Sfinţii 3 Ierarhi – modele de sfinţenie mare

(da, articolul a sta ca schiţă timp de cel puţin 7 luni)

Am fost în luna Ianuarie la ceva conferinţă organizată pentru studenţii de la Facultatea de Teologie. După cum zice şi titlu, o fo’ despre ăia 3 băieţi veseli din titlu şi cum trebuie să luăm model de la ei. Expunerea a fost făcută de Daniel Lemeni, lector-doctor la catedra de Teologie, cu antecuvânt şi post-cuvânt de către Nicolae Morar.

N-am reţinut prea multe, am notiţele dar n-am de gând să le caut. Ce reţin este că aceşti ierarhi au fost daţi ca exemple de cărturari, adică dom’le uite că au buchisit şi au ştiut să fie pregătiţi în faţa întrebărilor încuietoare ale vremii –  şi au fost astfel mult mai folositori bisericii decât un popă nespălat şi abia-educat. Pe lângă asta s-a dat şi exemplul vieţilor lor personale, detalii care nu interesează. Oricum toată povestea a ţinut vreo 30 de minute, o ocazie mai degrabă moralizatoare decât una academică.

Apoi s-a suit la microfon Paisie Lugojanul, episcop de Timiş. Nu-i ştiu şi nu intenţionez să-i enumăr titlurile de Fericit, Sfânt sau ce-o fi.

Sincer, m-a distrat tipul, a meritat din plin că mi-am cheltuit 30 de minute din viaţă pentru a asculta lălăiala numită şi “conferinţă”. Paisie s-a apucat şi-a muştruluit temeinic trupa de nemernici numiţi şi studenţi de teologie pastorală. Viitorii popi, deci. A atras atenţia că lumea de pe stradă, suflarea ortodoxă în vastitatea ei percepe popii drept nişte hrăpăreţi şi nişte mincinoşi, plus alte câteva atribute pe care nu mi le amintesc acum. Ce m-a surprins a fost când a spus că “şi poate lumea are dreptate uneori“. Nu zău?!

Aşa că s-a apucat şi le-a zis să treacă dracului pe la şcoală dacă vor s-o termine. Le-a .. reamintit că dacă vor a fi preoţi atunci prima dată trebuie să fie cinstiţi, iar asta se aplică şi la chestiile academice precum examene, referate şi tot tacâmul. Atâtea nasuri în pământ n-am mai văzut de multă vreme :D . A criticat onest fix ce criticăm şi noi din partea cealaltă a zidului – lipsa de prezenţă a omului bisericii în viaţa laică, lipsa de înţelegere a preotului asupra proceselor de funcţionare ale credincioşilor, găurile din imaginea prelatului, lipsurile prea-vizibile din morala celor ce teoretic au “har de la Dumnezeu”.

Şi uite, îmi pare bine că mai există cineva care-şi permite să le vorbească viitorilor preoţi de la obraz. Chiar dacă a fost în cadru restrâns ..