Biserica şi mandatarea prin tăcere

(tot din seria Discuţii)

(tot ca răspuns pentru Cosmin Maricari)

~~~

Articolul lui Cosmin, menţionat în antet, este mai degrabă pamfletist (după cum sper că aţi aflat dând clic pe linkul omului). Discută relativ ironic despre proiectul B.O.R. de a construi Catedrala Mântuirii Neamului sau cum s-o fi chemând minunăţia.

Am tot intenţionat să scriu eu însumi un text pe marginea subiectului, însă nu reuşeşte să mă atragă suficient cât să merite. Având însă în vedere că tonul şi punctul de vedere al omului îmi pare apropiate de al meu, mă voi folosi de ocazie ca să strecor şi eu opinia mea pe internet. Prin urmare, cu citate ca la oamenii educaţi (*ahem*), zice omul că BOR nu are dreptate în argumentaţia pentru construirea edificiului. Marcajele cu maro aparţin BOR, restul citatului sunt notiţele lui Cosmin:

Din „necesitate liturgică”. Cică actuala Mitropolie este prea mică. E sindromul câştigătorului la Loto: se mută de la garsonieră în casă de druglord, cu 200 de camere şi turnuleţe.

.. argumentul nu se susţine: cu banii ăştia se puteau face o grămadă de biserici mai mici, cu o capacitate totală mult mai mare. Deci NU

În primul rând, hai să ne înţelegem: în statul român, B.O.R. chiar este câştigătorul la loto, de sute bune de ani. Chiar şi-n constituţie scrie că ajutăm cultele, chiar dacă statul e laic. Prin urmare, dacă organizaţia religioasă B.O.R., care reprezintă mult peste 50% din populaţie, doreşte să construiască o biserică-monument, foarte bine. A, că-i o scuză ieftină, că se pot face multe biserici mai mici? Neimportant, şi nu suntem noi păstoriţii cei capabili să judecăm necesităţile bisericii-mamă, aşa cum frunzele nu pot judeca independent pădurea. De altfel însuşi Patriarhul Daniel s-a adresat pe un ton similar unui mirean care l-a interpelat pe tema asta.

Eventual putem judeca “la rece”, laic, ca simpli cetăţeni – caz în care ne revine să precizăm dinainte că nu aparţinem de confesiunea respectivă. Altfel, dacă aparţinem, suntem ipocriţi şi comitem un păcat. Eu mă voi refugia în scuza că oi fi ortodox cu numele, însă nu şi în trăirea religioasă, de ani de zile. Sunt curios ce precizări aduce Cosmin.

Din „necesitate publică”. O necesitate publică sunt toaletele, nu o catedrală.

Zice BOR că aici vor avea loc manifestări „naţionale”. Cu alte cuvinte, ortodox = român. Muicăăă, cred că-s american… Şi totuşi, NU.

O problemă spinoasă, destul de greu de tranşat totuşi. Un grup are nevoie de simboluri, şi tot aşa cum suporterii de fotbal se mândresc cu echipa locală tot aşa s-ar putea toţi românii mândri cu biserica lor cea grandioasă; în fond Casa Poporului, oricât de urâtă ar fi, tot unicat european este. Nu există simbol corect politic şi care să reprezinte toată populaţia. Mă gândesc că dacă aş căuta bine, aş găsi şi vreo feministă deranjată de forma falică a turnului Eiffel.

Şi, da, “român” este egal cu “ortodox” până la proba contrarie, adică până vorbeşti cu o persoană anume. Statistica zice aşa, că vorbind cu un român sunt şanse de 80% să fie ortodox. Mă întreb dacă cei ce nu-s microbişti refuză să numească stadionul nou din Bucureşti “Arena Naţională”. În fond dacă mie nu-mi place fotbalul atunci sportul ăla nu mai e naţional, nu? Hai să păstrăm capul pe umeri totuşi, zic.

Desigur, nu există necesitate publică de ordin practic, şi aici Cosmin are dreptate. Toţi cei ce nu-s ortodocşi practicanţi pot folosi Catedrala Neamului doar ca să se pişe pe la colţuri (sau să-i admire arhitectura din ani în paşti).

Va fi un „simbol al unităţii dintre lucrarea spirituală şi socială a Bisericii”. Lucrarea socială a Bisericii se traduce aici prin: luăm bani de săraci şi orfani şi construim o mega-discotecă în Centru. Cică o să fie acolo o cantină şi un cămin. Dar nu pentru toată lumea, ci pentru pelerini.

Exact ce zice meşterul. Lucrarea spirituală a Bisericii s-ar vedea mai bine dacă iarna ar umbla popii să ia oamenii de pe stradă şi să-i adăpostească noaptea în biserici. Cantină şi cămin lângă Lansatoru’ de Rachete – astea-s detalii accesorii, acoperite de grandomania clădirii principale.

E uşor să spui că un lucru va fi simbol, problema este că simbolul trebuie investit cu semnificaţie de către practicanţi, în cazul de faţă suflarea ortodoxă română. Iar semnalele ce vin chiar din sânul bisericii indică o oareşce fricţiune în acest sens. Foarte puţini simt că ditamai lăcaşul de cult va fi folositor sau măcar ar putea fi folositor, iar destul de multă lume comentează pe tema costurilor uriaşe de construcţie.

Sper să nu-mi ridicaţi o problemă de [necesită citare] pe tema numerelor exacte.

Va fi un „simbol al unităţii dintre generaţii şi al românilor de pretutindeni”. Asta chiar n-o înţeleg. Facem un simbol al românilor de pretutindeni în Bucureşti, deşi am putea să facem mii de simboluri ale românilor, pretutindeni.

Simbol al unităţii … vorbe goale ca să sune frumos. Ironia face că a devenit mai degrabă un simbol al disensiunii şi discordanţei încă înainte de a fi construit, vezi dinsus cu un paragraf.

În plus, generaţiile chiar nu-s unite. Poate ai’ bătrâni să tacă şi să accepte, însă bag de seamă că generaţia mai tânără se manifestă zgomotos pe interneţi. Ditamai hăul între generaţii, trebuie să te numeşti B.O.R. ca să minţi pe faţă despre o presupusă unitate.

Va fi un „simbol al demnităţii naţionale. Ăsta-i foarte adevărat. Ce alt simbol mai bun pentru „demnitatea” noastră dacă nu un loc în care toţi românii să îngenuncheze?

Asta-i o glumă la fel de bună ca aia despre curajul armatelor franceze. Pe bune, am râs. Demnitate naţională, identificată şi personificată de biserică. Au uitat de popii lor informatori la Securitate, convenient lucru, şi ăsta-i începutul acuzelor ce am a le aduce. Obstinaţia cu care B.O.R. s-a opus studierii dosarelor preoţilor de către CNSAS arată cât de adâncă este rana şi ce pagube de imagine ar suferi chiar ei, chiar la capitolul demnitate.

Iar dacă va fi construită Catedrala, va fi fix un simbol al futerii în gură a mirenilor ce n-au fost de acord cu ea. Dulce ironie.

Va fi „complementară şcolilor şi spitalelor din România”. Asta-i chiar nesimţire. Înseamnă că au manualul de biologie deschis la evoluţionism în altar? Truse de prim ajutor în pronaos? Preoţi specializaţi în chirurgie de urgenţă şi măicuţe căutând bosonul lui Higgs cu lupa? A se scuti.

Subscriu, cu adăugirea să se mai ducă şi-n paştele mamii lor, tot clerul. Nu există complementaritate între două lucruri care-s chiar utile (educaţia şi medicina) şi unul care-i bazat pe promisiuni (religia). Pur şi simplu e o infatuare a popilor ce poate fi pedepsită prin biciuire într-o piaţă publică.

Desigur, nu cerem preoţimii să poată fi capabilă de prim ajutor sau să poată preda biologie. În schimb însă, le cerem să nu-şi aroge merite pe care nu le au şi nu le pot avea; un medic salvează vieţi şi repară trupuri, un educator schimbă vieţi şi destine, lucruri certe dacă apelezi la ei. Preotul însă .. dar despre ce vorbim? Salvarea sufletelor, când ele nu-i clar că există?

~~~

Cam asta-i. Biserica în anul de graţie 2012 este anacronică şi desuetă – în Evul Mediu n-ar fi avut nevoie să facă o listă publică prin care pretinde că-i o necesitate să construiască ceva. Pur şi simplu ar fi spoliat săracii sau ar fi cerut bani de la monarh, care desigur tot prin spolierea poporului îi avea. Acu’ nu mai merge aşa, religia încet-încet se relocă pe locul ei, şi anume de aspect al culturii universale – aspect relativ minor, în nici un caz principal. Biserica, şi în subsidiar Biserica Ortodoxă Română, nu mai poate pretinde că ea întruchipează morala, adevărul sau că este singură deţinătoare a vreunei valoari umane – şi pe cale de consecinţă constată că nu mai are trecere la cererile ei megalomanice *.

Din partea mea sunt liberi să facă ce vor ca reprezentanţi ai credinţei intime a enoriaşilor activi, însă din banii lor proprii ai organizaţiei lor. Iar dacă restul oilor tac în pasivitate, atunci oile vor fi reprezentate cum consideră soborul de popi cu lanţuri de aur la gât. Pe scurt … facă-se voia ta, Mulţime :) .

Pe bune, cine nu iese măcar cu o pancartă în oraşul lui propriu nu are dreptul să facă gât după ce se construieşte catedrala aia. Da’ pancartă în viaţa reală, nu scris pe un blog, eh?

~~~

* cuvântul nu există, însă nici nu găsesc unul mai bun

Ce (n-)am înţeles din "Procesul" lui Kafka
Nelămurire despre sondajele de opinie

Comments 6

  • Uuu, ză church… Bun, s-o luăm aşea:
    1. Prin “necesitate liturgică” au vrut să zică practic că-n headquartersu actual nu încap prea destui credincioşi. Biserica are datoria “liturgică şi misionară” de a răspândi cuvântul Domnului către cât mai mulţi oameni. Acu, ai dreptate, io-s ateu, dar logica mea păgână îmi spune că de banii ăştia puteau face 100 de biserici, într-o 100 de locuri din ţară, în care ar fi încăput cu mult mai mulţi oameni decât într-o singură hardughie dintr-asta cu turnuleţe, oricât de mare ar fi ea. Deci, chiar şi din punctul de vedere al BOR, ar fi fost mai câştigaţi dacă făceau mai multe biserici mici în loc de una mare, oricum ai da-o. Desigur, există deja mult prea multe biserici as it is, dar asta-i altă discuţie.
    Cât despre cât de îndreptăţiţi suntem noi, ateii, să ne dăm cu părerea: dacă-şi clădeau megalopolisul cu fonduri proprii, aş fi tăcut şi mi-aş fi văzut de cele laice. Cum o halcă bunicică vine de la stat, vorbesc şi eu să mă aflu-n treabă. Just?
    2. Legea spune că religia, cultele religioase de fapt, sunt “utilităţi publice”. Mie mi se pare o enormitate. Nu văd cărei necesităţi publice răspund, sincer. Dar, ai dreptate, aici problema e mai mult personală. Să zicem c-aş putea admite chestia asta. În definitiv, singura utilitate a religiei pe care o înţeleg oarecum e cea de sprijin psihologic pentru cei săraci cu duhul.
    3. BOR nu se prea omoară cu actele de caritate. De fapt, citisem undeva că Biserica Catolică are mai multe iniţiative caritabile în România decât cea ortodoxă. Nu mai vorbesc de evanghelici, care au acţiuni caritabile prin toată lumea. Dar na, BOR-ui mai mult cu strânsu. Dar şi când or dezlega baierele pungii, o să curgă lapte şi miere…

    Restul nu mai comentez, I hold those truths to be self evident.

    Foarte de acord cu concluzia ta şi mulţumesc că mi-ai băgat articolele-n zeamă. :) Dacă te mai ţine, te provoc (double dare, nah!) să comentezi la articolele lui Andor, acolo-i un os cât Catedrala Neamului de ros.
    (Şi ştiu că ţi-am rămas dator cu un comentariu la Ro-politică, dar mă-ncearcă-n spleen politic de toată jena momentan. Revin cât de curând.)

  • Subscriu din plin la ideile voastre, e unul dintre subiectele care aduce indignare numai la auz. Pe de alta parte, mersul lucrurilor din ziua de azi ma face sa fiu convinsa ca e ultima lor “maretie” ca acel om aproape de moarte ce cu o ultima, nebanuita putere, savarseste actul final.

    Desi ultimul recensamant o sa reiasa ca procentul de ortodocsi e inca mare, realitatea e ca numarul lor scade (din pacate stiu o groaza de cazuri in care mamele si-au declarat copiii ortodocsi doar pentru ca le era rusine de pornirile ateiste ale odraslelor sau alte cazuri in care recenzorii completau cu de la sine putere rubrica…).

    De cei care am incercat sa am discutii pe subiectul asta am avut adevarate surprize neplacute, unii pentru ca deja sunt foarte indoctrinati (biserica se ocupa de suflet, ca biserica are grija de oameni acolo unde statul nu mai are etc etc), iar altii, culmea, pentru ca nu au nici o treaba cu religia, dar cred ca e bine ca BOR sa existe ca sa-i controleze pe “prosti”, mai ales daca prostii sunt dispusi sa plateasca, si pentru asta BOR are nevoie de logistica, de bani pentru masini, hoteluri-manastiri, catedrale, functii oneroase si preoti-administratori ca sa-si conduca “spre mantuire” interesele.

    Nu m-ar deranja a doua opinie daca BOR si-ar lua banii doar din donatii, insa atata timp cat statul ii hraneste, iar statul suntem toti platitorii de taxe, atunci ma indoiesc profund ca biserica mai are vreo legatura cu Cerurile, cu ideea de aproapele nostru si cu cea de umanitate, in general.

  • O singură nelămurire am, legată anume de ce înțelegi prin „a fi ortodox” sau „a fi creștin”. Tu ai făcut deja o delimitare între practicanți și nepracticanți, dar nu mi se pare suficientă, fiindcă sunt suficiente persoane care nu practică ortodoxia dar cotizează (indirect) în patrimoniul bisericii.

    Mai există o altă problemă legată de „a fi ortodox”, de data asta de ordin cultural: cea mai mare parte din ortodocși (și aici mă refer în special la populația de la țară) nu știu care e motivul pentru care sărbătoresc Paștele sau Crăciunul, pentru ei reducându-se totul la tradiție și cam atât. Cu alte cuvinte, la noi cultura religioasă tinde undeva spre zero, ceea ce întărește și mai tare nulitatea BOR.

  • Lucian:

    Pentru definiţia lui “a fi ortodox” vom folosi chiar definiţia Bisericii: dacă ai fost botezat în credinţa asta şi nu ţi-ai schimbat public opţiunea, atunci eşti ortodox. Greu măsurabil, însă datorită inerţiei istorice ne putem baza în mare măsură pe rezultatele de la recensământul trecut. Ai în vedere că şi statul foloseşte rezultatele recensămintelor în scop similar.

    Restul chestiunilor ridicate ar merita un articol separat, dacă mi-ar permite cunoştinţele. Una din problemele interesante fiind că religia ortodoxă în România rurală s-a amestecat mai mereu cu elemente păgâne; mă întreb dacă putem extrapola şi spune că de fapt la noi tradiţia e fix cea care contează, în dauna cunoştinţelor liturgice.

    Claudia:

    Mei, dar organizaţia numită şi “biserică” a avut mereu influenţă politică şi a avut mereu de luat decizii care nu ţin musai de sufletul enoriaşului. Nu e ceva nou aici. Nu-i nou nici că-şi educă practicanţii astfel încât aceştia să apere deciziile bisericii dincolo de raţional.

    E interesantă discuţia dacă-i ortodoxia chiar pe moarte. Religia creştină funcţionează fără probleme sub forma altor confesiuni; e drept, confesiunea ortodoxă simte presiunea vremurilor, găsindu-se anacronică. În lipsa altor soluţii, ea îşi poate restrânge activitatea în oraşe, iar la sate oricum se spoliază enoriaşii needucaţi. De fapt cred că putem risca să generalizăm că ortodoxia se va restrânge pe măsură ce educaţia continuă să fie mai temeinică.

    Cosmin:

    Eu susţin o nouă secularizare – tăierea oricărui ajutor de la stat către biserică, taxarea “cutiilor milei” şi inspecţii dure la preoţii care exhibă orice fel de lux. Pe lângă asta o idee bună ar fi o lege care să restricţioneze existenţa parohiilor şi construirea unor noi biserici de existenţa a minim câteva mii de enoriaşi activi (dovedite prin listă de semnături et al), nu prin explicaţii bâlbâite despre “necesitatea liturgică”.

    Nu ştiu cine-i Andor, dar mi-a ajuns discuţia de faţă cât pe 3 vieţi. Hai cu pancarta şi poza, că onlain nu se rezolvă mare lucru.

  • Andor e cetăţeanul ungur cu This is why I don’t give a job

    De acord cu secularizarea, da cu pancarta şi poza nu mă bag, că-mi stă prost ca occupyţionist.
    Cum sună Occupy Patriahia? :)

  • Cum sună Occupy Patriahia?

    E mereu