Face ce face Ramona şi trânteşte articole care “cer” un răspuns. Ultimul din serie e despre tentaţiile astea nocive pe care ea zice că nu le-a încercat niciodată: ţigări, droguri, alcool. Şi întreabă ce mama dracului ne atrage la ele.
Ei, o să încerc a creiona un răspuns.
În primul rând, e vorba despre chestia aia banală, integrarea în grup, peer pressure, pula mea – e lucru ştiut dar se trece lejer peste el, ca şi cum ar fi prea uşor. Ţin să reamintesc că fiecare dintre cei care se laudă că nu s-au integrat în grup ori mint de rup ori erau superiori în economia grupului (de cele mai multe ori, mai inteligenţi). Majoritatea oamenilor nu sunt aşa însă, la 15 ca şi la 9 ani poţi fi încă convins de prieteni să-ţi răneşti profesorii, darmite să tragi 4 fumuri dintr-o ţigară. Sigur, idealul ar fi persoane cu o coloană extrem de fixă şi care dacă tot se apucă de ceva o fac strict din proprie iniţiativă. Pe de altă parte … nigger, please. E ca şi cum ai încerca să te opui valurilor mării – e natural să experimentezi la vârsta aia, iar odată şi-odată tot vei fi înghiţit de val. Contează mai mult să ieşi sănătos de acolo ;)
Apoi chestia e că lucrurile astea-s plăcute, oricum o întoarcem. Sigur, se găsesc gagici care să nu suporte alcoolul, la fel cum se găsesc oameni ce să urască mirosul de fum sau mirosul de marijuana; dar astea-s excepţiile, majoritatea oamenilor pot deriva/obţine ceva plăcere din viciile menţionate. Sigur, te poţi distra şi fără ele, dar problema nu se pune niciodată în termenii lui “la ce putem renunţa”; doar asceţii o pun astfel, oamenii normali descoperă o resursă de plăcere şi o folosesc raportându-se la costuri şi beneficii. Cel mai bun exemplu aici este chiar alcoolul, el fiind recomandat de doctori din nişte timpuri străvechi şi mi se pare că şi-n Biblie scrie cum că un pahar de vin pe zi nu strică. Unul!
Pentru că, mare mirare, exact asta-i problema: nu ce bagi, ci cât. Marijuana şi restul drogurilor nu sunt interzise pentru că ar produce plăcere (şi Cnspiraţia Masonilor vrea să ne vadă chinuiţi), ci pentru că raţional vorbind consumul lor produce daune majore societăţii – productivitatea muncitorilor scade, unele substanţe incapacitează omul după consum, dependenţa e greu tratabilă, unii mor. Tot de asta şi fumatul începe să fie interzis, la unii în interiorul clădirilor, la alţii în exterior; avem dovada că omul expus la fum constant are şanse mari să facă un cancer la gât, să-i pice dinţii şi aşa mai departe .. mna, societatea îşi protejează investiţia. Dar până la ordine contrarii din partea Mamei Natură, tentaţia plăcerii este programată (hard-wired) în creierul nostru. Take it or leave it.
Nu în ultimul rând, o bună cheie de descifrare zace în analiza limitelor. De ce fac unii bungee-jumping? Statistic vorbind, şansele să se rupă coarda există, rişti să mori. De ce fac unii parkour? Dăm o căutare pe Youtube şi găsim zeci, sute de înregistrări ale unor încercări ratate (failed stunts). Foarte puţini oameni sunt echipaţi, educaţi şi dispuşi să-şi pipăie limitele intelectuale; foarte puţini sunt în stare să înveţe ceva, apoi la 10 minute distanţă să realizeze că ce au învăţat este un rahat în Marele Tablou şi că mai au de acumulat enorm. Majoritatea oamenilor îşi educă orizontul copilăriei până la strâmtoarea unui mic punct de vedere, şi gata, se consideră echipaţi pentru luptă.
Fie că vrei serotonină fie că vrei adrenalină, unii caută limitele. E normal, firesc şi de aşteptat ca un om obişnuit să descopere ceva ce-i face plăcere (fie că e mausul fie că e undiţa..) – şi apoi să insiste în direcţia aia. Eu recunosc deschis că aş încerca căcaturile alea care dau dependeţă dacă aş fi sigur că am o plasă de siguranţă trainică în spatele meu şi care să nu judece la final; în fond ce-i mai rău, să nu fi încercat niciodată sau să te întrebi cum ar fi dacă? La alcool ştiu, nu ne înţelegem încă aşa cum aş dori dar am idee unde-i limita, cât pot şi ce se întâmplă când trec peste (nici măcar nu fac urât la beţie, primesc shutdown fizic). Ador aroma tutunului când ţigara arde la început, urăsc arsura de la capătul celălalt,urăsc gustul şi mirosul de după .. de asta nici nu cred c-o să mă apuc vreodată de ars ţigarete obişnuite. E ok, am trecut pe-acolo, am mers mai departe.
La un moment dat încercasem să- lovesc pe profu’ meu de religie cu ceva chestie copiată din Eliade, cu depăşirea limitelor cu orice preţ, chestii d-alea de puţoi teribilist; n-a răspuns cu vreo tiradă sau ceva moralizator, doar s-a uitat adânc şi-a notat în trecere .. “numa’ vezi că îs unele chestii pe care le încerci şi din care nu te mai întorci -liberul tău arbitru nu duce mereu înspre chestii însorite”. N-am înţeles atunci, am înţeles abia când am ajutat colege bete moarte să vomite toată noaptea şi când am văzut oameni de vârsta mea după ce fumaseră diverse şi aveau tripuri spre negativism pur. Te poţi întoarce? Asta e singura întrebare.
Şi până la urmă … viaţa nu e cu plasă de siguranţă.
saru’mana de mentionare ;)
Io n-am fost niciodata “victima” a peer-pressure. Nu am fost o tipa populara, ca nu eram in “gasca” lor, dar chiar nu m-a interesat faza asta. Stiam mult prea clar ce am de facut in viata, ca sa nu ma complic cu asa ceva.
Dintre toate ‘relele’, consum unul singur. Foarte rar si in cantitati foarte mici: alcool. Mai exact vin alb de Cotnari. Astuia ii inteleg si calitatile “curative”, pentru restul insa am in continuare repulsie.
foarte bun articolul, mai ales ca m-am gandit de o gramada de ori al chestiile astea.
pana la urma, si la faza cu fumatul si bautul, de regula persoanele educate si cu o dreapta coloana verticala nu sunt cele care stau prin bai si fumează sau se fac praf la petreceri de beţi-bete ce sunt, right?