ai ratat startul sprintezi puţin şi ai ajuns plutonul.
Plus că viaţa-i ciclică, scoate periodic din scenă diverse metode (tehnologii) şi introduce altele. Ai câte un start proaspăt din 5 în 5 ani, dacă ar fi să forţez nota. Nu poţi să le pierzi chiar pe toate.
Sunt perioade care nu se pot compara, distructivă a fost şi lipsa joburilor de profil, exista un singur calculator la Centrul de calcul, nici vorbă de cărţi de profil, nici măcar cursurile de la facultate nu erau tipărite, aşa că ani buni ne-am îndepărtat de ceea ce ar fi trebuit să fim şi ne-am reprofilat. Desigur că poţi avea câte un start în fiecare zi dacă vrei. Numai că ceea ce ai ratat din diverse raţiuni de epocă, e foarte greu de recuperat, motivele cred că sunt lesne de înţeles. Nu că mi-aş dori-o, dar translataţi cu un ecart destul de mare, anii de facultate ar fi dat alte rezultate. Discuţia e mult mai amplă.
Facultatea de informatică din perioada pe care o descrii s-ar translata într-o Facultate de Studierea Clonării în 2010. Aşa cum clonarea nu reprezintă o piaţă, o tehnologie sau măcar un domeniu dezvoltat, nici calculatoarele nu erau nimic pe vremea aia.
Ia ca punct de reper anul în care au început să fie căutaţi programatori pe scară largă în România: 2000? Mno, un puştan născut în ’86 ar fi fost bun de angajat la nivelul de atunci, se căuta încă Visual Basic şi FoxPro. La voi nu cred c-a fost atât problemă de start cât de existenţă a domeniului.
Fără modestie, dacă aş fi avut şansa ofertei actuale, cred ca m-aş fi descurcat decent. Acum mă împart între familie, job, pisici, twitter şi multe ambiţii. N-o să-mi iasă decât parţial dar tot e un succes. Şi mai e ceva, am comis ceva boacăne pe blog, am zdrăngănit pe twitter şi am fost ajutată.
E cineva care a reparat tâmpeniile, a făcut ordine, a scos pluginuri inutile, a pus altele utile şi în ciuda celor clamate pe blogul personal, n-a acceptat să taie o chitanţă. Ciudat, nu ne cunoaştem.
Cam aşa stau lucrurile.