Ce mai aflăm de pe Slashdot? Spre exemplu că
Google’s autonomous cars have demonstrated that self-driving vehicles are now largely workable
În traducere, maşinile autonome ale Google dovedesc conceptul ca fiind unul viabil. Cu nişte obiecţii, bineînţeles –
‘Why would you even put money into developing it?’ says Gary E. Marchant, director of the Center for Law, Science and Innovation at the Arizona State University law school. ‘I see this as a huge barrier to this technology unless there are some policy ways around it.’
Între timp răsar întrebări evidente precum “de ce ai băga banii dacă nu există un cadru legal pentru aşa ceva”.
Întrebările sunt chiar bune, de altfel. Un vehicul autonom elimină conceptul de şofer, practic toţi oamenii dinauntrul său devenind simpli pasageri. În cazul unui accident în care se dovedeşte că software-ul maşinii a fost de vină, cine plăteşte pagubele? Pasagerii nu au de ce, asiguratorii ar trebui să se îndrepte împotriva .. producătorului, probabil. E complicat, într-adevăr.
Dar.
Astfel de maşini sunt viitorul. Poate nu vrei să plăteşti un taxi ca să te întorci de la o petrecere, ba chiar vrei să şi bei ceva. Poate vrei să parcurgi o distanţă lungă dar ţi-e cam somn. Poate ai 3 copilaşi în maşină şi te sâcâie groaznic vocile lor, distrăgându-ţi atenţia. Poate vrei până ajungi la lucru să citeşti ziarul (sau să joci Angry Birds). Există literalmente sute şi mii de utilizări pentru o maşină care se ştie conduce singură, chiar dacă ar merge cu un maxim de 30 km/h.
Din momentul în care există o piaţă potenţială de mari dimensiuni, să te apuci să te întrebi “why wouly you put money into it” e tâmpit. Legea nu-i un CE dat din cer, nemodificabil. Legea se adaptează chestiilor noi care apar – iar dacă nu se adaptează, chestiile noi tot intră în folosinţă. C-aşa-i capitalismul, aşa funcţionează viaţa – ce-i bun se exploatează. Nimeni n-a cerut voie înainte să inventeze internetul, sau partajarea fişierelor, sau Skype. Se vor vinde maşini autonome cândva în viitor, şi politicienii aleşi vor avea a-şi bate capul să cocioplească legi funcţionale. Doar ăsta-i rolul lor.
Poate e de reţinut exemplul şi pentru alte ocazii. Viaţa bate legea.
Părerea mea cvasi-informată e că mașinile complet autonome sunt o idee momentan „ahead of its time”, cum ar zice englezul. Ceea ce prevăd în viitorul foarte apropiat e totuși mașina care poate fi condusă asistată de calculator, la fel cum există avioane care se pilotează astfel, la fel cum există proiectare asistată de calculator. Cu alte cuvinte deciziile sunt tot ale agentului uman.
Sigur, se pot teoretic produce accidente din cauza șoferului automat oricum, dar se poate stabili destul de lejer printr-un debugging destul de apropiat de o verificare formală care-i vinovatul, fie el senzorul mașinii, mecanismul intern de decizie etc. Problema mi se pare însă prost pusă în condițiile în care pilotul automat e făcut tocmai cu scopul de a elimina eroarea umană, adică de a asigura un grad de siguranță (statistic măcar) mult mai mare. Prin analogie, e puțin absurd să stabilești că a fost *vina* unei unități de procesare când explodează centrala nucleară, nu?
s/a asigura/a da/g, exprimare fail.
Presupun ca vor fi folosite prima data in conditii de autostrada lejera, unde au timp de decizie suficient si pot fi lasate autonome. Nu mi-e clar daca exista putere de procesare suficienta cat sa poata fi macar incercate in aglomerarea urbana.
Un student la doctorat de prin Anglia a conceput un algoritm de învățare extrem de rapid, Predator îi zice. Faza e că din ce am văzut prin filme pe youtube, duce lejer latențe sub o secundă, deci partea de recunoaștere a mediului înconjurător (în timp real) chiar nu cred că pune o problemă.
Restul chestiilor, gen senzori de proximitate pentru alte mașini, există deja pe mașini din comerț, astfel că nu văd de ce o mașină inteligență nu ar putea parca automat mult mai bine decât șoferul mediu. Pe partea de interacțiune cu carosabilul există deja ABS, deci o mare parte din automatizarea de bază e deja funcțională. Partea extrem de complicată s-ar putea să fie totuși evaluarea situațiilor neprevăzute, unde s-ar putea din nou să ajute învățarea automată. Problema cum o văd eu însă nu-i musai de putere de calcul (deși e dificil, că nu poți pune cine știe ce calculatoare pe o mașină, iar alea sunt și o să fie arhitecturi specifice problemei gen procesoare de semnal) ci mai mult de proiectare a raționamentului de nivel înalt, și aici culmea, AI-ul ăla care în anii ’70-’80 era inutil ar putea avea un rol important.