Vechituri

Cum era vorba englezului? Multă vreme a trecut de când nu ne-am mai văzut? Sper c-am nimerit. Ei bine, constat că atunci când n-ai idei proprii poate fi folositor să te tragă altcineva de mânecă şi să-ţi îndese “pe ţeavă” un subiect. În cazul de faţă, este vorba de o leapsă din partea lui Mircea; n-am înţeles exact ce vrea, aşa că o să scriu ce-mi vine mie la subiect. Tot cu calculatoare, desigur.

Zice el c-a prins mauşii vechi, pătraţi. Şi eu i-am, ba chiar am prins calculatoare fără maus, cărora nu le trebuia un aşa instrument. A prins imprimantele matriceale, şi eu mi le amintesc deşi n-am avut în casă aşa ceva. La schimb am avut şi ecran de protecţie la monitor, un fel de frecţie la picior de lemn dar să nu divagăm.

Din preistoria calculatoarelor îmi amintesc că se primise la şcoala generală un set de maşini vechi, 286 sau chiar mai rău, legate în reţea. Este până în ziua de astăzi singura reţea unde n-am reuşit să înţeleg nimic; nu doar eu, dar eram 3 d-ăştia în clasă şi nici unul n-am reuşit să determinăm cum mama dracului funcţionează animalul. Îmi amintesc că trebuia să fie pornit serverul, iar reţeaua era marcată printr-o unitate P:\ (ceea ce duce la concluzia automată numărul 2, era ceva bazat pe DOS şi nu pe Linux). Cred c-am mai povestit faza pe undeva, dar merită: fiind shared unitatea P:, creasem un fişier text pe care-l salvam şi redeschideam cu rândul, făcând practic un fel de multiplayer notepad (also known as prehistoric mIRC). A durat cam o săptămână să se prindă proful că absolut toţi colegii ştiu să răspundă la întrebările lui după un save/reload, aşa că a băgat nasul. Noi am răspuns că dom’le stăm pe net, urmând bineînţeles ditamai scandalul de la directoare că CINE V-A PERMIS, O SĂ PLĂTIŢI FACTURA LA TELEFONIE, NESIMŢIŢILOR etc etc. Chiar aş fi vrut să fi înregistrat faţa ei când a realizat că n-avem fir de telefon acolo şi că ne-am bătut joc de ea. Cumva am şi reuşit să futem reţeaua aia, din păcate nu mai ţin minte cum :( , din fericire nimănui nu i-a păsat :D .

(apropo, aceeaşi directoare a făcut criză când fiind “de serviciu” pe şcoală am comutat telefonul de pe Pulse pe Tone şi n-a mai primit apeluri; cam ăsta era nivelul prin 2000)

Mai sus am spus DOS şi nu MS-DOS, ştiţi diferenţa? Acel “MS” vine, precum v-aţi aştepta, de la Microsoft; au existat mai multe versiuni, spre exemplu DR-DOS, fiecare cu specificul ei. Totuşi varianta MS- a supravieţuit până la celebra versiune 6.22 şi peste ea s-a construit interfaţa rămasă în istorie drept Windows. Versiunea 3.10 pentru acasă, versiunea 3.11 pentru grupuri (for workgroups). Din păcate prin Timişoara n-a fost niciodată popular Linuxul, sau cel puţin n-am reuşit încă să nimeresc oamenii interesaţi de aşa ceva. În schimb am parcurs drumul lung de la 12mb ram la 1024 mb ram, de la hard disk de 40mb la hard disk de 1,000,000mb (1gb), nu mai spun de grafică şi toate alea. Am parcurs drumul cu Windows, trecând de la rahatul instabil de Windows95 la rahatul instabil de Windows98, prin Millenium şi XP până la Vista şi Windows 7. Mai ştiţi Windows 3.11? Avea iconiţe! Pe care puteaţi face dublu-click! Şi sunet! Bine, n-avea Winamp, dar trecem peste. Primul meu Winamp nu reuşea să decodeze piese .mp3 fără să gâfâie, pe un procesor de 33mhz. Abia când l-am schimbat cu unul de 100mhz am simţit diferenţa. Da, o creştere de 300%, ia spuneţi-mi cât de mare e diferenţa între un single core şi un core2duo la folosire uzuală. A, nu prea există, bine :) Vreţi să-mi explicaţi la ce-i trebuie ţăranului mediu un procesor cu 4 nuclee şi o cantitate de 4gb memorie?

Ca standard de comparaţie, pe primul meu PC am avut un joc de şah cu 10 niveluri (nivele?) de dificultate. Din ele, reuşeam să-l bat la primele 3 şi să câştig la timp la primele 5. Presupun că un jucător experimentat ar fi avut mai puţine probleme, dar, hey, eu aveam 11-12 ani pe-atunci. Jocul se încărca de pe o dischetă de 5.25 inci, şi periodic trebuia să formatez discheta pentru că dezvolta sectoare rele. Nu, nu avem nevoie de 11 (unsprezece) versiuni de Chessmaster sub Windows sau de zeci de clone de şah sub Linux.

Chestia asta mă duce la o altă idee: nu avem nevoie de atât de multe programe. Ţin minte că urmăream CDurile revistelor, pline de programe shareware pe care le testam în prostie. Nu folosea nicicui, nu aveam nevoie de versiuni noi pentru editoare foto, video sau audio, nu aveam nevoie de versiuni trial pentru jocuri. Dar le testam pentru că erau noi şi oricum ne plictiseam, aveam zeci de programe instalate şi sistemul de operare se  reinstala uneori şi mai des decât lunar. Astăzi am instalate aproximativ 60 de programe, dar folosesc uzual aproximativ 15. Cincisprezece. Un om obişnuit are nevoie de mult mai puţine.

Până în ziua de astăzi mor de ciudă să văd un calculator modern “gâfâind” sub presiunea multor programe de fundal (start-up) sau a unui browser încărcat cu toolbars. Foarte mulţi oameni nu deţin controlul PCurilor proprii, nu citesc, nu observă, n-au timp de manuale şi restul chestiilor: ei doar au învăţat să facă click şi totul să le fie pus pe tavă. Nu, nu am nevoie de Google Updater să ruleze în fundal, chiar dacă are nevoie de doar câţiva kilobytes. Nici de jusched, Java Updater. Nici soffice, procesul de la OpenOffice n-are mai multă nevoie să pornească. Mizeria de Yahoo Messenger deja merită târâtă în curtea din spate şi împuşcată pentru că porneşte automat. Cine pula mea le-a dat voie?! Sigur, pot alerga eu manual să şterg, să dezactivez, să inversez opţiunile, dar asta neagă fix ideea de “simplu”, nu?

Apropo, ideologia Microsoft “să fie intuitiv” a educat de minune viitorul consumator de produse Apple .. ironic :)

Vorbind despre standardele omului: în mod normal, Windows98SE avea nevoie de 16mb memorie pentru a se instala. Eu l-am pus pe o maşină cu 12, încă nu-s în clar de ce a mers. Nu, pe atunci nu aveam nevoie de un browser. Da, şi pe atunci se folosea tot Microsoft Word. Da, toate programele şi jocurile încăpeau în câţiva mega-bytes de memorie. Deja pe când aveam o maşină 486 devenisem mândru că deţineam o colecţie de 80 (!) de piese .mp3, iar colegii deştepţi vindeau calculatoare 386 ţiganilor pe post de player mp3; da, capacitatea de a stoca pe computer un număr de piese cât să nu stai să schimbi CDuri era un lucru considerat genial. Bagi CDul ăsta cu mp3uri şi ai aici 200 de piese .. cuvinte magice.

Ciudat, nu m-a prins niciodată chestia cu perifericele. Sigur, am trecut de la maus-cu-bilă la maus-cu-laser când a fost musai, am trecut de la tastaturi simple cu 108 taste la animale cu multe scurtături. Dar încă n-am trecut, spre exemplu, la kit cu baterii şi fără fir – cel mai enervant este să ai în casă un echipament funcţional şi să nu-l poţi folosi din lipsă de consumabile. Un coleg din liceu era obsedat de tehnică, cred c-a fost singurul care şi-a luat volan şi joystick, ba chiar carcasă BTX cu noise-reduction; sigur, au stat jucăriile nefolosite, dar ce contează? Apropo, faptul că oamenii nu au nevoie până în ziua de astăzi de imprimantă proprie este singura explicaţie validă pe care o găsesc pentru halul în care arată acea industrie. Am avut acasă un Lexmark low-end şi am pus mâna pe diverse imprimante: toate au în comun o singură chestie: fie sug grav fie au preţ de imprimantă industrială.

Cert este că nu duc dorul tehnicii de calcul vechi. Sigur, sunt anii nebuni ai căutărilor şi experimentelor, dar nu toţi avem mereu vârsta de 13-16 ani şi timp să testăm tot. Nu duc dorul Q-Basic, nu duc dorul cancerului numit Visual Basic. Apropo, toţi copilaşii iniţiaţi în VB au migrat într-o primă fază la PHP, ceea ce încă generează un număr de pagini web absolut oribile şi cu o funcţionalitate idioată. Nu duc dorul agrafei din Word şi al ecranelor albastre, chiar n-aş vrea să revină programele care când se blochează opresc întregul calculator. Iubesc tehnologiile mature, care au o istorie şi un număr de materiale ce permite plonjarea nedureroasă în ele. Anii pre-2000 vor rămâne acolo, uitaţi în istorie, rememoraţi doar de cei care chiar erau interesaţi de calculatoare pe atunci.

Acum avem căcaturile moderne pe care să le experimentăm, desktop-to-web transition, interacţiunea în timp real, Facebook, jocuri online, jocuri sociale, phishing, toată pleiada de chestii pe care copiii de acum le iau drept subînţelese. Şi poate-i mai bine aşa.