Însemnarea de faţă nu-i scrisă atât cu gândul la dumneavoastră, cititorii, cât cu gândul la mine. Vreau să notez, consemnez şi reţin că la momentul de faţă îmi plăceau melodiile dinjos, că le găseam interesante şi pline de sens.
Sper totuşi să vă placă şi vouă :)
a) Dumitru Fărcaş – Bărbătesc din Maramureş
Notez în special începutul. Sunt, sunt din plin .. mă rostogolesc pe o colină dulce, şi-s iarăşi eu copil, şi-i iarăşi verde iarba. Indiferent ce-ar fi, taragotul lui curge înspre neţărmuire, şi totu-i Eu şi eu sunt Tot.
Tremurul instrumentului se sfarmă de corzile sufletului, şi viaţa însăşi se modelează frumos aşteptând să-şi urmeze instrumentistul piesa până la final ..
Sărut luna şi-o înmoi şi-o prefac într-o Românie Mare.
b) Metallica – Through the Never
Pentru că Metallica, pentru că Black Album. Pentru că e una din puţinele piese care-mi face baza coloanei vertebrale să mă furnice şi cere un headbang încât să cad lat. Pentru că e cântată cu acea pasiune controlată care explodează în suflet ca un whisky bun ..
Who we are, ask forever – Twisting, turning, through the never ..
Ura, pasiune, iubire, angoasa, creatie…seamana a naibii de bine cu un act demiurgic. Hetfield e un mic Dumnezeu.