Peliculă

Aş vrea să fac poze în somn. Să intru cu un aparat mare de fotografiat la gât şi să nemuresc pe peliculă nălucile ce-mi dansează în vise. Îmi imaginez cum păşesc tiptil, venind pe uşa laterală, cu nişte papuci groşi de casă, privind acţiunea prin sticla groasă a vizorului. Nu pot privi direct strigoii şi balaurii, dar mă ascund în spatele aparatului. Vreau să fac poze mari şi să le pun ude pe pereţii camerei, să râd la rămăşiţele granulate ale spaimelor şi ielelor ce dansau goale, fără frică, în somnul meu. Să le pot scuipa măcar astfel în ochi, naibe nedorite, feţe ofilite, iluzii niciodată complet gândite.

În filmul deşănţat ce-mi dansează în faţa ochilor închişi o să intru cu aparatul de filmat, să filmez în timp ce teatrul se desfăşoară absurd. O să fiu martor imparţial notând cu calm avocăţesc lumea şuie a viselor mele gri. O să revăd apoi cu cana de must în mâini bucăţile din mine ce nu-s chiar sigur cum au ajuns acolo, o să revăd chiar dacă n-o să şi înţeleg casa-labirint, trenul-ringhişpil, apa-cea-mâloasă în care înotam cu toţii, pereţii galben-scorojit ce mă bântuie, străzile complet tăcute de pe malul apei,

, toate înfricoşările mele de copilandru slab şi netrebnic, mic şi îngrozit de cerul prea vast şi prea albastru al dimineţii.

O să văd totul la lumina clară a zilei şi-o să râd monstruos şi-o să mai flegmez o dată pe înfiorările mele înainte de-a arunca pe foc totul cu ură şi-un zâmbet drăcesc în colţul gurii.

~~~

… voiam să fie proză arhiscurtă. Textul n-a vrut.