Personal nu sunt un fan al sălilor de forţă sau al pistelor de jogging, însă îmi place senzaţia efortului; senzaţia venită din împingerea spre limită a muşchilor, din epuizarea rezervelor şi căzutul lat după ce am supralicitat. Observam chestia asta şi pe la sălile de forţă când terminau oamenii seria de repetări “la braţe” făcând cu 3-4 bucăţi mai mult decât erau obişnuiţi, observam chestia asta la fetele care fac jogging în jurul stadionului, tind să cred că e ceva natural. Urăşti febra musculară, dar iubeşti endorfinele.
Efortul intelectual oferă fix acelaşi gen de plăceri. Ai stat vreodată să rezolvi o problemă complicată de matematică, şi apoi verificând în clasă rezultatul să rânjeşti fericit că a ieşit corect? Ai stat vreodată să scrii un program folosind un algoritm pe care nu erai sigur, doar pentru a rânji satisfăcut 4 ore mai târziu că ţi-a ieşit? Să stai în braţe cu un text mai greoi de literatură şi să-l dezbini încet-încet în componente, iar la final să vezi brusc întregul şi să te luminezi? Ai rezolvat probleme de chimie? Ai tradus vreodată un text mai dificil dintr-o limbă în alta, şi după zeci de minute de căutări să-ţi vină în minte exact cuvintele care reflectă fix înţelesul pe care-l doreşti?
Spre deosebire de matematici, scrisul te va urmări toată viaţa. Fie că o faci pe messenger sau în mail, pe un blog sau într-un jurnal, ca reporter de ocazie sau scriind pe un forum, în viaţă e cert că vei scrie. Unii ajung să scrie kilometri de text în comentarii pe Facebook.
Iar eu tocmai ţi-am demonstrat că e nu doar util ci şi plăcut să te antrenezi la scris. Ce aştepţi?
Asta e cam cu dus și întors. Mie mi se pare că scrisul unui e-mail nu e scris în sensul literar al cuvântului, la fel cum calculul cheltuielilor lunare nu e matematică în sensul științific al cuvântului. Zic asta și prin prisma faptului că e-mail-urile sunt mai puțin restrictive din punctul de vedere al structurii decât scrisorile clasice, iar despre messenger și facebook ce să mai spunem, astea nu-s structurate decât în cazuri destul de rare.
Așa, dacă lucrezi în domeniul tehnic, o să te lovești de necesitatea matematicii la fiecare pas. Să zicem de exemplu că vrei să livrezi trafic masiv în mod eficient într-o rețea de o sută de calculatoare; s-ar putea să te mire cum o integrală curbilinie poate sta la baza unei metode mult mai eficiente decât algoritmii clasici de rutare.
Așa și scrisul depinde de domeniul în care e folosit. Un om de știință va folosi exprimarea adecvată domeniului său, jurnalistul asemenea, blogger-ul asemenea, dascălul la fel. Sigur, toate se pot dovedi a fi atât utile, cât și plăcute. Aș adăuga aici că și vorbitul poate oferi o satisfacție cel puțin la fel de mare, mai ales că expresivitatea oratoriei duce la un produs care să poată fi înțeles cu ușurință de mai multă lume.
Drept e si ce spui tu.
Dar scrisul modeleaza si vorbirea, ajuta la exprimarea ideilor mai clar si mai precis. Studiul stiintific ajuta mai degraba la modelarea gandirii analitice, insa nu si la exprimare.
Apropo, o discutie pe messenger TREBUIE sa fie structurata ca sa fie coerenta – daca vrei sa exprimi ceva complex si nu stii cum iti iese un echivalent pentru spaghetti code. Tot asa, un e-mail care nu consta doar in 15 cuvinte e preferabil sa fie redactat frumos; mie mi s-a facut lehamite de persoane teoretic educate (avocati spre exemplu) care scriu alipind 3 propozitii intr-una singura fara semne de punctuatie …
[…] care frumos vorbeşte dAImon […]