Leapşă indiscretă

Luată de la Arashi. By the way, când a dispărut toată nebunia cu lepşe? Nu mai e o modalitate bună de link-building? Nu mai are nimeni răbdare să scrie şi să citească? Nu-i bai, găsim noi nişte alte jocuri .. :)

Now to the questioning:

1. Ai o porecla?

Nu. Nickname pe internet a fost, este şi probabil va fi dAImon, cu A şi I litere mari, scris mereu greşit de toţi oamenii care citesc în diagonală. Am mai avut 2 variante “necizelate” ale lui, iar în locurile unde un simplu dAImon a fost deja luat folosesc variaţii precum dAImons, dAImonz, dAImonxxx, dAImons’ etc.

Cum ziceam, singura poreclă pe care-am avut-o o fost grasu’. Şi cum e şi ea comună pentru mulţi alţii .. meh.

2. Unde locuieşti?

Într-un oraş liniştit, pe o stradă liniştită, lângă o şcoală la fel de liniştită. Serios acum, soarele bate în casă abia de la 3 după-amiaza, iar din oră în oră aud clopoţelul de la şcoală. Uneori mai huruie tramvaiul sau se aude în noapte toba unuia care se crede os de zmeu.

Nu, nu v-am dat adresa exactă, însă consider că un răspuns d-ăsta e mai semnificativ …

3. Ce inaltime ai?

Vreo 81-82 de centimetri peste metru. Atâta aveam şi la finele şcolii generale, şi acolo m-a uitat natura.

4. Ai zi onomastica?

Sf. Alexandru, plus uneori Sf. Petru după numele naşului de botez. Când îmi amintesc.

5. Cu ce te ocupi?

Sunt între trei lumi, cam la fel cum eram şi când am început prima dată să scriu pe acest blog. Pe-atunci tocmai începeam anul I de facultate şi încă mai lucram la Solectron.

Acum … acum sunt pe punctul să termin facultatea – well, pe punctul să termin cei 3 ani “regulamentari”, urmând probabil prelungiri. Acum lucrez în limba engleză şi din confortul casei mele, şi parcă halele lungi şi înghesuiala vitelor din fabrică au rămas undeva într-un colţ de memorie doar pentru comparaţie, doar pentru “nu aşa”.

Şi totuşi e o lipsă de ceva, o lipsă acută de scop, de definiţie, de ţintă. Plutesc, şi asta nu-mi place.

6. Ai fraţi sau surori?

Nu.

7. Limba maternă?

Româna.

8. Limbi vorbite?

Româna, desigur, şi engleza.

9. Colecţii?

Nu. Pur şi simplu nu am răbdare pentru aşa ceva.

10. Număr la pantofi?

Irelevant. Pot dezvălui multe altele, dar ăsta e un detaliu prea personal.

11. Şcoli absolvite

Liceul. Pus la dracu în praznic, acolo unde a înţărcat mutu iapa, şi cu orele începând de la 7:30 în loc de 8:00. Cu facultatea încă mai lupt.

12. Materia preferata?

Pauza. Nu glumesc, toate materiile au importanţa lor aparte, n-aş vrea să le clasific. Însă pauza e singura materie care aduce fericirea, dă timp pentru copierea următoarei teme, lasă ferestre între cursuri şi nu în ultimul rând permite mersul la budă fără să pierd din materie.

La fel cum orice ai face în viaţă, oricât de important, pauza de după e singurul moment lucid în care ai privire de ansamblu. Cum să n-o iubeşti?

13. Ce hobby-uri ai?

Păi, după cum mi s-a mai spus destul de plastic, “taking random pics”, “urmărirea tâmpită a tramvaielor prin oraş”, “cititul de nebun pe stradă”, “statul pentru perioade nesănătos de lungi în faţa computerului” .. ajunge.

14. Bani de buzunar?

Salariu. N-am avut niciodată bani de buzunar, motiv care mă şi face să fiu oarecum iresponsabil când vine vorba de cheltuieli.

15. Dorinţă?

D-apoi … dorinţa e în funcţie de ceva, într-un context. Uite, spre exemplu vreau o temă nouă pentru blog, ceva custom-made, am şi început să scriu nişte requirements pentru ea.

În rest, dorinţele sunt ale mele şi prin urmare voi tăcea versatil asupra lor. Ice-cream, anyone?

16. Vise?

Să …

17. Numar norocos?

Nu ştiu, nu cred. Am numere preferate, însă.

18. Ai vrea să revezi

Lumea copilăriei, cu ochii de acum. Uitarea doarme greu.

19. Ai animale de casă?

Avut. Nu intenţionez să mai. Oricine ţine animal fără să-i ofere ocazia unui companion timp de minim câteva ore bune mi se pare un tiran nemernic. Dacă n-ai curte sau măcar 2 animale la bloc, mai bine te laşi de sportul ăsta.

20. Sentimentul cel mai preţuit?

D-apoi … lasă, duduie, că vrei să ştii prea multe. Ce dai ca să afli?

21. Care a fost cea mai frumoasa zi din viaţa?

Încă n-a venit, şi sper sincer să nu vină vreodată. Când ştii că “cea mai frumoasă zi” e undeva în trecut, se cheamă că şti pe moarte.

Bineînţeles, vă serviţi dacă simţiţi nevoia.

Criptogramă-nşelătoare
Povestea unei soţii de avocat, în 43 de imagini

Comments 2