Shorts

• Ninge de ieri seară. Of course şi subînţeles, astăzi era o fleaşcă de nedescris pe jos, numa’ bună să te faci maroniu până la glezne and then some more. On the bright side, s-a depus destulă zăpadă cât să poţi lua de pe gard sau maşini şi să faci un bulgare sănătos :D, plus că nici nu s-a format polei şi se poate alerga fără teamă.
• Într-un final apoteotic au reuşit şi cei de la RATT să dea drumul la minunea cu portofelul electronic. Te duci la chioşc şi-ţi faci card (musai cu buletin, nu vor să facă nenominale), apoi poţi încărca ce sumă vrei în portofel; totuşi trebuie să fie multiplu de 1,6, cât este biletul. Sigur că asta implică să efectueze omul nişte operaţiuni în minte, spre exemplu dacă are abonament şi urcă pe o linie comună să apese “R” înainte – altfel se trezeşte cu bani luaţi din portofel. Şi să citească pe validatoare dacă linia este setată corect. Well, din moment ce totul este electronic măcar sumele pierdute pot fi restituite fără probleme.
  Observaţie personală: exact ca şi cu o carte de credit, faptul că ai posibilitatea de consum fără să plăteşti pe loc şi deci fără să ai un control strict te face să consumi în prostie. Am încărcat luni 8 lei şi ieri 16, spre a rămâne cu vreo 6 lei astăzi. Unde s-au dus restul? Mister.
• Rămânând la iarnă, ţân’ să precizez loud and clear că urăsc frigul. Nu neapărat pentru c-aş fi sensibil, mi-ar îngheţa ouăle,mâinile sau alte extremităţi – chiar rezist ok până pe la 5 grade sub 0. Dar când ajung acasă mă apucă o moleşeală absolut irezistibilă, şi dacă fac greşeala să mă întind pe pat acolo adorm câteva ceasuri bune. N-am înţeles exact care-i şpilu’, nu ajută nici măcar duşul cald – ba chiar adorm mai adânc.
• Avut azi primul examen pe sesiunea asta. După toate semnele o să fie şi-o primă ratare. Bonus points pentru oamenii care au avut ideea să aducă un profesor mort şi să-l planteze cu tot cu coşciug în holul universităţii, chiar a avut efect .. moralizant :)) Extra bonus pentru că în mijlocul examenului a început să cânte un cor “Doamne miluieşte” or something like that, de mă bufnea un râs morbid în barbă.
• Cum a fost primul examen trebuia să-l cinstim cum se cuvine. Văzusem la Tomata o recomandare pentru Garaj Pink Freud, mi s-a părut ok din descriere, so we wanted to check it out. În afară că nu au pus măcar o firmă deasupra uşii (şi-am trecut de 2 ori pe lângă ei până să vedem numărul şi-un afiş), au un orar zic eu infect: de la 18 la 02, ce-s alea 6 8 ceasuri? Bun, înţeleg să nu deschizi la 10 dimineaţa, da’ un 14 acolo .. mno, asta e, rămâne pe altă dată.
  Prin urmare am luat în vizor următorul local care era în zonă: restaurantul de la Fabrica de Bere. Am bâjbâit şi aici până să nimerim uşa, dar măcar au zis că se poate face excepţie şi fuma lângă uşă (e local de nefumători). Halbele îs puţin mai mici ca în Retro am impresia, însă preţurile la mâncare par mai mult decât ok. După vreo 9 halbe şi-o ciorbă de burtă nota de plată a venit 35 de lei. Would visit again.
• Rămân pe subiectul “şcoală”, să zic şi câteva cuvinte despre master. Honestly, am obosit să fac “şcoli”, anume să studiez ce vor alţii. Sînt aproape sigur că nu doresc să continui un master în domeniul informaticii – pur şi simplu programele oferite de universităţi sunt outdated. Nu mai am chef să mă joc cu unelte vechi. Sigur, se poate argumenta că programarea este o artă care nu depinde de mediu – şi totuşi! Prefer să îmi fac eu însumi formarea mai departe, alegând să aprofundez anumite limbaje şi tehnologii, fără impunere din afară. Cine mă grăbeşte, viaţa? Aia care m-a obligat să stau deja 15 ani în şcoală? Give me a break.
• Era un magazin micuţ lângă DHL, un magazin artsy cu diverse decoraţiuni, beţişoare parfumate, insigne indie, statuete and stuff like that. Chiar mă întrebam retoric cum reuşeşte să supravieţuiască concurenţei marilor retaileri şi mă minţeam că probabil datorită preţurilor. Un pachet de beţişoare care aici costa 3 lei în Bega la etaj costa vreo 6-8, exact aceeaşi marcă. Să nu vorbesc de preţurile din Mall, cât or fi părând ele de “decente” unora, prin comparaţie sunt exorbitante.
  Ei bine, bietul meu magazin şi-a dat obştescul sfârşit acum două săptămâni. Au rămas în urmă nişte marfă nevândută şi un afiş care ne îndrumă să căutăm produse similare la Bega. Sper, chiar sper ca viaţa să nu se agluzineze în aşa hal încât doar giganţii să poată rezista. Eu unul m-am decis – de acum încolo nu mai pun piciorul în hyper-, super- sau mega-marketuri, or whatever name will they invent. Ăştia mici îs baza, furnicile care chiar aleargă şi se stresează pentru produse ..

.. ok, astea au fost orice dar nu “scurte”. Asta e.