Scuzaţi la mine că abordez o temă de-a dreptul banală prin tematică, da’ am un curiozitate la onor publicu cititor: ce preferaţi, să vedeţi un film la cinema sau acasă?
Pentru a nu lăsa articolul cu un fulminant număr de 30 de cuvinte, permiteţ’ să introduc şi argumentele pro sau contra pe care le-am puit eu. Prin urmare,
Zic eu că merită să vezi la cinematograf filmele pentru că-s gândite astfel – de la sonorizarea sălii până la micile detalii grafice care devin vizibile pe imensitatea pânzei. Convenienţa mâncării şi băuturii – acasă tre’ să faci tu ceva sau să-ţi facă cineva. Pe lângă asta poate fi şi audienţa un bun atu – în fond filmul e act de cultură şi un comentariu bine plasat la timpul lui face toţi banii. Totuşi fix astea sunt şi contra-argumente pentru cinema, anume că sala se poate întâmpla să nu fie adecvată deloc – sonor prost, proiector naşpa, public cretin, frig sau curent în sală, orice detaliu de genul ăsta îţi poate fute atmosfera. Să nu menţionăm că poate-ţi vine să te pişi fix în momentul culminant al acţiunii.
Pe de altă parte acasă trebuie să bagi bani serioşi pentru a ajunge măcar aproape de cinematograf. Ai a cumpăra un ecran (sau televizor) cu proprietăţi grafice specifice (claritate, contrast, viteză de refresh), ai a izola camera fonic+luminos, ai a băga banii într-un sistem audio capabil să redea fidel sursa audio. Hai să presupunem că ai chestiile astea oricum, pentru că bagi banii în calculatorul propriu şi-ţi folosesc şi în alte scopuri. În fond îţi iei boxe bune şi staţie fidelă pentru că vrei şi muzica să se audă bine, nu? Similar, vrei şi jocurile să se vadă bine pe monitor. Dar corvoada nu este gata încă: ai a găsi sursa corectă pentru film – ori închiriezi, ori cauţi până-ţi pică părul din nas o copie cât mai calitativă – iar dacă ai componente vechi în calculator, te-a bătut Dumnezeu. Când ai terminat cu detaliile tehnice lipseşte audienţa; la cinema e clar, ai de ales între orele X, Y şi Z pentru a vedea ce vrei, acasă poţi să aştepţi şi tu după musafiri oleacă, este? Cam 3 ceasuri aşa, la gagici.
Mnoa, eu personal îs un leneş incredibil, aşa că prefer să văd lucrurile la mine acasă şi iubesc conceptul de home-cinema. Dacă-i frig pornesc aeroterma şi mă bag sub pătură, dacă-i cald am ventilator, dacă mi-e sete opresc un minut filmul, dacă nu văd titrarea îi aleg eu mărimea, dacă n-am înţeles ceva pot derula iar, chestii de bază. Nu tu condiţii naşpa de mediu înspre şi de la cinema, nu tu copii retarzi care râd ca boii, nu tu vite care rumegă popcorn şi strigă “pup-o bă!”. Eu şi filmul. Atât.
Recunosc însă cinstit că mi-e ruşine de condiţiile de acu’ 6 ani. O fost criminal să văd filme pe un monitor de 14”, în doar semiîntuneric. O fost criminal să aud efecte sonore pe nişte pocnitori de boxe de 5 dolari perechea. O fost total aiurea să-mi sacadeze filmele xvid din cauza procesorului slab şi a decodării defectuoase; mi-e încă ruşine că puteam folosi AceMegaCodecsPack. Azi mă supără că nu pot vedea filme BluRay sau 720p, dar lucrez întru corectarea erorii. Tot timpul există ceva care “ar fi putut fi mai bine”, şi rămân cu întrebarea – dacă aş fi avut altă tehnică aş fi experimentat altfel filmele? Chestii în plus? Desigur, după un anume prag nu mai contează, da’ spuneţi-i creierului meu asta.
N-am adus vorba de TV, n-am aşa ceva în casă. E un fel de hibrid – dacă vizionaţi filme pe posturi unde se dau reclame mai bine vă lăsaţi de meserie. Dacă totuşi le vedeţi pe un canal fără reclame tot trebuie să investiţi bani în sonorizare bună şi izolarea camerei – să auzi basul pe un difuzor integrat e blasfemie. Măcar nu există investiţii în tehnica de calcul, conţinutul fiind livrat gata pentru redare. Cum ziceam, hibrid.
Dumneavoastră unde şi cum preferaţi să?
[poll id=”4″]
Acasa. Pe laptop, ca nici TV nu am la mine in camera. Si la ala din sufra au altii de vizionat diverse. De obicei imi bag castile in urechi, asa ca am si surround :D
“Cit mai calitativ” nu exista, de cit mai buna calitate se zice-n limba romana (“cit mai de calitate” nu-i bun nici el).
Ala care asteapta 3 ceasuri dupa gagici merita gagici care-si permit obraznicii de-astea. Parerea mea.
Si eu prefer sa ma uit acasa, e mai comod. Uneori gagicile-s frisky si atunci mergem la cinema, da’ mai rar.
In cazul meu unde si cum preferati se bat cap in cap :)). Ca si volum evident ca vad mult mai multe acasa pe home-cinema, mai ales dinastea vechi relansate in HD (bine eu vad dor rip-uri de calitate buna dar e o diferenta fata de acum 5 ani). Insa merg saptamanal la cinema, ba chiar mai des asa ca raspunsul e in orice situatie “pe marele ecran”.
Ai argumentat foarte bine ambele situatii si cred ca in definitiv e o chestiune de toleranta personala. Am indurat si frig si sunet prost in cinema-uri insalubre dar am fost la final multumit. Nu extaziat, doar multumit. Nu toti pot face asta, inteleg.. E confy sub plapumioara cu o fata langa tine. Si promitator.
Un lucru e cred esential. In sala esti mai putin “distras”… deci mai atent, chiar si cand unul se maimisca sau mai suna un mobil etc…
in romania e prea scump cinema-ul inca.
dadeam eu in tara capsiunilor 7 euro pe bilet, ajungeam pe la 13 cu cola si floricele.
si asta ca salariul minim e 700 eur, mediu 1000-1200.
piratarea e chiar inutila, zau.
La cinematograf “vizionezi” filmele. Acesta este si scopul. Mergi sa savurezi spectacolul artistic, dedicat intru totul actiunii propriu-zise (suportand toate dezavantajele si impedimentele care decurg din coabitarea cu ceilalti reprezentanti ai rasei umane si, inevitabil, cu cei ai rasei animale).
Acasa, doar “vezi” filmele. Evident, arondat unei comoditati intrinseci.
Mare diferenta de nuanta.
De spita veche fiind, prefer sa vizionez un film. Nu ma intreba, insa, cand am vizionat ultimul film intrucat ar trebui sa ma intorc prea mult in timp.