Charismă

This one’s short.

Alegerile prezidenţiale au fost pe 6 Decembrie, au trecut abia 2 luni de la ele. Am menţionat atunci ce am votat şi de ce, am spus-o clar că a fost la limită şi că am ales greu. Nu mi-e ruşine să recunosc acum că am ales o trupă de perdanţi. Simplu. De la taxe pe fast-food şi la înlocuiri de cadre cum nu s-a mai văzut (vezi peripeţia eternă de la Aeroport), guvernul Boc IV nu are nici legitimitatea nici forţa să facă ceva util pentru ţara aceasta. Totul sub oblăduirea preşedintelui, of horse.

Dar ce voiam să spun: urmăresc parţial amuzat şi parţial serios comentariile de la ziarele online. De fiecare dată când apare un articol cu tentă politică sau despre vreo decizie a unui politician, apare trupa de comentatori care se împarte imediat în două: ăia care spun resemnaţi că “futu-i au fost alese nişte lepre”, respectiv ăia care repetă cu obstinaţie şi uneori cu argumente că “dar cu Geoană şi cu ăialalţi ne-ar fi fost la fel de rău”. Acest ultim semi-argument îmi pare definitor pentru politica românescă.

Practic, am impresia clară că s-a ajuns la un fel de dead-end, cul de sac şi cum vreţi să-i ziceţi. România nu a mai produs politicieni buni de multă vreme – şi când spun politicieni “buni” nu mă refer la virgine imaculate, care nu fură nu mint nu înşeală sau nu fac şperţuri. More or less asta fac toţi. Zic “politician bun” şi mă gândesc la un manager, un om care are şi cunoştinţe juridice şi de sociologie sau psihologie, care e calificat pe domeniul lui, pe scurt un om care pus în funcţie să-şi facă treaba şi nu să caute pe Google. Ultimul om de care am auzit este Dacian Cioloş, care tocmai ce-a fost votat în unanimitate pe postul de comisar european pe probleme de agricultură.

În ţară situaţia e rozalie, n-avem. N-avem nici măcar oameni charismatici, Crin Antonescu a strâns de-un 20% şi s-a pişat pe ei la câteva ore distanţă, pletosu’ de Remus Cernea e absolut irelevant pare-se, cine rămâne? Perdanţii cursei prezidenţiale au fost nişte iluştri necunoscuţi şi au rămas la fel. Am senzaţia că partidele au deci timpul să coacă în laboratorul intern o plăcintă foarte bună, dacă vor. Dincolo de jocurile de la Bucureşti, în teritoriu sunt convins că există oameni de calitate neutilizaţi. Până la următorele alegeri, fie ele parlamentare sau prezidenţiale, partidele au timp să croiască nişte oameni capabili, nişte oameni care să fie învingători încă din proiect, oameni care să fie totuşi ceva mai informaţi şi ceva mai inteligenţi decât Vanghelii care se etalează acum pe la centru.

Ăsta ar putea fi momentul zero al politicii româneşti; în timp ce PDL se năruie sub presiunea internă a organizării mafiote şi sub presiunea externă numită “criză”, restul partidelor au un minunat time-out pe care momentan îl irosesc şi pe care l-ar putea folosi pentru a creşte şi a lovi la momentul oportun.

Probabil doar visez frumos.