Poftă metaforică, desigur.
Tocmai ce-am şters de pe disc aproximativ 100GB de informaţii. Pentru că arareori se găseşte omu’ să aibă o asemenea cantitate de date la care să poată renunţa fără să măcar clipească, am să notez şi aici în ce a constat anomalia:
1. O largă serie de cărţi din Biblioteca ANR (Asociaţia pentru nevăzători din România). Primisem un pachet gigantic, literalmente câteva sute de cărţi în format .mp3, frumos aranjate alfabetic. Planul meu era să le scriu pe discuri şi apoi să le ascult în tihnă pe rând. Însă prospectul de a scrie aproximativ 25 de discuri DVD nu-i de colea prin prisma timpului cerut, aşa că am tot amânat. Şi amânând, am realizat că totuşi … în toate lunile cât am avut fişierele la îndemână n-am ascultat decât 2-3 poezii din ele.
Şi mi-am dat seama că frate, eu N-AM RĂBDARE şi n-am avut niciodată răbdare să-mi citească cineva o carte (poveştile din copilărie ale mamei nu se pun, bine?). Ascultat pasiv nu merită, pierd imediat şirul la ce se vorbeşte. Ascultat activ merge prea lent, mai bine pun mâna pe carte şi o citesc eu. Aşa că .. shift+delete, am reţinut doar poeziile recitate, că-s mai scurte şi mai pretabile citirii în orice caz.
2. O largă serie de albume ROIO, pe româneşte înregistrări de amatori. Am descoperit câteva trackere care doar cu asta se ocupă, bootlegs complet legale. Aşa că m-am apucat conştiincios să scot Pink Floyd şi Led Zeppelin cu ghiotura, ba chiar şi David Bowie, Jimi Hendrix şi alţii pe lângă. Am ascultat aproximativ o zecime din albumele astfel descărcate, şi am şezut pe concluzii până astăzi – când am decis că nu-mi pasă de istorie.
Chiar nu sunt suficient de fan al vreunei formaţii încât să vreau să aud micile variaţii ale pieselor de la un concert la altul. Mă doare fix în pulă cum îi suna chitara lui David Gilmour sau lui Roger Waters în 1977 comparativ cu 1978. Înţeleg de ce ar putea pasiona pe cineva detalii de acest gen, e o pasiune de colecţionar ca oricare alta; doar că nu-i şi a mea. Ca argument secundar, înregistrările de acest gen se pun online în format .flac, pentru a atinge cea mai mare fidelitate posibilă faţă de sunetul original; preţul plătit este, desigur, spaţiul. Cum eu nu am nici pasiune de colecţionar de muzică nici spaţiu prea mult, am procedat la un amplu hârşti! printre albumele descărcate.
~~~
Bineînţeles, spaţiul astfel reobţinut va fi prompt umplut cu alte fişiere. V-aş spune şi ce, însă dup-aia stric supriza cuiva :D
Da’ sa stii ca ROIO/VOIO nu-s “perfect legale”, is pur si simplu imposibil (foarte dificil) de stabilit daca or fi legale au ba.
Meanwhile back at the ranch, eu am trecut de un petabit.
Eu mă refeream la ce se uploadează pe trackerele respective (zomb, tradersden, hungercity, dimeadozen, mindwarp etc). Fiecare din ele are o listă cu artişti care au cerut expres să nu le fie distribuite operele.
Prin contrast, presupun că majoritatea chestiilor distribuite au acordul autorilor lor, fie şi doar implicit.
Pics or didn’t happen.
A, a, da. Eu banuiesc ca fix asta e viitorul distributiei de muzica, piata respectiva arata destul de vioaie la nivelul implicarii, si-i clar ca modelul actual cu “rights holders” = riaa nu functioneaza si n-are sanse de supravietuire nici macar pe termen mediu.
Prim similitudine, in tot cazul.
E amuzant totuși cum oamenii pun bootleg-urile – care cel puțin în anii ’70-’90 erau cam de cea mai proastă calitate posibilă, pentru că nu aveai cum să înregistrezi bootleg-ul pe un pickup, îl înregistrai cu ceva microfon ieftin pe o bandă magnetică ieftină; de masterizat nu mai vorbesc, chit că unele-s oficiale – în format .flac în loc să le facă mp3 vbr sau ceva, cu pierderi de calitate insesizabile, if any.
Eu pe vremea când colecționam înregistrări obscure cu Pink Floyd am găsit undeva o tonă de concerte din anii ’60-’80 cu ei, le-am înghesuit pe toate pe două CD-uri pentru că nu aveam DVD writer și aia a fost. Deseori îmi convertesc și ce mai iau în format flac de pe interneți, pentru că Android de exemplu nu știe să redea decât mp3 și ogg și în plus ar fi risipă de spațiu pe un card de 2GB.
Lucian:
Mei, dar dacă am citit bine unele înregistrări sunt direct din linia sonoră a scenei (nu mi-e clar exact cum, din panoul de mixaj?), ceea ce dimpotrivă le oferă calitatea cea mai înaltă posibilă pentru situaţia respectivă, chit că pe bandă s-a făcut.
Am văzut şi ceva comparaţii între mp3 şi flac făcute special pentru înregistrările de acest gen, da’ sincer n-am înţeles mare lucru. Ceva informaţie e clar că se pierde, întrebarea e dacă e esenţială sau nu.
A ps pix era la petabyte-ul ala.
am 80 de gb care asteapta sa fie scrisi ca odata o sa imi trebuiasca si in ideea asta nu ma ating de partitia aia, ca nu am nevoie de nimic de acolo acuma, ceva imi zice ca nici pe viitor nu o sa am
Legat de carti audio, sa stii ca eu mai ascultam, am ascultat harry potter 1-5 :) le am in romana daca te intereseaza, se blend in bine cu lucrul